Cineva afirma ca a spune altei persoane “Te iubesc!”, ar corespunde cu “Tu nu vei muri niciodata!”. Altfel spus, prin aceasta marturisire a dragostei, trimiti de fiecare data la invesnicirea acelei persoane, pentru ca o consideri unica si irepetabila. Mi-a placut mult interpretarea acestei declaratii, pe care, in mod sincer, o credeam pe cat de des intalnita in zilele noastre, pe atat de saracita de sens. M-a impresionat insa si mai tare, pentru faptul ca exprima o perceptie profund crestina asupra sensului iubirii.
Cred ca am putea merge mai departe cu "talcuirea". Astfel, pe “Tu nu vei muri niciodata!” il putem intelege ca “Hristos a inviat!”. Cu usurinta ne putem da seama ca in ciuda cuvintelor diferite pe care le folosim, aratam unul si acelasi adevar, deoarece prin Invierea Sa, Mantuitorul a pecetluit nemurirea noastra.
Invierea din morti a lui Hristos reprezinta dovada supremei iubiri pe care Dumnezeu o poarta lumii si neamului omenesc. Este declaratia Sa de dragoste, am putea spune, acel “Te iubesc!” spus fiecaruia dintre noi, prin care ne face partasi vietii celei vesnice.
La randul nostru, prin salutul pascal, marturisim deopotriva credinta in adevarul Invierii lui Hristos si credinta in adevarul nemuririi noastre.
Nu intamplator Sfantul Serafim de Sarov ii intampina pe toti cei care ii calcau pragul, rostind cuvintele “Hristos a inviat, bucuria mea!”. Acestia la randul lor se faceau partasi acestei bucurii pornite dintr-o inima simtitoare care cunostea, in mod tainic, ca Hristos a inviat nu numai pentru el, ci si pentru cei de langa el, si pentru intreaga creatie.
Asadar, prin salutul pascal ne facem marturisitori ai dragostei unii fata de altii, avand ca temei marturisirea dragostei lui Dumnezeu fata de noi. Ce poate fi mai frumos?!
Cat de minunat ar fi daca de fiecare data cand marturisim unei alte persoane iubirea noastra, am putea sa-i oferim in chip real si nemurirea. Insa nu putem. Singurul care poate este Hristos. De aceea, dragostea crestina se manifesta si se marturiseste numai intru El, avand constiinta ca Hristos este Cel care da nemurire celor dragi ai nostri.
Putem in schimb, si este imperios necesar, sa luam seama la pilda lui Hristos. Dragostea Lui catre noi si marturisirea ei s-au manifestat prin jertfa. La fel si noi, suntem datori a iubi cu jerfelnicie. Hristos S-a smerit luand chip de rob, a murit, S-a pogorat la iad, si a inviat ridicand pe cei cazuti.
Numai impreuna cu El, si noi ne putem smeri, coborandu-ne in “iadul existential” al celor de langa noi, in suferintele si neputintele lor, pentru a-i ridica la o noua viata. Traind in Hristos, primim si dragostea Sa jertfelnica, pe care trebuie doar sa o lasam sa lucreze, prin noi, asupra celorlati.
Iata asadar, cum Dumnezeu ne arata si ne marturiseste dragostea Sa, dandu-ne nemurire noua si celor pe care-i iubim. Insa, in mod firesc, ne intrebam si noi asemenea psalmistului David: Cu ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? (Ps. 115,3).
Putem afirma ca oricat am incerca sa dam sau sa facem, va fi prea putin. Chiar si asa, singurul raspuns (rasplata) dat dragostei dumnezeiesti ramane faptul de a o face lucratoare prin noi: “Precum v-am iubit Eu pe voi, asa sa va iubiti si voi unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii” (Ioan 13, 34-35)
Altfel spus, sa fim in lume lucratori ai dragostei dumnezeiesti si, de ce nu, robi ai ei.
Radu Alexandru
-
Salutul pascal
Publicat in : Sfintele Pasti -
Cum saluta crestinii ?
Publicat in : Viata liturgica -
Cuvant la dumnica orbului din nastere
Publicat in : Duminica Orbului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.