- Putem să zicem că un om îl mântuieşte pe altul?

- Să se facă instrument al mântuirii: în acest sens, da! Hristos mântuieşte. Noi devenim instrumente în slujba mântuirii. In sensul acesta mântuim. Când spune Pavel că „încerc şi mă zbat «ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii»" (I Cor. 9, 22), nu sugerează că el le oferă mântuirea. Ii voi mântui întrucât îi voi conduce la Mântuitorul. Aceasta e mântuirea. „Ţine-te de acestea", îi zice lui Timotei, „căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui, şi pe cei care te ascultă" (I Tim. 4,16). Cum o să-i mântuiască? Prin aceea că vor primi pe Hristos Mântuitorul şi Izbăvitorul. Se adresează soţului credincios sau soţiei credincioase şi îi sfătuieşte şi pe unul, şi pe altul să-l primească pe celălalt, care e idolatru şi vieţuieşte cu el sau cu ea; unul dintre cei doi să-l primească pe celălalt, dacă s-au căsătorit în timp ce erau idolatri şi unul dintre ei a primit după aceea credinţa în Hristos, şi să nu-l alunge, pentru că e cu putinţă să-l mântuiască. Zice: „Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?" (I Cor. 7,16). Cu alte cuvinte, ţinându-ţi în preajmă perechea idolatră, se poate să ajungi să o creştinezi şi pe ea şi s-o mântuieşti. Sensul verbului „a mântui" nu este acelaşi ca în cazul în care se referă la Persoana Domnului. Poţi deveni prilejul care să-l facă să se apropie de Domnul şi să fie mântuit de către El. Mântuirea este oferită de Hristos. Noi nu suntem decât instrumente în slujba mântuirii. Nu cauze, ci unelte ale mântuirii. Pricina mântuirii veşnice este Domnul nostru.

Este foarte frumoasă povestea Profetului Iona. O aud toţi câţi merg la biserică în dimineaţa Sâmbetei Mari. Adu Triodul, ca s-o citesc întocmai cum e acolo. „Şi I-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit." Şi-a schimbat gândul Dumnezeu şi n-a mai distrus cetatea Ninive. „Şi Iona a fost cuprins de mare supărare şi s-a tulburat foarte. A rugat pe Domnul, spunând: «O, Doamne, ia-tă tocmai ceea ce cugetam eu când eram în ţara mea!»" Nu Ţi-am spus acestea, zice, atunci când eram în patria mea? Că nu voiam să merg la Ninive? „Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis." De asta am vrut s-apuc să ajung în Tars. Să nu mă duc la Ninive ca să le propovăduiesc pocăinţa. „Că ştiam că Tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milo- sard şi Iţi pare rău de fărădelegi." Ştiam, zice, că atunci când ei se vor pocăi şi îşi vor schimba viaţa, Tu Te vei arăta Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung-răbdător şi mult-milosârd. „Şi acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu!" Să-mi iei sufletul, că e mai bine să mor decât să trăiesc.

„A zis Domnul către Iona: Faci tu oare bine că te-ai întristat aşa de tare?" Intr-adevăr, te-ai întristat atât de mult din pricină că ameninţarea Mea nu s-a împlinit? „Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat înaintea ei, şi-a făcut o colibă şi a stat sub ea, ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea." A şezut înaintea cetăţii, undeva acolo, aşteptând să vadă ce-o să se întâmple în cele din urmă. Dacă Dumnezeu o va distruge sau nu. „Şi Domnul Dumnezeu a poruncit să crească un vrej de dovleac care s-a ridicat deasupra capului lui Iona, ca să-i tină umbră. Si s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej." A rânduit Dumnezeu ca o plantă - nu e chiar ceea ce numim noi astăzi dovleac; e altceva - să răsară şi să crească repede şi să facă umbră creştetului lui Iona. „Ca să-i uşureze suferinţa. Ca să-i facă umbră şi să-l ocrotească de neplăcerile provocate de arşiţă."

„Şi s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej." Când a văzut cum a crescut vrejul şi-l adumbrea, s-a bucurat „cu bucurie mare"; s-a bucurat nespus. „Dar Dumnezeu, a doua zi, la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme să reteze vrejul. Iar el s-a uscat." Dumnezeu a poruncit în ziua următoare unui vierme să roadă rădăcina plantei ca să se usuce. Şi planta s-a uscat. „Şi la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit şi soarele a dogorit capul lui Iona, încât el şi-a pierdut curajul." In ziua următoare Dumnezeu a poruncit să fie arşiţă mare; să sufle un vânt plin de dogoare; soarele să ardă mult şi vântul să sufle un aer foarte fierbinte. Din pricina asta Iona a fost cuprins de sfârşire.

„Şi s-a dezis de sufletul său şi a zis: mai bine este să mor decât să trăiesc!" Nu mai vreau, nu mai pot să trăiesc, nu mai îndur arşiţa asta. „Şi a grăit Domnul către Iona: Aşa de tare te-ai întristat pentru vrej?" Intr-adevăr, zice, atât de mult te-a cuprins întristarea din pricină că vrejul, planta aceasta, care-ţi făcea umbră, s-a uscat? „Şi el a răspuns: Da, m-am întristat foarte tare, m-am supărat de moarte!" Sunt atât de întristat încât din pricina supărării o să mor. Din pricină că am pierdut planta aceasta care-mi dădea umbră. „Şi a zis Domnul."

Am vorbit despre îndrăzneala sfinţilor. Câtă îndrăzneală din partea sfinţilor! Să stea Dumnezeu de vorbă cu ei, să discute cu ei. Şi să le aducă argumente ca să-i convingă. Că am făcut bine. M-am purtat drept cu ei.

Aceasta să fie învăţătură şi pentru părinţi. Părinţii să nu fie genul „hotărâm şi decidem" cu copiii. Fireşte, când copiii sunt foarte mici, de trei-patru ani, părintele va fi un pic mai exigent. Dar când copiii cresc, ajung de treisprezece, paisprezece, cincisprezece ani, trebuie să purtăm discuţii cu ei. O să ne impunem când ceva nu e cum trebuie, dar să avem un dialog, nu „hotărâm şi decidem".

Domnul îi spune aşadar lui Iona, după ce acesta I-a mărturisit cât de tare s-a întristat că este gata să moară din pricina asta. „Tu ţi-ai făcut necaz pentru acest vrej." Tu, zice, te-ai întristat pentru vrej. Iţi pare rău că planta aceasta s-a uscat. „Pentru care nu te-ai trudit" - pentru planta aceasta nu te-ai chinuit deloc. „Nu l-ai crescut" - nu l-ai cultivat. Nu l-ai udat, nu l-ai săpat, nu l-ai îngrijit deloc ca să crească. „Şi-a luat fiinţă într-o noapte şi într-alta a pierit." A răsărit într-o noapte şi în cealaltă s-a uscat. N-ai trudit deloc pentru el.

Tu te-ai întristat pentru o plantă pentru care n-ai trudit defel. „Dar Mie cum să nu-Mi fie milă de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, şi cu un mare număr de dobitoace?" Mie, zice, să nu Mi se facă milă de Ninive, cetatea asta atât de mare, în care locuiesc mai mult de o sută douăzeci de mii de copilaşi? „Care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor" - nu ştiu care le este stânga şi care dreapta? Sunt copilaşi. Şi, mai mult, în cetatea aceasta se află şi multe animale, care nu poartă nici o vină pentru asta. Dacă ţie ţi-a fost milă pentru o plantă, Mie să nu Mi se facă milă de atâţia oameni care locuiesc în Ninive? Mai ales de copilaşi şi de necuvântătoare? Aici se încheie profeţia, Iona nu mai adaugă nimic, de bună seamă, şi-a plecat capul şi a spus „Iertare, Doamne!"

O asemenea îndrăzneală au sfinţii; pot cuvânta cu Dumnezeu, Care încearcă să-i convingă, recurgând la argumente. Iar protestanţii se întreabă dacă putem să le cerem rugăciunile?

ARHIMANDRIT EPIFANIE THEODOROPOULOS

Fragment din cartea "Ne vorbeste parintele Epifanie. Lamuriri pentru framantari (1)", Editura Sophia

Cumpara cartea "Ne vorbeste parintele Epifanie. Lamuriri pentru framantari (1)"

 

• Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
  Publicat in : Lumea vazuta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: