Neagoe Basarab si Schitul Ostrov

Neagoe Basarab si Schitul Ostrov

Prin multiplele sale preocupari politice, economice, religioase si culturale Neagoe Basarb a ocupat un loc insemnat galeria personalitatilor istorice ale poporului nostru. Avea 31 de ani cand a ocupat tronul Basarabilor, a domnit in Tara Romanesca in perioada 23 ianuarie 1512 - 15 septembrie 1521. Cu privire la originea sa, parerile istoricilor sunt impartite: unii sustin ca Neagoe ar fi fost fiul legitim al lui Parvu Craiovescu, mare vornic, si al sotiei sale Neaga. Altii spun ca el ar fi provenit din legaturile extraconjugale ale Neagai cu Basarab cel Tanar zis Tepelus (noiembrie 1477 - 1481). Cu toate aceste „controverse” insa Neagoe a fost crescut si educat in casa marelui boier Parvu Craiovescu: i s-au adus profesori renumiti printre care si Macarie de la Bistrita, care l-au initiat in ciclul cuprinzand „cele 7 arte literale” si cunoasterea limbilor latina, slavona si elina.

In tinerete a calatorit prin Ungaria, centrul si sud-estul Europei, Istambul etc. A revenit din aceste calatorii in tara in jurul varstei de 20 de ani si a fost investit cu multe dregatorii: postelnic la 28 ianuarie 1501, mare postelnic (decembrie 1501 - 19 iunie 1509); mare comis (24 aprilie 1510 - 28 noiembrie 1511). A participat la luptele Craiovestilor pentru preluarea puterii, lupte in care si-a pierdut viata Vlad cel Tanar sau Vladut (februarie 1510 - 23 ianuarie 1512). Ajungand domn al Tarii Romanesti in ziua de 23 ianuarie 1512 s-a preocupat sa dezvolte economia, comertul, sa reorganizeze armata etc. A patronat tiparirea „Evangheliarului” slavon al lui Macarie, Neagoe este autorul magistralei opere „Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie”. In timpul domniei sale s-a scris si lucrarea „Viata patriarhului Nifon” (intre anii 1517 si 1521) de catre Gavriil, preotul de la Muntele Athos. In aceasta opera gasim amanunte despre viata si activitatea patriarhului Nifon si istoria a patru domni: Radu cel Mare (1495 - 1508), Mihnea cel Rau (1508 - 1510), Vlad cel Tanar sau Vladut (1510 - 1512) si Neagoe Basarab (1512 - 1521). Tot in aceasta lucrare sunt mentionate si izvoarele minerale de la Cozia. Sub indemnul sau s-a cladit cea mai frumoasa dintre bisericile romanesti, cea de la Curtea de Arges, care a fost sfintita la 15 august 1517. Tot el a zidit biserica mitropoliei din Targoviste. A facut apoi diferite imbunatatiri si adaugiri la manastirile Tismana, Cozia etc. La Muntele Athos, mila voievodului s-a revarsat asupra mai multor manastiri. Si acum cateva cuvinte despre Neagoe Basarab: in anul 1504 s-a casatorit cu Elena, fiica din flori a lui Iovan Brancovici si nepoata mitropolitului Maxim. Din aceasta casatorie au rezultat 6 copii: Theodosie, Stana, Petru, Ioan, Ruxandra si Anghelina. Ruxandra si Stana au fost doamne ale Tarii Romanesti si Moldovei. Ele au trait pana dupa moartea lui Neagoe dar si dupa a Despinei Elena care a supravietuit intregii familii. Ceilalti copii, Petru, Ioan si Anghelina, au murit in timpul vietii parintelui lor. Theodosie a domnit vreo 3 luni dupa tatal sau si a murit un an dupa aceea in pribegie. Neagoe a suferit de tuberculoza si a fost tratat de medicul Ieronim Matevich. Cu toate ingrijirile medicale primite, el s-a stins din viata la 15 septembrie 1521; avea doar 40 de ani! Dupa moartea sotului, Despina Elena s-a calugarit la Schitul Ostrov luand numele de Platunida. La 30 ianuarie 1554, imbolnavindu-se de ciuma, a murit si ea la 23 de ani dupa moartea sotului. Schitul Ostrov se afla in incinta insulei cu acelasi nume din Calimanesti si are hramul „Nasterea Maicii Domnului” (8 septembrie). Biserica a fost zidita de Neagoe Basarab impreuna cu sotia sa. Lucrarile au inceput in anul 1520 si au fost terminate in 1522. Biserica a fost ridicata pe ruinele alteia mult mai veche, existenta inca din secolul al XIV-lea. La 26 aprilie 1550 este amintita intr-un document ca " de la binecuvantatorii domni, mosii si stramosii nostri". Anul acesta (2005) se implinesc 483 de ani de la construirea acestei minunate bisericute. Dr.
Gh. Mamularu - Calimanesti

Sursa: Viata Valcii

.

18 Septembrie 2006

Vizualizari: 19733

Voteaza:

Neagoe Basarab si Schitul Ostrov 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam
Atingand cerul. Cum am descoperit Ortodoxia pe insula Valaam „În adâncurile unei păduri din nordul Rusiei, în nuanțe de jad și ambră, departe de orice urmă de civilizație, mănăstirea Valaam se contopește cu anotimpurile așa cum o face de o mie de ani…” Așa începe povestea lui John Oliver, un tânăr american aflat 33.83 Lei
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea
Scrieri in apararea Sinodului de la Niceea Volumul de față reunește trei opuscule apologetice pro-niceene ale Sfântului Atanasie al Alexandriei, unele inedite în limba română sau disponibile doar incomplet până acum: Către Serapion, despre moartea lui Arie (Ad Serapionem, de morte Arii), Despre 60.26 Lei
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog
Izbavitorul de frica. Prietenul nostru, Sfantul Vasile de la Ostrog Vreau să am noroc în viață... Sper să am un destin cât mai fericit... Îmi doresc ca soarta să fie de partea mea... Astfel de afirmații auzim des în jurul nostru. De fapt, noroc și soartă nu există. Viitorul îl alegem noi, prin modul în care trăim în 28.54 Lei
Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact