Spiritualitatea creştină autentică este corelată cu noţiunea de slujire creştină, înţeleasă ca slujire a lui Dumnezeu prin slujirea semenului nostru de aproape şi de departe şi a societăţii în care acesta şi noi toţi ne desfăşurăm activitatea şi ne realizăm ca oameni şi creştini. Slujire înseamnă o angajare voluntară şi aceasta nu este decât consecinţa morală a faptului ontologic al preexistentei, adică al existenţei noastre pentru alţii, prin alţii şi împreună cu alţii. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul se menţine ca chip şi se realizează ca asemănare a lui Dumnezeu, numai în dubla lui relaţie cu Dumnezeu, Modelul său, şi cu semenii săi, cu care împreună poartă şi desăvârşesc acest chip al lui Dumnezeu. Impreună existând cu altul şi cu mai mulţi, omul se desăvârşeşte şi se mântuieşte.

Aspectul comunitar-sobornicesc al fiinţei şi existenţei umane implică responsabilitatea şi coresponsabilitatea fiecăruia în parte.

Acestea îşi găsesc forma concretă de manifestare în slujire. Slujirea urmăreşte realizarea comunităţii umane şi ridicarea ei pe trepte tot mai înalte. Un loc cu totul deosebit acordă Sfinţii Trei Ierarhi slujirii creştine a lui Dumnezeu, a semenilor şi a societăţii acestora. Vasiliada este o expresie concretă a slujirii creştine a omului. Mai mult decât toţi, Sfântul Ioan Gură de Aur insistă asupra slujirii creştine, indicând şi temeiurile teologice ale acesteia: unitatea neamului omenesc ce implică egalitatea tuturor oamenilor, întruparea Fiului lui Dumnezeu şi Răscumpărarea ca slujire, şi aspectul comunitar sobornicesc al omului şi al Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos. Oamenii fiind egali prin naştere, pământul nu poate fi decât un bun comun, iar aceste cuvinte de gheaţă „al meu" şi „al tău" nu sunt îndreptăţite de nimic. Şi fiindcă ei nu sunt deosebiţi prin naştere, nu sunt deosebiţi nici prin chemarea la mântuire, nici prin efectele lucrării de Răscumpărare, nici prin chemarea lor la veşnicie: „Dumnezeu v-a chemat la aceleaşi lucruri; nimic mai mult nu a dat unuia decât altuia; tuturor le-a dat nemurirea, tuturor viaţa veşnică, slava nemuritoare, tuturor fraternitatea şi în sfârşit tuturor le-a dăruit moştenirea".

Prin jertfa de Răscumpărare am devenit toţi mădulare ale lui Hristos, căci Hristos s-a jertfit pentru toţi în mod egal. Fiecare în parte, împărtăşindu-se de jertfa lui Hristos, a devenit un Hristos şi toţi la un loc suntem un Hristos. Slujirea semenului nostru îşi trage forţa şi exemplul din slujirea lui Hristos pentru întregul neam omenesc. Pe acesta, adică pe semenul nostru, trebuie să-l respectăm şi să-l slujim prin fapte ale iubirii şi cu iubirea şi slujirea pe care le datorăm lui Hristos. Aproapele este mai mare decât altarul din biserică pe care se jertfeşte Hristos euharistie, căci altarul de piatră este sfinţit de Trupul lui Hristos, dar aproapele este el însuşi, într-un anumit chip, Hristos: „Cinstim pe cel dintâi, subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că primeşte Trupul lui Hristos, dar pe acesta care este însuşi Trupul lui Hristos, îl acoperim de ruşine şi de dispreţ, când trece". Biserica, ca Trup tainic al lui Hristos, trăieşte din realitatea participării credincioşilor la viaţa Trupului Domnului.

Fiind una cu Hristos, în Biserica Sa, prin Sfânta Euharistie, solidaritatea noastră cu ceilalţi este solidaritatea cu Hristos. In aproapele nostru dispare individul detaşat, care n-ar avea nicio semnificaţie şi n-ar reclama nicio participare la viaţa comunităţii semenilor şi a Bisericii. Intrând însă în comuniune ci Hristos, el formează un singur trup cu toţi ceilalţi oameni, membri a Bisericii. Legătura dintre Hristos şi Biserica Sa şi dintre membr laolaltă în Hristos este o legătură de slujire şi iubire. „Dragostea ţi-l arată pe aproapele ca pe un alt tu. Ea te învaţă să te bucuri de bucuriile sale ca de ale tale şi să-i suporţi durerile ca pe ale tale. Dragostea adună mulţi într-un singur trup şi le transformă sufletele în tot atâtea locaşuri ale Duhului. Căci nu în a domina, ci în unirea inimilor stă duhul păcii. Dragostea face comune tuturor bucuriile fiecăruia". Prin Hristos, şi de la Hristos care a întemeiat-o, Biserica este o instituţie divino-umană de slujire a omului pentru mântuire.

Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru GH. Radu

Despre innoirea si indumnezeirea omului in Hristos, Editura Mitropolia Oltenei

.