Ştii de ce ne este atât de teamă de păcat? Nu - din păcate - pentru că L-am pierde pe Dumnezeu - cine e preocupat de asta? -, ci pentru reputaţia şi imaginea noastră. Sentimentul că noi ţinem în mâini cheia Raiului.
Că mântuirea e sub controlul nostru. S-o credeţi voi c-o să acceptăm să primim daruri de la Dumnezeu! Noi suntem cei ce o să o scoatem la capăt. Ah, acest „ego" - cum îi place să deţină controlul! Să stabilească şi să decidă.
De ce-i este frică? De imprevizibil, de inopinat, de incert. Aşa, în sânul legii se simte în siguranţă. In libertate, tremură.
Intr-o relaţie, are întotdeauna urechea încordată şi ochiul căutând pieziş şi speriat la eventualitatea „zici?", „oare?", „şi dacă mi-o coace?".
Această frică o avem şi în relaţia noastră rudimentară cu Dumnezeu.
Aşa că, atunci când ai transformat totul în păcat şi faci asta dintr-o evidentă teamă de viaţă, ştii la ce să fii şi să nu fii cu luare-aminte. Ştii exact ce vrea celălalt. „Dacă o să fac asta, este al meu", te gândeşti, „l-am câştigat, îl am la cheremul meu. Ce-o să-mi reproşeze? Doar am făcut tot ce se aştepta să fac!".
Dar uite că, în ce-L priveşte pe Dumnezeu, lucrurile nu stau chiar asa. Dumnezeu este un îndrăgostit dificil. Nu Se oferă pe baza unor înţelegeri şi contracte, ci numai în schimbul iubirii şi al erosului. Nu poate fi controlat, obligat. Nu-i cu putinţă să fie limitat. Dar şi asta e greu pentru „ego".
„Iubirea? Şi ce este iubirea?", I-a replicat învăţătorul de lege lui Hristos. Cine-i aproapele meu? El ştia, după cum ne spune Evanghelistul, dar voia să aducă în discuţie frica sa de a-şi asuma responsabilitatea şi să exprime sub forma întrebărilor justificarea pe care o aducea el pentru faptul de a nu iubi. La fel procedăm şi noi când întrebăm întruna şi găsim motive ca în cele din urmă să nu facem nimic.
Acum, fireşte, unii o să-mi replice: „Dar Dumnezeu n-a dat nişte porunci?". Ba da, neîndoielnic. Numai că poruncile lui Dumnezeu nu sunt nişte cârje şi nici nişte măşti narcisiste. Nici motive pentru care să ne simţim puternici şi invincibili. Cu atât mai mult, îndreptăţiţi, vrednici şi oameni superiori.
Cam aşa se simţea şi fariseul, făcându-le pe toate cu bucurie, numai că Cerul i-a închis uşa în nas. Celălalt s-a întors acasă îndreptat. La fel şi tâlharul n-a înfăptuit nimic, însă a avut cunoştinţa a ceea ce este şi smerenie.
Si desfrânata - ti-amintesti de ea, de acea femeie pe care, după ce şi-au făcut poftele cu ea, au vrut s-o bată cu pietre ca să-şi astâmpere vinovăţia - a dat dovadă de o inimă în Hristos deasupra legilor.
Poruncile lui Dumnezeu nu sunt dictate juridice, ci propuneri ce duc la plinătatea vieţii. Sunt pline de energia şi harul lui Dumnezeu. Dacă vrei să fii împlinit, le urmezi, dar nu pentru că insistă cineva, ci fiindcă tu ţi-o doreşti şi ai simţit deja şi ai trăit faptul că aceasta e Viaţa cea Adevărată. Că Hristos e viaţa ta!!!
Frica exagerată de păcat ascunde un egoism atât de mare, că nu-i îngăduie măriei-noastre să rateze. In felul acesta dăm chip unui Dumnezeu pe Care n-o să-L cunoaştem niciodată ca în felul acesta să ne culcăm îndreptăţiţi şi împăcaţi. Nu cumva să ne aibă Dumnezeu la mână, ci noi să-L avem: mulţumită „virtuţilor" noastre!
PR. HARALAMBOS PAPADOPOULOS
Fragment din cartea "ORICE SFÂRŞIT E UN ÎNCEPUT", Editura Sophia
Cumpara cartea "ORICE SFÂRŞIT E UN ÎNCEPUT"
carti.crestinortodox.ro/orice-sfarsit-e-un-inceput-despre-o-viata-fara-frica-si-vinovatie_j2KKVqJw0LSe
-
Ce este pacatul?
Publicat in : Editoriale -
Pacatul
Publicat in : Religie -
Pacatul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.