Mult mă zdrobesc eu, păcătosul, a mă întoarce la Dumnezeu şi se vede cum mă mai nevoiesc pentru a scăpa din mâinile Lui. Şi ce rău ar fi oare de m-aş da pe mine în  mâinile lui Dumnezeu? Oare ar fi un lucru necinstit să mă fac prieten al lui Dumnezeu? Oare ar fi de ruşine să mă spăl de noroiul păcatelor mele şi să mă las de viaţa cea vicleană şi dobitocească?

Mâine, mâine... Şi pentru ce nu astăzi? Şi pentru ce nu într-acest ceas? Au doară legătura păcatelor mele se va dezlega mai lesne mâine? Au doară învârtoşarea inimii mele se va înmuia mai lesne mâine? Ba! Cu adevărat, ba! Vremea, cu adevărat, toate lucrurile le slăbeşte, dar păcatele mai mult le întăreşte. Acela care nu primeşte degrabă ierburile doctorilor nu se tămăduieşte şi boala lui rămâne nevindecată.

Hristos ne cheamă să mergem după Dânsul: Veniţi după Minei Şi cine ne împiedică să mergem după Dânsul? Cine ne înfricoşează? Osteneala pocăinţei?

Obiceiul cel rău al păcatului. Adevărat! Dar ce nu se cade să facă un creştin care se închină Dumnezeului Celui Răstignit, care trage nădejde de Rai şi de cinstea lui cea veşnică? Cu cât depărtează păcătosul întoarcerea lui, cu atât mai mult îndeamnă pe Dumnezeu spre mânie.

Femeia care fuge de la bărbatul ei, de se va întoarce îndată, mai lesne potoleşte mânia bărbatului decât când ar lăsa să treacă multă vreme. Asemenea pătimeşte şi sufletul păcătosului când se întoarce de către Hristos - Mirele său - şi-şi va îndelunga neputinţa lui. De nu se va întoarce mai curând, stă în primejdie ca să-şi piardă pocăinţa lui. Cei ce se depărtează pe ei de la Tine vor pieri - spune David Prorocul.

Păcătosule om, păcatul este ca un spin care se înfige în piciorul tău şi nu te lasă să umbli pe calea lui Hristos, căci îl laşi în piciorul tău. Scoate-l afară, ca să umbli slobod! Cu cât îl laşi în piciorul tău, cu atât îţi creşte mai mult rana. Nu este de ruşine să te împiedice un lucru de nimic de la darul lui Dumnezeu? Un lucru netrebnic să-ţi încuie Raiul şi să-ţi aducă moartea veşnică?

Când îţi prelungeşti vremea nepocăinţei şi zici: „Să mai treacă încă ceva vreme şi mă voi pocăi", spune-mi, este vremea în mâinile tale când vei vrea tu să te pocăieşti?

Numai Dumnezeu ştie cu adevărat cât avem de trăit, pentru că aşa ne spune Sfânta Scriptură. Dar nu ne spune nouă cât avem să trăim. Dumnezeu, Care a făgăduit iertare celor ce se pocăiesc, n-a făgăduit ziua cea de mâine păcătoşilor. Cu putinţă este să mai aibă încă vreme şi iarăşi cu putinţă este să nu mai aibă. Fără minte este acela care se bagă pe sine însuşi într-un lucru cu îndoire (nesigur) şi primejduitor.

Cel ce nu curmă pornirile răului lasă răul de creşte. Şi păcătosul, când depărtează vremea pocăinţei, grămădeşte păcat peste păcat şi cade din rău în rău şi din groapă în groapă. Şi fiindcă cu lucrul păcatului îşi va încărca greu ştiinţa sa şi va lepăda frica lui Dumnezeu din inima lui, va şi începe să păcătuiască şi făţiş, şi să înveţe şi pe alţii a păcătui.

Şi, când vine într-o stare ca aceasta, ocărăşte pe Dumnezeu şi mântuirea Lui, precum spune Dumnezeiasca Scriptură: Dacă ajunge păcătosul în adâncul răutăţilor, defăimează pe Dumnezeu. Drept aceea, fiindcă deseori cade omul în păcat, adeseori se şi cade să se curăţească cu lucrurile pocăinţei.

Socotiţi vremea pe care o lăsaţi de trece şi vă veţi teme de primejdia întru care vă aflaţi. „Eu am zis, acum am început", adică îndată încep, Dumnezeul meu, să mă întorc către Tine, Stăpânul şi Mântuitorul meu!

Fragment din cartea "Invăţături folositoare de suflet pentru fiecare creştin", Editura De suflet

Cumpara cartea "Invăţături folositoare de suflet pentru fiecare creştin"

• Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
  Publicat in : Lumea vazuta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: