Trebuie sa se stie ca este obiceiul dumnezeiestii Scripturi sa numeasca ingaduinta lui Dumnezeu activitatea Sa, ca atunci cnd spune apostolul in epistola catre romani: "Sau n-are olarul putere peste lutul lui sa faca din aceeasi framntatura un vas de cinste si altul de necinste?" (Romani IX, 21). El face si pe acestea si pe acelea, caci numai El este Creatorul tuturora; totusi El nu construieste lucruri cinstitea si necinstite, ci voia libera a fiecaruia. Acest lucru este evident din cele ce spune insusi apostolul in a doua epistola catre Timotei: "intr-o casa mare nu sunt numai vase de aur si de argint, ci si de lemn si de lut. Unele sunt spre cinste, altele spre necinste. Deci de se curata cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfintit si de buna trebuinta stapnului, potrivit pentru tot lucrul bun" (Timotei II, 20-21).
Este clar ca in chip voluntar se indeplineste curatirea, caci spune: "Daca se curata cineva pe sine". Si este justa si inversiunea termenilor: daca nu se va curati, va fi un vas de necinste, nefolositor stapnului si vrednic de distrugere. Asadar citatul de mai sus si acesta: "Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare" (Romani XI, 32), si acesta: "Le-a dat Dumnezeu duh de amortire, ochi ca sa nu vada, urechi ca sa nu auda" (Isaia XXIX, 10; Romani XI, 8) nu trebuie intelese ca sunt savrsite de Dumnezeu, ci ca Dumnezeu le ingaduie din cauza liberului arbitru si din cauza ca binele este nefortat.
Este obiceiul dumnezeiestii Scripturi sa numeasca ingaduinta Lui activitate si fapta a Sa. Cnd Scriptura spune: "Dumnezeu face rele" (Isaia XLV, 7) si: "Nu este rautate in oras pe care n-a facut-o Domnul" (Amos III, 5) nu arata ca Dumnezeu este cauza relelor, ci cu totul altceva. Cuvntul "rautate" are sens dublu: uneori arata raul prin natura; acesta este contrar virtutii si vointei lui Dumnezeu; alteori arata raul si durerosul in raport cu simtirea noastra, adica supararile si nenorocirile. Acestea sunt numai in aparenta rele, deoarece sunt dureroase, dar in realitate sunt bune. Pentru cei care pricep rostul lor, ajung pricinile convertirii si ale mntuirii. Acestea, spune Scriptura, se intmpla prin Dumnezeu.
Trebuie sa se stie ca noi suntem cauza acestor rele, caci din relele voluntare se nasc relele involuntare.
Trebuie sa se stie si aceasta: este obiceiul Scripturii sa exprime cauzal pe unele care trebuiesc exprimate incidental, ca acest text: "Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, ca sa Te indrepti intru cuvintele Tale si sa birui cnd vei judeca Tu" (Psalmul L, 6). Cel care a pacatuit n-a pacatuit cu scopul ca Dumnezeu sa invinga, si nici Dumnezeu n-are nevoie de pacatul nostru ca sa se arate prin acesta invingator - caci Dumnezeu este, in mod incomparabil, biruitorul tuturor, chiar al acelora care nu pacatuiesc, deoarece este creator, incomprehensibil, nezidit si pentru ca are o slava naturala si nu una primita din afara - ci ca sa se arate biruitor al rautatii noastre, prin faptul ca ne pedepseste, in virtutea dreptatii Sale, daca pacatuim si ne iarta daca ne pocaim.
Totusi nu am pacatuit in vederea acestui scop, ci pentru ca asa se intmpla lucrul. Spre exemplu: daca cineva sta si lucreaza si vine un prieten, el spune: prietenul a venit ca sa nu lucrez astazi. Prietenul, insa, n-a venit ca sa nu lucreze, ci asa s-a intmplat. El nu lucreaza, fiind ocupat cu primirea prietenului. Se numesc si acestea incidentale, pentru ca asa stau lucrurile.
Dumenezeu nu vrea sa fie numit drept, dar ca toti sa se asemene Lui, atat cat este cu putinta.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.