Mai pretutindeni, poporul confunda astazi moroii cu strigoii, nu insa cu varcolacii, cu care ii identifica gresit Tudor Pamfile. De fapt, nu e o mare deosebire intre moroi si strigoi, cel putin in credintele de astazi ale celor mai multi dintre romani.
Tot ce se crede la noi despre moroi si despre strigoi e imprumutat de la slavi, cu deosebire de la sarbi, de la care aceste aberatii au patruns si la alte popoare. Strigoiului ii corespunde in sarbeste termenul vampir, iar moroiului, acela de "mora". Acest cuvant a devenit la noi moroi, format cu acelasi sufix -oi, pe care il gasim in strigoi, derivat din striga (lat.
La inceput, cand am imprumutat cuvantul "mora" din sarbeste, trebuie sa fi avut acelasi inteles la noi ca si la sarbi, adica acela de duh necurat care vine, in timpul noptii, de se pune pe pieptul omului, il apasa si cauta sa-l inabuse. Cu timpul insa, intelesul si atributiile moroiului s-au modificat, confundandu-se cu ale strigoiului, cu foarte mici diferentieri, dupa cum se poate constata din descrierile de mai jos.
Iata ce scrie Sbiera despre credintele din Bucovina, privitoare la moroi.
"Moroii sunt sufletele acelor copii care mor nebotezati, dar mai ales ale acelora care sunt facuti de o fata mare si ucisi sau ingropati de vii. Aceste suflete nu sunt asa deodata moroi, ci abia la sapte ani impliniti. Cum s-au implinit sapte ani de la nastere, striga sufletul copilului din groapa : «botez! botez!» De-l aude atunci cineva si de-i rosteste cuvintele de botez : «boteaza-se fiul sau fiica lui Dumnezeu, Ion ori Maria, in numele Tatalui, amin! si al Fiului, amin! si al Sfantului Duh, Amin! Acum si pururea si in vecii vecilor, amin!» si de arunca in partea aceea, dincotro a auzit glasul, o bucatica de panza, chiar rupta din camasa sau basmaua sa, atunci copilul se boteaza, se linisteste si ramane in mormant pana la a doua venire: e scapat, nu se mai face moroiu. Iar daca nu-l aude nimeni, atunci iese sufletul copilului din mormant, in chip de sul de foc, ca de doi pasi de lung, si incepe a cutreiera lumea spre nenorocirea oamenilor, zburand prin aer si umbland pe pamant.
El se duce tot drept inainte, nu da nici intr-o latura, si, de se atinge de cineva, pe loc il sageata, il junghie sau il si omoara. Cand zboara prin aer, mai ales cand se innoreaza, si se starnesc furtuni, se si zareste scanteind ca fulgerul si se izbeste in oameni, in vite, in copaci, in biserici, in case, de ucide, sfarma si aprinde".
Tot din Bucovina, cu alte amanunte, ne impartaseste Voronca diversele credinte despre moroi, dupa comunicarile ce i s-au facut:
"Moroiul se face din copiii nebotezati, nascuti morti sau pierduti si ingropati. Dupa sapte ani el iese din mormant si zboara pe sus sa-si caute botez. Spun oamenii, ca aud cum striga «Cristian, Cristian!» (Botosani) sau «Cruce, cruce!». Atunci, cine aude, sa rupa de la sine o bucatica de ceva, din strai, basma, sa arunce si sa zica : «De esti baiat sa te chemi Ioan, de esti fata, Maria!». In Ropcea, zic Ioan si Ioana. Daca nu-i dai, el se face drac, moroi. In Botosani, spun ca la astfel de morminte sa torni sapte ani de-a randul agheasma de cea mare din ziua de ajunul Bobotezei si atunci e ca si botezat. In Scheia, in ziua de Boboteaza, merg femeile la morminte de acestea si toarna agheasma. In Ropcea, la copiii nebotezati, in mormant, se pune tamaie si agheasma, iar in ziua de Boboteaza iau pe cineva care sa toarne pe mormant agheasma, sa fie cumatru, zicand formula: «Se boteaza robul lui Dumnezeu Ioan, in numele Tatalui, amin! si al Fiului, amin! si al Sfintului Duh, amin!», facand aceasta in fiecare an. La sapte ani e ca si botezat si se duce la Dumnezeu.
Sau ii face preotul agheasma, indata ce a murit, zicand formula, iar cine e cumatru, merge in 7 sambete de toarna agheasma la mormant, pentru care lucru mama copilului ii da cumatrului, in ziua cea de pe urma, o luminare cu panza de crijma si 2 colaci si atunci e ca si botezat, iar de nu, capata aripi si zboara sus la cer si cere botez. Atunci cine-l aude, sa-i arunce o bucata de stergar sau alta ceva si sa-i zica ca mai sus. El atunci ia bucata ceea si se duce la Dumnezeu si-i arata ca e botezat, ca are crijma, si Dumnezeu il primeste cu ceilalti ingeri, altfel il alunga si se face duh necurat, merge si sta inapoi la locul lui.
De acolo, cand ii vine lui, se face un vant si iese, apuca tarana, paie din locul acela si se duce invartindu-se ziua, noaptea si peste cine da, il ologeste, ori il ridica pe sus. Cand il vezi, e bine sa te pui jos, ca nu-ti face nimica. In Mahala, se spune ca moroiul iese ca un sul de foc si cere botez. La luna noua, moroiul iese de striga si, de nu-l aude nimeni, se face necurat si-l chinuieste pe omul a cui e casa unde e ingropat, ca omul n-are chip sa steie, e necontenit bolnav, ii pier vitele, mor copiii si trebuie sa se duca de acolo, caci ar muri si ei. Moroiul e mai rau decat dracul, ca dracul de cruce fuge, dar moroiul nu, caci si el e din crestini.
Moroiul e duh rau, de cu sara si pana inainte de miezul noptii se atine la drumuri de-i bezmeticcste pe oameni: ii duce la ape, sa se inece, ii sparie, ii vara pe sub poduri. Daca e ingropat langa casa, se face catel; vine in casa noaptea si, de-i dai pace si-i dai mancare, nu face nimica ; iar de nu, face pagube si sotii la casa. Moroiul se arata ca o femeie lunga, ca o panza alba, drept la miezul noptii, la luna noua. Moroiul asa poceste, ca duce pe om cale de trei zile inainte si inapoi. El poceste asa pe cei tari de fire, dar pe unul mai slab, sa-l poceasca, ar muri. Duce pe oameni prin hartopi si-i face sa rataceasca. cauta sa-i inece, sa-i prapadeasca, sa ramaie al lor. Moroiul daca da peste om, ori moare omul, ori zace cine stie cat. El numai in ceas necurat imbla ; cand e ceasul curat, nu poate imbla. ; la luna noua, atunci imbla si el si toate necurateniile mai tare".
Dupa credintele din Oltenia, moroii sunt absolut identici cu strigoii, dupa cum se poate constata din insemnarile facute de dr. Laugier, in interesanta-i lucrare etnografica: "Daca mortul a fost in viata sa rau la inima, a dusmanit pe rudele sale si s-a purtat aspru si fara mila cu ai lui, se face moroi.
Pentru a se preveni aceasta, inainte de a pleca cu el la cimitir, i se infige in buric un ac (Ciupercenii-Vechi), un varf de fus (Bailesti), o andrea (Melinesti), o sula sau doua-trei cuie (Malaesti).
De altfel, unui mort banuit ca se va face moroi i se pun pe mormant trei fuse infipte in pamant: unul la cap, unul la inima (buric) si altul la picioare (Ciuperceni).
Credinta in "moroi" este foarte raspandita printre sateni in intreaga Oltenie si dainuieste si acum. Diavolul, dupa credinta poporului, ia chipul mortului in care a intrat, si iese noaptea din mormant pentru a manca din rudenii, pentru a-i atrage dupa sine in mormant. Moroiul le mananca inima, ei se imbolnavesc si mor. Astfel isi explica satenii mortalitatea mare in unele epidemii.
Pentru a scapa de aceasta calamitate, recurg la dezgroparea mormantului si arderea cadavrului undeva, departe de sat, sau ii smulg inima, pe care o azvarl la caini.
Pentru a sti daca mortul e sau nu moroi, trebuie un armasar negru. Armasarul va trece peste groapa daca nu este nimic, si se va opri brusc daca mortul s-a facut moroi. Daca au murit mai multi oameni in timp scurt, se trece cu armasarul peste toate mormintele noi si chiar peste cele vechi si acolo unde va tresari armasarul si se va impotrivi, se incepe dezgroparea. Credinta in moroi mai e intemeiata si pe credinta ca la dezgroparea mormintelor s-ar fi gasit uneori schelete intoarse in cosciugul lor, sau cu craniul sau cu o mana iesita printre cosciug si capac.
Cu toata frica de autoritati, satenii totusi recurg inca uneori in aceste parti la dezgroparea moroilor, fie vite, fie oameni, ceea ce constituie adesea punctul de plecare al unor grave epidemii. Intre altele am avut ocazia sa constat o epidemie grea de antrax datorita moroiului. In Ionesti (Gorj) a murit o vita de dalac; stapanul a jupuit-o si a impartit pielea printre ai casei, pentru opinci. Dupa trei zile moare stapanul vitei, a doua zi un fiu al sau. Evident, vita se facuse moroi. Se dezgroapa, se decapiteaza, se arde capul. Rezultatul: trei din cei ce participa la aceasta operatie au murit dupa putine zile. Epidemia s-a stins cu mare greutate si a facut peste 20 de victime omenesti, printre care si medicul de plasa".
Credinta in acesti moroi e asa de inradacinata in popor, incat sunt extrem de numeroase descantecele ce se rostesc pentru alungarea lor.
Extras din "Folclorul medical roman comparat” - Candrea I. Aurel
Pe aceeaşi temă
-
Vampirii - perspective istorice si actuale
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.