"S-a construit acest monument, inceput la 28 octombrie 1992, terminat la 14 septembrie 1999, pentru cinstirea memoriei detinutilor politici morti in timpul regimului comunist in inchisoarea Aiud si in inchisorile unde nu s-au inaltat memoriale, iar numele lor nu au fost sapate in piatra, pentru aducere aminte. Doamne, primeste jertfa!"

"La Aiud, loc de intemnitare si exterminare, comunistii au ingropat, in cimitirul denumit de localnici «Rapa Robilor», elita rezistentei romanesti. Inmormantarea detinutilor se facea noaptea, pe intuneric, fara sa li se puna cruce la capatai. Aici, unde mortii sunt neidentificati, de multe ori azvarliti in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul”, suna anuntul sobru al inginerului Gheorghe Brahonschi, in 1992, cand s-au inceput, fara nici un sprijin oficial, lucrarile la cel mai de seama monument inchinat victimelor rezistentei anticomuniste din Romania.

Crucea suferintei romanesti

Dominand „Rapa Robilor”, in a carei poala, pe gropile celor ucisi in temnite, comunismul amenajase... cocini de porci, masivul edificiu memorial ridicat intre 1992-1999 (si inca nefinisat in intregime) te face sa te cutremuri dinaintea profundei lui semnificatii, deopotriva crestine si nationale: doua randuri de cruci mai mici, ingemanate, poarta pe bratele lor interioare o cruce uriasa, crucea suferintei romanesti. In interior, pe peretii incintei-capela, de-a lungul treptelor care coboara spre Sfanta Masa a Altarului, strajuiesc placile de marmura alba pe care sunt inscrise numele detinutilor politici morti in inchisoare. Peretii capelei n-au fost destul de incapatori pentru a cuprinde toate placile cu nume (au fost mii de morti!), drept care o parte au fost montate in osuarul alaturat. Listele sunt insa incomplete. Institutiile „abilitate” ale statului nu au catadicsit nici pana azi sa desferece arhivele si sa aduca la cunostinta natiunii romane numele tuturor celor morti sub prigoana comunista, ba chiar au obstructionat repetatele tentative in acest sens ale supravietuitorilor, dovedind mai degraba o complicitate pasiva cu fostii opresori. Aceasta trista si grava „conspiratie a tacerii” se vadeste si in aceea ca, asa cum am putut constata la fata locului, aiudenii insisi n-au habar de semnificatia monumentalului memorial aparut in coasta urbei, ba multi dintre ei ii si ignora existenta...

Memorial si biserica

In ziua Inaltarii Sfintei Cruci, la 14 septembrie 2000, a avut loc slujba de sfintire a mausoleului de la Aiud, savarsita de I. P. S. Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, impreuna cu un sobor de preoti ortodocsi si greco-catolici, toti trecuti pe la Aiud si prin alte temnite comuniste. Asistenta a fost numeroasa (supravietuitori ai temnitelor, urmasi ai celor cazuti, fete bisericesti, oameni de presa si de cultura etc.), dar din nefericire n-au putut fi de fata si cei ce si-au pus tot sufletul la temelia impunatorului memorial: initiatorul proiectului, detinut politic timp de 17 ani, inginerul Gheorghe Brahonschi (m. 1997), si autorul proiectului, arhitectul Anghel Marcu (m. 1998). Dupa disparitia celor doi, cea care a vegheat finalizarea lucrarilor, cu sprijinul filialelor din Sibiu si Alba ale Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, a fost d-na Maria Brahonschi, vaduva lui Gh. Brahonschi, la randul sau trecuta prin inchisorile politice de femei.

In cuvantul rostit cu acel prilej, I. P. S. Bartolomeu a spus, intre altele: „Iata, am venit sa sfintesc acest prestol realizat prin grija deosebita a Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Sibiu. [...] Si am facut sfintirea dupa ritualul intreg, socotind ca este bine ca aceasta masa sa nu fie doar un simbol, un jertfelnic pe care sa se oficieze doar parastase, ci, cel putin din cand in cand, sa se savarseasca pe ea si Sfanta Liturghie. Pentru aceasta este nevoie de o sfintire speciala. In piciorul Sfintei Mese am asezat Sfinte Moaste ale unui martir - in acest loc al martirajului - si documentul care s-a citit in fata fratiilor voastre, si care ramane aici, sub pecete, atat cat va dura acest jertfelnic si cat va dura acest monument“.  „In numele lui Dumnezeu si in numele mortilor nostri, va multumesc tuturor celor ce ati jertfit si ati ridicat acest monument memorial, celor ce ati zidit acest jertfelnic pe care astazi s-a savarsit, pentru intaia oara, Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur”, a incheiat Inalt Prea Sfintia Sa cuvantul arhieresc de dupa slujba.

De veghe la Rapa Robilor

Asadar, monumentul de la Rapa Robilor nu este doar „mormant al celor fara de morminte” si simbol al rezistentei jertfelnice impotriva comunismului, ci o adevarata biserica a „celor prigoniti pentru dreptate”, asa cum sta scris pe frontispiciu, „ca a lor este imparatia cerurilor”. Dar pentru ca in acest sfant locas Liturghia sa nu fie oficiata numai „din cand in cand”, o alta figura luminoasa a Bisericii stramosesti, Protosinghelul Iustin Parvu de la Petru-Voda (fost detinut politic, ca si ierarhul de la Cluj), a luat initiativa construirii, alaturi de mausoleu, a unei cladiri-anexa, cu menire de „arhondaric”, in care, dupa spusa cuviosului staret, „vor locui zi de zi, cu binecuvantarea noastra, dupa randuiala calugareasca, cativa tineri calugari ai sfintei noastre manastiri, ce se vor ingriji de mausoleu si de mormintele de la Rapa Robilor, slujind zilnic slujbele si rugaciunile de pomenire a celor ce si-au jertfit viata pentru Hristos si pentru neamul romanesc”. Cladirea-anexa a fost terminata in acest an, dar veghetorii permanenti n-au apucat inca sa se instaleze in ea. Cutare preot din vecinatate este ingrijorat ca permanentizarea unui astfel de asezamant manastiresc i-ar face... concurenta. D-l Tudor Stanescu (fost detinut politic, trecut pe la Pitesti si Aiud), care acum supravegheaza ansamblul memorial, ne explica insa ca solutia propusa de Parintele Iustin este totusi singura care poate asigura buna paza si intretinere a monumentului, precum si cinstirea cuviincioasa a martirilor, altminteri totul riscand sa ramana de izbeliste o data cu trecerea vremii.

De la Marasesti la Aiud

D-l Gabriel Constantinescu (veteran de razboi si fost detinut politic), directorul publicatiei sibiene Puncte cardinale, ne lumineaza pana la capat asupra semnificatiei complexe a mausoleului, printr-o interesanta comparatie cu cel de la Marasesti, dar ne rezuma si o anume amaraciune pe care o resimt din ce in ce mai mult toti supravietuitorii luptei anticomuniste, atati cati au mai ramas: „Conceptia arhitecturala a Mausoleului de la Aiud este comparabila cu cea care i-a insufletit pe autorii Mausoleului de la Marasesti, inaltat in memoria celor ce au cazut pentru infaptuirea Romaniei Mari. Dar spre deosebire de Mausoleul de la Marasesti, care glorifica victoria si pe cei ce au dobandit-o cu sacrificiul vietii lor, Memorialul de la Aiud este inchinat suferintei. Un templu al durerii, in care cele sapte perechi de cruci ingemanate simbolizeaza martiriul fratilor de lupta - frati prin moarte, nu prin nastere. Deasupra lor se intinde crucea grea a destinului unui neam care a indurat timp de o jumatate de secol umilintele si suferintele celei mai cumplite tragedii istorice a secolului 20: teroarea comunista.

Ca si la Marasesti, Mausoleul de la Aiud a fost conceput atat ca locas de inchinaciune si de reculegere, cat si ca necropola pentru osemintele celor cazuti. Dar, in timp ce pentru a ajunge la osuarul de la Marasesti, trebuie sa urci, urcus care simbolizeaza drumul spre victorie, la Aiud trebuie sa cobori treptele suferintei. In osuarul de la Marasesti se odihnesc ramasitele pamantesti ale multor ostasi romani. Romania Mare a stiut sa-si cinsteasca eroii! Osuarul de la Aiud este insa gol. Nici Romania lui Ion Iliescu, nici cea a lui Emil Constantinescu, nici cea a lui Traian Basescu nu s-au invrednicit sa identifice locurile unde au fost azvarliti fara cruce cei morti in temnitele si in lagarele de munca ale celui mai criminal regim politic din istorie”.

Razvan Codrescu

Lumea credintei, anul III, nr. 6(23)

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: