Prima poruncă vetero-testamentară: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău [...] Să nu ai alţi dumnezeu afară de Mine".

Unul este Dumnezeu şi El este mai presus de toate, Atotînţelept şi Atotbun. De la el vine întreaga zidire şi către El se întoarce. El este fără început şi fără de sfârşit. De El depinde întregul pământ şi tot universul, şi toate există datorită Lui. In Dumnezeu este întreaga putere şi nu există putere în afara lui Dumnezeu. Şi puterea luminii, şi a aerului, şi a apei, şi a pietrei este puterea lui Dumnezeu. Puterea, prin care furnicile mişună, peştii înoată, şi păsările zboară, este puterea lui Dumnezeu. Chiar şi puterea diavolului este dată cu împrumut de către Dumnezeu şi este folosită la rău, aşa cum nebunul poate să împrumute focul de la fierar pentru a se încălzi, şi îşi pune focul în sân.

Toată puterea este avuţia lui Dumnezeu şi toată zidirea a luat cu împrumut putere de la Dumnezeu. Dumnezeu dă cu împrumut fiecăruia cât vrea şi ia înapoi atunci când vrea.
Şi apoi, întru Dumnezeu este toată înţelepciunea, şi nu există înţelepciune şi nici cea mai mică cunoştinţă în afara lui Dumnezeu. Fiecărei creaturi zidite Dumnezeu i-a dat cu împrumut ceva din înţelepciunea Sa. De aceea nu credem că Dumnezeu a dăruit înţelepciune doar nouă, oamenilor.

Inţelepciune au şi albinele şi muştele, şi rândunica şi barza, şi copacul şi piatra, şi apa şi aerul, şi focul şi vântul. Intru toate există dumnezeiasca înţelepciune şi nu ar putea exista nimic fără a avea înţelepciune. Prin dumnezeiasca înţelepciune, animalele presimt primejdia, şi albinele construiesc faguri, şi muştele presimt ploaia, şi rândunica îşi împleteşte cuib, şi copacul poate să crească, şi piatra să tacă, şi apa ştie să curgă în josul râului şi să-şi ia zborul în nori, şi focul să ardă şi să lumineze şi să stea liniştit în orice situaţie, şi vântul ştie să meargă pe căile sale rânduite şi aduce curăţie necurăţiei şi sănătatea bolii. într-adevăr, nimeni nu are propria sa înţelepciune, pe care a făcut-o el sau a luat naşte re dintru sine, ci întreaga înţelepciune izvorăşte de la un singur izvor atotînţelept. Iar acest izvor este întru Dumnezeu.

De aceea atunci când cerem înţelepciune, o cerem doar întru Dumnezeu şi de la Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este Izvorul cel viu şi înţelepciunea cea tare, în afara căruia nu există alt izvor. Dacă cerşetorul nu întinde mâinile şi nu cere, cum va dobândi milostenie? Astfel şi noi, dacă nu întindem mâinile către Dumnezeu şi nu ne rugăm, cum vom dobândi iertarea păcatelor, şi sănătate, şi bogăţie, şi pace şi bucurie, şi toate celelalte de care avem trebuinţă? Nimeni, dintre cei care s-au rugat cu adevărat şi sincer, n-a plecat gol. Domnul spune: „Dacă voi, oameni răi fiind, puteţi da copiilor voştri daruri bune, cum nu va da Tatăl cel Ceresc daruri bune acelora care îl roagă zi şi noapte". Insă tot răul vine din aceea că nu ne rugăm. Iar dacă mâna lui Dumnezeu nu este îngreuiată ca în fiecare zi să dăruiască darurile Sale, de ce sunt îngreuiate buzele noastre să mulţumească?

Dacă noi, oamenii, nu-i iubim pe oamenii nerecunoscători pentru că nu avem bunătate, cum să ne iubească Domnul pe noi, cei nerecunoscători, care în fiecare zi primim şi viaţă, şi sănătate, şi aer, şi apă, şi ploaie, şi soare, şi toate celelalte bunătăţi? Intr-adevăr, nu există păcat mai mare decât nerecunoştinţa în rugăciunea către Dumnezeu. Drept aceea să nu ne lenevim la rugăciune, fiindcă rugăciunea este izvorul sănătăţii, şi al fericirii, şi al oricărui bine. Fiindcă cel care se roagă în fiecare zi, acela îl are doar pe Dumnezeu în suflet, şi unul ca acesta nu se teme de moarte. Iar cel leneş şi cel ce nu se roagă suferă şi nu ştie din ce pricină pătimeşte.

Aşadar, întru Dumnezeu este toată bunătatea. De aceea Domnul Hristos şi spune că nu este nimeni bun decât Unul Dumnezeu. Bunătatea Lui include mila Lui, răbdarea şi iertarea păcătoşilor. Dumnezeu a dat cu împrumut din Bunătatea Sa fiecărei făpturi.

Drept aceea, în fiecare făptură a lui Dumnezeu există şi bunătate dumnezeiască. Chiar şi în diavol există bunătate, după care diavolul îşi vrea sieşi binele, iar nu răul, însă, după prostia lui, crede că săvârşind răul ajunge la bine. O, câtă bunătate dumnezeiască este în fiecare creatură a lui Dumnezeu! In pietre, în plante, în animale, în foc, în apă, în aer! Toată această bunătate este dată cu împrumut de către Dumnezeu, nesecatul şi minunatul Izvor a toată Bunătatea. Drept aceea, dacă dorim să avem mai multă bunătate, să nu o căutăm niciunde decât numai la Dumnezeu.

Fiindcă doar Dumnezeu dăruieşte din abundentă, şi dacă îl rugăm, o vom dobândi, pentru că Domnul este mult mai Milostiv decât părinţii noştri şi decât toate rubedeniile şi prietenii noştri. Şi este nefericit doar acela care nu vrea să se roage, fiindcă este rob diavolului care îl chinuieşte încă din această lume. El îi chinuieşte pe hoţi şi pe mincinoşi, pe beţivi şi pe hrăpăreţi, pe avari şi pe cei ce înjură, pe scandalagii şi pe leneşi, şi pe fiecare răufăcător, iar dacă nu se îndreaptă, vrăjmaşul îi va chinui în veşnicie, în toate veacurile.

Apoi porunca spune: „Să nu ai alţi dumnezei in afară de Mine".

La ce ne trebuie alţi dumnezei când îl avem pe Domnul Dumnezeu nostru? Atâta timp cât avem doi dumnezei, să ştim că unul dintre ei este diavol. Iar noi nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi diavolului, aşa cum nu poate un bou să are două ţarini în acelaşi timp. Nu are nevoie boul de doi stăpâni, fiindcă îl vor istovi; nici pădurea nu are nevoie de doi sori, fiindcă se va pârjoli; nici copilul n-are nevoie de două mame, fiindcă nu va avea niciuna. Nici noi n-avem nevoie de doi dumnezei, fiindcă nu vom fi mai bogaţi, ci mai săraci. Iar noi să rămânem cu Unul Dumnezeul nostru, întru Care este toată puterea, toată înţelepciunea, şi toată bunătatea, neîmpărţită, nesecată şi nesfârşită. Doar pe El să-L cinstim. Lui să ne închinăm şi de El să ne temem.

Contemporanii noştri L-au părăsit pe adevăratul Dumnezeu şi au îmbrăţişat dumnezei mincinoşi, şi li se roagă lor, cred în ei şi le cer ajutorul. Aceştia sunt diverşi oameni care deţin puterea şi făgăduiesc ceea ce ei înşişi nu au, fiindcă şi ei vor avea de suferit şi vor muri, şi spre pieire se îndreptă. Aici sunt diverse îndeletniciri şi ocupaţii care îi înşală pe cei slabi în credinţă. Aici este bogăţia cea stricăcioasă în care mulţi îşi pun nădejdea fiindcă îi va ocroti la bătrâneţe, le va asigura sănătatea, fericirea şi o viaţă îndelungată.

Foarte pe scurt fiind zis, cel ce iubeşte ceva mai mult decât pe Iisus, Mântuitorul său, acela îi este dumnezeu şi idol mincinos. Insă se va preface în chip groaznic. Noii idoli vor pieri ca şi cei romani de odinioară. Imperiul Roman închinător la idoli a fost cândva puternic şi le-a chinuit pe adevăratele slugi credincioase ale lui Hristos. Iar acum rămăşiţele Imperiului Roman se află doar în muzee, iar credinţa lui Hristos s-a răspândit pe toate cele cinci continente. Domnul nostru Iisus, prin Sângele Său, ne-a răscumpărat pe toţi, şi nu mai suntem ai noştri, ci ai Lui, şi Domnul va cere socoteală de la noi, unde ne sunt sufletele, cui ne-am vândut, şi cui am slujit atâta timp cât am trăit pe pământ.

Drept aceea, să ne îndepărtăm de oamenii care ne înşală spunându-ne că ei sunt dumnezei şi aducători de fericire, fiindcă degrabă vor pieri precum floarea câmpului, iar noi vom rămâne ca gunoiul pe strecurătoare şi vom fi aruncaţi în întunericul veşnic unde se aruncă orice gunoi. Să lăsăm avuţia cea mincinoasă de care ne-am legat precum robii, fiindcă ne va părăsi dacă noi nu vrem să ne dezlipim inima de ea. N-am adus nimic în această lume şi nu vom lua nimic în afară de faptele noastre: bune şi rele.

„Doamne, cât de frumoase sunt palatele Tale în Ceruri", cântă regele David. Cui le-au fost descoperit acestea încă din această viaţă, şi că ele sunt pregătite pentru cei ce se ostenesc să le dobândească cu ajutorul unei bune vieţuiri pe pământ. Iar marele Apostol Pavel spune: „Am fost până la al treilea cer, şi am văzut ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit, şi la inima omului nu a ajuns, ceea ce Domnul a pregătit celor ce-L iubesc pe El". Şi tot ceea ce a văzut, nu a putut să explice cu limba omeneasca, nici nu i-a fost îngăduit să vorbească. Toate aceste bunătăţi diavolul le-a pierdut atunci când a fost aruncat din Cer. Şi fiindcă nu poate să se răzbune pe Dumnezeu, se răzbună pe noi, înşelându-ne cum că acolo, în ceruri, nu există nimic, ci toate sunt aici, pe pământ. De aceea spune: mănâncă şi bea cât timp eşti viu, fiindcă după aceea nu mai este nimic. Astfel şopteşte vrăjmaşul, şi cei puţin credincioşi primesc cu uşurinţă aceasta şi se înşală.

Să ne păzim de cursele vrăjmaşului şi să ne rugăm lui Dumnezeu până când nu vine moartea şi ne înşfacă sufletul, fiindcă după aceea totul va fi prea târziu. Atunci nu va fi de niciun folos nici tânguirea, nici cântarea.

Schiarhimandritul Gavriil (Dimitrievici)

Fragment din cartea "Fara Dumnezeu nici peste prag Vol 1 - duhovnici sarbi ai veacului XX", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Fara Dumnezeu nici peste prag Vol 1 - duhovnici sarbi ai veacului XX"

• Postul, intoarcere in rai
  Publicat in : Viata liturgica
• Sensul primei porunci a lui Dumnezeu
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: