14 Pentru aceasta zice: „Scoală-te, cel ce dormi, şi te scoală din morţi”, şi va lumina asupra ta Hristos.
Aici, Pavel îl numeşte „adormit” şi „mort” pe Creştinul ce se află în păcate, pentru că cel păcătos este cu adevărat împuţit, precum şi mortul este împuţit, nemişcat şi nelucrător. La fel, şi cel ce doarme este nemişcat, şi de aceea vede visuri şi îşi năluceşte unele în loc de altele, amăgite, şi idoli fură ipostas. Iar cînd păcătosul se va scula din păcat, atunci şi Hristos „luminează”, adică străluceşte, asupra lui, precum şi soarele străluceşte asupra acelora ce se scoală din somn. Iar cîtă vreme se află întru păcat, păcătosul urăşte lumina şi nu voieşte să vină la dînsa. Insă dumnezeiescul Apostol zice acestea nu numai pentru cei necredincioşi, care dorm întru întunericul necinstirii de Dumnezeu, ci şi pentru credincioşii Creştini care dorm întru întunericul păcatului. Cel păcătos se osebeşte însă de cel mort, fiindcă mulţi păcătoşi dorm întru păcat, însă nu laudă păcatul şi nu-i apără pe cei ce îl fac, şi se poate zice că „dorm”. Aceştia se deşteaptă şi se scoală din păcat curînd, şi către ei se potriveşte cuvîntul acesta al Apostolului: „Scoală-te, cel ce dormi!” Iar alţii fac păcatul şi-i apără încă pe cei ce păcătuiesc, putînd a se numi „morţi”, căci cu anevoie se întorc la bine şi la pocăinţă. Insă, şi la aceştia, Hristos, fiind Viaţa, strigă să se scoale şi să se pocăiască, zicînd: „Scoală-te din morţi!” - fiindcă firea cea schimbătoare a oamenilor nu se cuvine a se deznădăjdui niciodată.'
15 Drept aceea, socotiţi cum să umblaţi cu pază, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi,
Apostolul opreşte de la Creştini amărăciunea şi mînia şi cu cuvintele acestea, ca şi cum le-ar zice: Voi, Creştinii, sînteţi ca nişte oi în mijlocul precum a zis Domnul: „Iată, vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor” (Matei 10:16). Şi - zice - mulţi din cei necredincioşi se vor arăta asupra voastră sălbatici ca nişte lupi, deci luaţi aminte a nu le da vreo pricină de vrajbă şi de ură. Şi, în afară de credinţă, să nu-i prihăniţi întru altceva, ci să le daţi încă toată cinstea, arătîndu-le supunere. Fiindcă, unde nu se vatămă credinţa, acolo să nu vă mîniaţi, ci să vă arătaţi blînzi şi fără de răutate ca nişte porumbei care nu se mînie asupra celor ce le iau puii. Că aceasta este însuşirea înţelepciunii Creştinului: a se păzi neprins de nici o patimă şi neprihănit şi a nu se răzbuna asupra nici unui om.
16 răscumpărînd vremea,
Cu aceste cuvinte, Apostolul nu ne învaţă pe noi, Creştinii, a fi cu multe feţe şi a ne preface după vreme. Ba! - ci ne învaţă că vremea vieţii acesteia nu este a noastră - noi fiind străini, nemernici, în lumea aceasta - zicîndu-ne: O, Creştinilor! - nu căutaţi cinste şi slavă în viaţa aceasta, nici nu vă răzbunaţi asupra celui ce vă păgubeşte, ci suferiţi tot necazul şi necinstea cu mulţumire. Şi, cu răbdarea voastră, cumpăraţi vremea, şi, oricîte cer necredincioşii şi păgînii de la voi, daţi-le, afară numai de credinţă. Şi - aşa cum, cînd auzim că un bogat, văzîndu-i pe tîlhari că vin asupra lui ca să-l ucidă, îşi dă toată bogăţia ca să-şi scape viaţa, atunci zicem că omul acela s-a răscumpărat cu bogăţia sa - tot astfel şi voi, toţi Creştinii, daţi necredincioşilor banii voştri şi averile voastre, numai ca să scăpaţi capitalul, adică să răscumpăraţi cu acestea drept- slăvitoarea voastră credinţă. Căci de aceea porunceşte Apostolul, în altă parte, să plătească Creştinii toate birurile şi dajdiile la cei necredincioşi, numai ca să-şi păzească credinţa: „Daţi tuturor datoriile: celui cu birul, birul; celui cu dajdia, dajdia” (Romani 13:7). (Vezi şi tîlcuirea zicerii „răscumpărînd vremea”, de la capitolul 4 al celei către Coloseni, stih 5.)
căci zilele rele sînt.
Aici, Pavel nu prihăneşte firea şi fiinţa zilelor, pentru că fiinţa şi firea zilelor sînt poate lumina, ceasurile şi minutele care se cuprind intr-însele; şi ce răutate este în lumină, în ceasuri şi în minute? Negreşit, nici una! Aşadar, Apostolul nu prihăneşte aici zilele ca fiind rele şi nepriincioase, ci pare a prihăni zilele pentru răutăţile şi păcatele ce se fac într-însele, precum şi noi obişnuim să zicem: O, ce zi rea am petrecut astăzi! - prihănind ziua pentru relele suferite într-însa de la oamenii cei răi, nu de la Dumnezeu. Deci pentru aceasta se numesc „rele” zilele, pentru oamenii cei răi care stăpîncsc într-însele.
17 Drept aceea, nu fiţi neînţelepţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului!
Zice: Fiindcă zilele vieţii acesteia au oameni răi, voi, Creştinii, nu fiţi neînţelepţi, ci, ca nişte înţelepţi şi pricepători, siliţi-vă să nu daţi vreun prilej oamenilor celor răi. Pentru că aceasta este „voia” lui Dumnezeu, ca, împreună cu credinţa voastră, să vă păziţi şi pe voi înşivă neprihăniţi şi neprinşi de nici o patimă şi păcat.
Şi nu vă îmbătaţi de vin,
Apostolul opreşte şi cu cuvîntul acesta de la Creştini mînia şi urgia, precum le-a oprit mai sus cu multe cuvinte. Fiindcă, bîndu-se mult, vinul îi face mînioşi pe oameni. Pentru aceasta a zis şi Moisi: „Mînie de balaur este vinul lor şi mînie de aspidă nevindecată” (Deuteronomul 52:33). Şi Sirah zice: „Beţia înmulţeşte mînia celui nebun” (Sirah 31:35). Căci vinul mult îi face obraznici şi ocărîtori pe cei ce îl beau, şi de aceea a zis Solomon: „Neînfrînat este vinul şi ocărîtoare beţia” (Pilde 20:1). Şi este arătat că Apostolul osîndeşte aici nemăsurata şi covîrşitoarea băutură a vinului, iar nu vinul însuşi, fiindcă nu a zis: Creştinilor, să nu beţi vin! - ci: „să nu vă îmbătaţi”, cum zice şi Proorocul Agheu: „Aţi băut, şi nu spre beţie” (Agheu 1:6). Iar beţia se naşte din multa băutură a vinului’, pentru că băutura măsurată şi puţină a vinului pricinuieşte chiar sănătate trupului (precum însuşi Pavel zice, scriind lui Timotei aşa: „Foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale boli” (1 Timotei 5:23). Şi nu numai sănătate pricinuieşte vinul bîndu-se puţin, ci şi veselie şi bucurie în inimă, precum zice David: „Şi vinul veseleşte inima omului (Psalm 103:15). Şi fiul lui David, Solomon, scrie în Pildele sale aşa: „Daţi beţie (adică revărsare şi bunuri) celor ce sînt întru întristări şi vin celor ce sînt în chinuri, ca să uite sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de dureri” (Pilde 33:6). Pentru că puţin vin topeşte asprimile şi aşezarea tristă a sufletului şi goneşte norul mîhnirii. De aceea a şi făcut Dumnezeu trupurile oamenilor cu măsură să se îndestuleze cu puţine mîncări şi băuturi, ca astfel să ne înveţe că nu ne-a făcut pentru viaţa aceasta - ca să mîncăm şi să bem nemăsurat, ca vietăţile cele necuvîntătoare - ci ne-a făcut potriviţi să dobîndim cealaltă viaţă.
întru care este desfrînarea,
Adică: Din multa băutură a vinului urmează stricăciune şi pieire, fiindcă vinul mult nu mîntuieşte şi nu pricinuieşte sănătate, ci strică şi omoară nu numai trupul, ci şi sufletul, şi aceasta este „desfrînarea”. Sau, Pavel numeşte aici „desfrînare” ceea ce se numeşte de către cei simpli „neastîmpărare” în patimile trupeşti, pentru că din beţie se naşte neastîmpărarea şi înverşunarea. Pentru aceasta a zis Vasilie cel Mare: „Cei beţivi fac schimbările firii, adică cea femeiască în bărbătească, iar întru cea femeiască căutînd-o pe cea bărbătească” (Cuvîntul întîi despre postire). Vezi şi tîlcuirea zicerii „nu întru benchetuiri şi în beţii, nu în curvii şi în înverşunări” {Romani 13:13).
Fragment din cartea "Talcuirea Epistolelor catre Galateni, Efeseni, Filipeni si Coloseni", Editura Sophia
Cumpara cartea "Talcuirea Epistolelor catre Galateni, Efeseni, Filipeni si Coloseni"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.