In contextul actual exista mai multe modele cosmologice stiintifice. Fiecare model reprezinta o anumita proiectie de tip matematic existenta in mintea savantului, fiind imposibila validarea prin experiment empiric. Nu exista o suprapunere intre modelul teoretic si realitatea fizica. Este dificila intuirea unui model unificat al cosmosului, intrucat starea prezenta a universului este studiata prin focalizarea asupra implicatiilor teoriei relativitatii generalizate, iar starea initiala este cercetata prin fizica cuantica. Pana in momentul de fata nu exista o unificare a fizicii cuantice cu relativitatea generalizata intr-o teorie unificata.

Prin conditiile la limita puse singularitatii, existenta unui inceput al universului, apar imposibilitati de procesare, inclusiv de ordin matematic. Practic, legile matematicii si fizicii nu opereaza asupra singularitatii initiale, care ramane inaccesibila structural demersului stiintific. Taina inceputului universului este confirmata si recunoscuta stiintific de mai multi cosmologi contemporani (Milne, Lemaitre, Barrow etc). Practic, inceputul universului este dincolo de timp, mai presus de timpul natural. Este ceea ce afirma si Sf. Vasile cel Mare, ca inceputul timpului nu inseamna timpul. In modelele cosmologice fundamentate pe teoria starii stationare nu se pune problema originii universului.

Concluzionand aspectele referitoare la inceputul universului, plecand de la problemele puse de Jacques Merleau-Ponty evidentiate in modelele cosmologice stiintifice contemporane, se pot formula urmatoarele observatii:

1. Universul a debutat intr-o stare singulara exploziva, cu valori extreme ale marimilor caracteristice (volum nul, raza de curbura spatiala infinita, densitate energetica infinita, entropie mi-nima), existenta acestei stari marcand inceputul timpului, moment inaccesibil cunoasterii fizice;
2. universul are o stare initiala singulara cu sens pur geometric, fara schimbari ale proprietatilor materiale;
3. originea universului se afla la infinit in trecut;
4. nu se pune problema unei origini cosmice.

Referitor la cele patru observatii de mai sus se poate concluziona, pe de o parte, ca, daca exista o stare initiala singulara, ea este inaccesibila cunoasterii (datorita proprietatilor ei materiale extraordinare sau naturii ei pur geometrice, fara complicatii de ordin material), iar, pe de alta parte, inceputul timpului nu exista sau nu poate fi gandit de fiinte care sunt incarcerate in «chingile temporale»".

Scientismul, ca expresie ideologizata a demersului stiintific, genereaza himera increderii absolute in ratiunea autonoma a omului. O astfel de pozitie ideologizata determina o cercetare indiferenta la profunzimea tainei creatiei, a rationalitatii dumnezeiesti a lumii. Una din tainele lumii care preocupa constant mintile savantilor este inceputul universului. Insa aceasta problematica depaseste posibilitatile ratiunii analitice, putand fi contemplata tainic doar prin credinta. Uimirea generata de aceasta coplesitoare taina il ajuta pe savantul onest sa se deschida spre credinta si spre puterea de viata a Revelatiei.

Astfel se poate depasi o atitudine de tip luciferic, in incercarea de a accede si de a explicita taina inceputului lumii exclusiv prin puteri omenesti. „In ceea ce priveste crearea lumii, de exemplu, felul in care s-a facut nu a putut si nu poate fi facut accesibil nici ex-perientei, nici observatiei, prin faptul simplu ca nimeni dintre muritori n-a fost in acele vremuri, cum zice si dumnezeiasca Scriptura: «Unde erai tu cand am intemeiat pamantul? Spune, daca ai pricepere». Cine a cunoscut dintre oameni cugetul Domnului direct in realizarea lui sau cine a fost sfetnic al Sau la zidirea lumii? intrebarea aceasta, care a pus pe ganduri si pe cel dintai om, ca si pe naturalistul savant de astazi, nu-si poate primi raspunsul decat prin revelatia directa a Creatorului, pe care noi nu ne-o putem insusi decat crezand ca cele descoperite de Dumnezeu si propovaduite ca atare de Biserica - in care se pastreaza si se interpreteaza tezaurul revelatiei divine - sunt adevarate.

Caci aceasta e esentiala si fundamentala deosebire intre cercetatorul credincios, pentru care suprema norma a adevarului se gaseste in dumnezeiasca descoperire, iar scopul e ad majorem Dei gloriam, si savantul indiferent, imboldit spre migaloasa cercetare numai de setea lui de erudit, vesnic nepo-tolita, si necunoscand o alta autoritate decat pe aceea a mintii lui". O atitudine onesta in relatia dintre teologie si stiinta, aplicata inclusiv la problematica inceputului lumii, ar trebui sa asume premisa conform careia este o imposibilitate structurala pentru stiinta de a avea acces la inceputul universului. Apoi, trebuie facuta distinctia intre zilele creatiei prezentate in referatul biblic al Facerii si ceea ce se prezinta in diferite modele cosmologice. Cosmogonia biblica este mai presus de ceea ce poate fi intuit si analizat de mintea iscoditoare a celui care se increde exclusiv in puterea ratiunii proprii.

Staruinta excesiva pentru cunoasterea detaliilor referitoare la inceputul universului si cosmologia lumii reprezinta un risc din punct de vedere duhovnicesc. inainte de inaltarea la cer, Mantuitorul le spune ucenicilor: „Nu este al vostru a sti anii sau vremile pe care Tatal le-a pus intru a Sa stapanire" (Faptele Apostolilor 1, 7). Evident, Domnul Hristos nu a avut in vedere doar imposibilitatea de ordin stiintific de cunoastere detaliata a cronologiei universului, ci si inutilitatea din punct de vedere duhovnicesc a unui asemenea demers. Practic, din perspectiva duhovniceasca, exista riscul deturnarii de la adevaratele prioritati catre ceva periferic.

Metoda observatiei empirice pe care se bazeaza stiintele pozitive nu poate fi aplicata realitatii referitoare la inceputul lumii. Aceasta realitate este mai presus de ratiune. De altfel, niciun om nu a fost martor al acestui inceput. In acest sens, Dumnezeu Se adreseaza lui Iov, spunand: „Unde erai tu cand am intemeiat pamantul? Spune, daca ai pricepere! Cine i-a hotarat masurile, stii? Sau cine a intins franghia de masura peste el? Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului?" (Iov 38, 4-6).

Originea lumii este mai presus de stiinta, insa ea poate fi asumata prin credinta in Dumnezeul Cel viu, Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu prin Care s-au facut toate. „Dar daca originea pamantului, a vietii si a omului e inaccesibila direct stiintelor fizice, de aici nu rezulta ca e si insolubila. Caci daca acestea toate nu au putut aparea prin jocul orb al vreunor forte brute si nici sa dainuiasca prin ele insele, din vesnicie, le gasim in dumnezeiasca descoperire si credem ca au aparut prin Cuvantul Atotputernic al lui Dumnezeu, Facatorul tuturor".

Cosmologia stiintifica actuala detine limite interne recunoscute in cercetarea actuala. Una din limitele semnificative evidentiate de diversele modele cosmologice elaborate in laboratorul cosmologiei stiintifice actuale este realitatea inceputului universului. insa adesea cosmologia stiintifica actuala investeste efort doar intr-o investigatie a vecinatatii inceputului universului fizic. Dincolo de aceasta tendinta, postularea tainei si recunoasterea limitelor structurale ale posibilitatilor stiintifice, plecand de la problematica originii universului, favorizeaza formarea unei constiinte de articulare a perspectivei teologice si stiintifice.

in perspectiva eclesiala, valorificarea procesului de metanoia si a constiintei eshatologice pot intari un dialog fecund intre teologie si stiinta, plecand de la implicatiile cosmologiei stiintifice contemporane. „Cosmologia, incapabila sa explice contingenta si facticitatea universului actual, incearca sa-l explice ducand toate formele de materie si lucrurile din univers inapoi in timp, pana la starea nedi-ferentiata in care «totul era in toate», si sustine ca «fiinta» primordiala, desi non-fenomenala, este responsabila de facticitatea tuturor lucrurilor din lume. Pentru un suflet spiritual atent totusi, metanoia inimii, invocata de Duhul din veacul care va sa vina, conduce catre o tratare diferentiata a originilor universului, aratand facticitatea fenomenala a acestuia, a carei intelegere trebuie mereu incercata prin intermediul miscarii spiritului uman catre viitor, prin anticiparea pretinsului trecut existent in telos-ul tuturor tipurilor de explicatie, in acest sens, cosmologia isi pierde rolul de arheologie a universului fizic si dobandeste mai mult caracteristici de arheologie a spiritului aflat in cautarea fundamentelor propriei facticitati. Asistam astfel la combinatia dintre dorinta noastra de a comemora originea trecuta a universului (anamnesis) prin explorare stiintifica si invocarea epocii ce va sa vina (epiclesis), care insoteste inevitabil comemorarea daca incearca sa dezvaluie taina existentei noastre si destinul pe care il avem in contextul prezentei eshatologice cotidiene".

Adrian Lemeni

.

• Religie si stiinta, de la conflict la dialog
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Dialogul dintre stiinta si religie in Romania
  Publicat in : Editoriale
• Cine se teme de dialogul teologiei cu stiinta contemporana?
  Publicat in : Editoriale
• Triumful tehnicii asupra spiritului
  Publicat in : Editoriale
• Stiinta inteleasa ca o gnoza automantuitoare
  Publicat in : Editoriale