Ca fii ai lui Dumnezeu, am indraznit sa spun la cat mai multi si de o pozitie de strategie duhovniceasca in lupta noastra cu cel din afara, diavolul.
Neputinta lui mare asupra noastra este ca noi suntem si dorim mult sa fim cu Dumnezeu.
Diavolul tinteste acest mare obiectiv, sa ne desparta de Dumnezeu. Nu-i va fi usor sa o faca direct, ca asa s-au incununat multi crestini care au simtit in ei puterea credintei, stiind ca omul e facut de Dumnezeu si nu se poate desparti de El.
Satana, care n-are o clipa de ragaz, gandeste ca indirect sa-l poata desparti pe om de Facatorul lui.
Lupta cu orice chip sa-l bage pe om in pacat,pacate de tot felul. Si daca reuseste, nu inseamna ca si-a atins marele obiectiv, ci ii da o mare intristare care il face sa se considere pierdut, ca si cand nu mai poate fi iertat si, descurajandu-se, singur se desparte de Dumnezeu si, iata, acesta-i scopul atins de vrajmasul.
Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Dumnezeu ca Stapanul tau milostiv, ca nici o nenorocire nu inseamna ceva daca ai credinta de stanca.
Nu te deznadajdui cu nici un chip. Satana poate sti slabiciunea ta si te-a inselat, dar inima nu i-ai dat-o si numele lui Dumnezeu din tine nu s-a sters. Asa pacatos cum esti, Dumnezeu e cu adevarat mult iubitor si pentru ca-L recunosti mult milostiv si iertator, te va cauta El Singur, te va gasi, te va imbratisa, te va lua pe umerii Lui si te va duce la stana si te va iubi mai mult decat pe alte oi, pentru ca tu, de fapt, nu L-ai parasit.
Aceasta ar fi o mare pozitie duhovniceasca si marile tale caderi raman simple accidente.
Recomand o nesfarsita veselie in ascunsul tau, ca aceasta marturiseste ca esti cu Iisus Hristos in inima ta si-n respiratia ta, inima ta va vibra mereu o rugaciune fara cuvinte. Deci, o stare de stapan asupra ta si de vesela linistire, chiar daca te-ai noroit, ca, oricare ar fi motivul unei intristari descurajatoare, ea este numai si numai de la diavol.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mahnire, unde-i o intristare, deoarece cu astfel de bogatie nu stii ce sa faci si o risipesti. Si, din prudenta, nici nu te stapaneste acest har, dar vine unde-i linistire sufleteasca, unde fiinta noastra transforma, ca un mare aparat de reactie, acest har al lui Dumnezeu cu hotararile tale de a te misca, de a te implini, si uite asa ajungi la masura omului desavarsit, ca sa nu vorbesc chiar sa fii un dumnezeu dupa har, bineinteles. Dar pe fondul unei stari de veselie... Daca esti vesel, inima se desface si ea, este receptiva. Pentru ca inima este adancul cel mai adanc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este facuta de Dumnezeu ca sa poata sta si El in ea, nu este ca orice organ. Inima biologica, pe care o avem noi si bate si punem mana pe ea, este un simbol al inimii duhovnicesti. Inima duhovniceasca este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de constiinta. Poarta in adancul si in profunzimea ei acel punct extraordinar, pe care l-a facut Dumnezeu, chip si asemanare, acolo unde spune Mantuitorul: Vom veni cu Tatal si lacas la el Ne vom face. Asta este chipul si asemanarea, nu picioarele, si ochii, si urechile. Mintea este un subordonat al inimii.
Daca iti creeaza starea aceasta de agitatie, de tristete, isi face cuib satana si-si cloceste ouale.
Nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate nitel in viitor cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu; nu mai poti, pentru ca tu esti trist. Adica nu esti in stare de nimic - o stare draceasca foarte greu de suportat. Cand sunteti tristi, ganditi-va la lucrul acesta: „Stai, ca este ceva drac aici!" Si nu acceptati.
Mai ales nu va descurajati. Aici este toata lupta subtila a sfintelor noastre paterice si o mare taina a vietii duhovnicesti, de a ne ridica, de a nu ramane sub piatra grea si ingrozitoare a caderii. Cuvant mare va spun: in ordinea cea mai duhovniceasca, nici nu mai exista cadere, exista numai ridicare.
Nici o nenorocire nu inseamna ceva si nimic nu este pierdut, atata timp cat credinta ramane in picioare, cat timp capul se ridica din nou si sufletul nu abdica.
Pastrati-va veselia, care este de origine divina... Purtati un zambet ascuns in inima pentru toti, cu adevarat pentru toti, si aceasta este deja o mare depasire, decat sa ramaneti intr-o excesiva meditatie.
Sa nu ne amagim ca, daca am facut ceva milostenie, putem acoperi desfraul, furtul, clevetirea sau lenevirea! Domnul Hristos, intr-o Evanghelie, spune: „Acestea se cadea sa le faceti si acelea sa nu le lasati". Iadul este plin de suflete care nadajduiau sa ajunga in Rai. Nadejdea aceasta fara fapte de pocainta este mincinoasa si aceasta este de la vrajmasul. Vreti sa cunoasteti cum trebuie sa traim fara nadejde mincinoasa? Dumnezeu nu asculta pe cineva care zice numai: „Doamne, am gresit, iarta-ma!", caci pocainta inseamna infranare si smerenie. Deci Dumnezeu cunoaste inima, si daca este infranta si smerita Se indura de dansa.
Viata duhovniceasca se observa si la sfinti ca este in zigzag. Urca si coboara, dar de cele mai multe ori nu-i mare primejdie, ca, prin coboras, harul este mai incetinel si se poate smeri; ca vor avea parere de rau si smerenia este fara dimensiuni, nemasurat mai mare decat ispravile elanului nevointelor. Cum spune prea frumos Apostolul Pavel: „Cand sunt slab, atunci sunt tare", recunoscand prin aceasta ca lucreaza harul mai mult, ca smerenia in neputinta e mai sigura. M-am folosit de sfatul unor Sfinti Parinti care spun ca nu este bine sa doresti daruri mari, ci sa te multumesti cu daruri mici, ca e necuviincios sa-ti zadaresti fiinta ta duhovniceasca, comportandu-te si grozavindu-te. Psalmul 130 spune: „Doamne, nu s-a inaltat inima mea, nici ochii mei, nici n-am umblat intru cele mari, nici intru cele mai minunate decat mine".
Dar nu trebuie sa fim nepasatori fara de lucrare si interes, ca si cum stam intr-un tren inchipuit, asteptand, cum se zice, "vocatia".
Lucrul care ti-ar aduce mare nadejde si un echilibru linistitor este o stare de trezvie fara echivoc si nu te-ai certa sau cerceta pretentios cu harurile lui Dumnezeu.
Echilibrul este starea in care esti stapan pe tine insuti: a fi stapan pe tine insuti de pe o pozitie mantuitoare.
Parintele Arsenie Papacioc
Articol preluat din volumul "Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde", Editura Sophia
-
Tristetea si mahnirea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Mahnirea
Publicat in : Morala -
Patima tristetii la Sfantul Ioan Casian
Publicat in : Editoriale -
Tristetea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.