Internetul si "navigatia cibernetica"
Oare televiziunea este, sau va fi, depasita? La putin peste cincizeci de ani de la aparitia sa, televiziunea este deja declarata vetusta. Noile frontiere sunt intemetul si ciber-spatiul, iar noul cuvant de ordine este "sa devenim digitali".
Saltul e substantial, iar diferenta e ca televizorul este un instrument monovalent care primeste imagini pentru un spectator pasiv care le priveste, in timp ce lumea multimediala este o lume interactiva (si deci de utilizatori activi) si polivalenta (cu utilizare multipla) a carei masina este un calculator care primeste si transmite mesaje digitalizate.
Prin urmare, televiziunea e depasita? Daca se compara masinile, atunci masina superioara este fara urma de indoiala calculatorul. Printre altele, calculatorul e o masina cu ajutorul careia gandim si care ne modifica modul de a gandi.
Asa cum radioul nu a fost ucis de televizor, nu exista nici un motiv sa presupunem ca televiziunea va fi ucisa de Internet. intrucat aceste instrumente ofera produse diferite, e limpede ca se pot adauga unul altuia. Problema nu este cea a depasirii, ci a centralitatii.
Internetul, "reteaua retelelor", este un instrument prodigios bun la toate: transmite imagini, dar si texte scrise; se deschide dialogului intre utilizatorii care se cauta si interactioneaza; si permite o aprofundare aproape nelimitata a oricarei curiozitati (este ca o biblioteca universala conectata pentru retransmisii).
Pentru a ne orienta intr-o asemenea abundenta trebuie sa facem distinctia intre trei posibilitati de folosire: i) o utilizare strict practica, ii) o utilizare pentru divertisment iii) o utilizare educativ-culturala. In legatura cu utilizarea Internetului pentru a ne gestiona afacerile si serviciile previziunea e indubitabila: copiii de astazi vor fi toti, maine, "internetisti practici". Dubiile incep in legatura cu celelalte utilizari.
Daca internetul este divertisment, utilizat pentru divertisment, atunci nu mai e atat de sigur ca televiziunea va fi invinsa. Partea slaba a televiziunii pe care o cunoastem este aceea ca e "generalista", in sensul ca nu ofera produse indeajuns de diferentiate. Pe calea eterului, televiziunea trebuie sa ofere produse de masa, produse care sa castige un public vast (si o data cu acesta vaste beneficii din publicitate).
Internetul in schimb ofera produse pe masura. Dar si televiziunea se fragmenteaza - prin cablu ori prin satelit - in sute de canale pentru audiences speciale. Si specializandu-se astfel, televiziunea va oferi si ea servicii de "nisa" care se vor dovedi competitive cu nisele retelistilor.
Asadar, in masura in care Internetul constituie un divertisment, o distractie, televiziunea va invinge in randurile celor "trandavi" sau al celor obositi care prefera sa stea sa priveasca, in timp ce Internetul va invinge in randurile celor "activi", ale celor carora le place sa dialogheze si sa caute. Dar faptul ca numarul video-amatorilor ar ramane mai mare sau ar ajunge sa fie mai mic decat numarul dependentilor de retele ma face doar sa observ ca fiecare se distreaza dupa cum are chef.
Problema e daca Internetul va produce sau nu o crestere culturala. in teorie, asa ar trebui sa se intample. Pentru ca cine cauta cunoastere pe Internet o gaseste. intrebarea este daca Internetul va fi utilizat, si de cati, ca instrument de cunoastere. Obstacolul de-a lungul acestui parcurs e ca micutul de trei-patru ani incepe cu televizorul.
Prin urmare, atunci cand ajunge la Internet interesul lui cognitiv nu e sensibilizat in cheie abstractizanta. Si cum fara capacitate de abstractie nu se poate intra in mundus intel-ligibilis, e foarte probabil ca stiinta inmagazinata in retele sa ramana in cea mai mare masura neutilizata. in teorie, spuneam, Internetul ar trebui sa promoveze cresterea culturala, in practica, se poate intampla chiar contrariul, de vreme ce homo videns exista deja ca atare atunci cand descopera reteaua. Desigur, Internetul ne poate ajuta sa iesim din inchiderea in mundus sensibilis. Dar pe cati dintre noi?
Generalizand, sunt deci indemnat sa conchid, impreuna cu Sergio Lepri, ca: "Internetul e o mare vasta pe care e pasionant sa navighezi, dar o mare pe care, dupa cateva zile de mic cabotaj, e de preferat s-o privesti fara sa te mai misti din port".
Ca instrument practic, dar si ca raita prin targul de vechituri sau ca ghid al celor mai variate hobby-uri ale noastre, Internetul are un viitor exploziv. Ca instrument cultural, de elevatie culturala, ii prevad in schimb un viitor modest. Adevaratii cercetatori vor citi in continuare carti, folosindu-se de Internet pentru umpluturi, pentru bibliografii si pentru informatii pe care mai inainte le gaseau in dictionare; dar ma indoiesc ca vor face o pasiune pentru el.
Furio Colombo remarca: "Edenul retelei se afla dincolo de o poarta care se deschide doar pentru cei putini. Diferite ierarhii de creiere vor manevra calculatoarele, se vor juca si vor face experiente cu ele. Pentru cei exclusi ramane jocul interactiv, ca sa le ocupe imensul timp liber".
Atentie: "cei putini" ai lui Furio Colombo nu sunt oamenii de cultura. Ei sunt, mai degraba, cei implicati in lucrari, noii stapani ai media si noua nomenklatura a universului computerelor. Pentru omul de cultura salvarea nu sta in a trece de poarta care l-ar introduce in Edenul retelei; ea sta, mai degraba, in portile care il protejeaza de avalansa de mesaje. Pentru ca de Internet, si in Internet, te poti sufoca. Prea multe optiuni ne fac sa plesnim de optiuni; iar navala de mesaje ne omoara cu mesajele.
Repet: potentialitatile Internetului sunt aproape infinite, iar asta atat in rau cat si in bine. Ele sunt si vor fi pozitive atunci cand utilizatorul va folosi instrumentul pentru a dobandi informatii si cunostinte, adica atunci cand va fi insufletit de interese intelectuale autentice, de dorinta de a sti si de a intelege. Dar majoritatea utilizatorilor de Internet nu este, si prevad ca nici nu va fi, din aceasta categorie.
Paideia universului video promite sa paseze Internetului analfabeti culturali uitand repede putinul pe care au fost nevoiti sa-l invete in scoala, deci analfabeti culturali care isi vor omori pe Internet timpul lor gol in tovarasia unor "suflete gemene" sportive, erotice, sau a unor hobby-mi marunte.
Pentru soiul acesta de utilizator Internetul este mai ales un terrific way to waste time, un mod formidabil de a-ti omori timpul, investindu-l in futilitati. Unii vor spune ca nu e nimic rau in asta. Da, dar nici ceva bun nu este. Si cu atat mai putin vreun progres. Ba dimpotriva.
Dar ultima achizitie nu e Internetul; este "ciber-lumea" profetizata si promovata, mai mult decat de oricare alt autor individual, de Nicholas Negroponte. In cartea sa Being digital (1995) noul salt inainte e rezumat astfel: in universul digital, cel care receptioneaza poate elabora informatia "resetand-o" dupa bunul sau plac; prin aceasta, controlul formal asupra mesajului se individualizeaza, devine al sau. Rezulta de aici o "cibernavigatie" - in mare masura vizuala si vizualizata - in asa-numitele realitati virtuale, printr-o descompunere si recompunere (asamblare) aproape infinita de imagini, de forme si figuri.
Nu neg ca navigatia in virtual - adica in simulari - poate fi deosebit de stimulatoare. Proiectantii de forme aerodinamice, de pilda, "simuleaza" de cateva decenii; si poate ca evanghelia lui Negroponte fura ideea - extinzand-o la miliarde de persoane - de la specialistii care au aplicat tehnici de simulare, de cand dispun de sisteme de prelucrare a datelor.
Oricum, pentru muritorii de rand navigatia cibernetica este doar un soi de joc video generalizat. Si daca aceasta navigatie e luata prea in serios de cibernautii "de rand", ei risca sa piarda simtul realului, adica al granitelor dintre adevarat si fals, dintre real si imaginar.
Pentru ei totul devine manipulare si confuzie, totul poate fi manipulat si amestecat. Dar intrucat realitatile virtuale sunt doar niste jocuri care e putin probabil sa devina realitati actuale, negropontismul risca sa genereze, la o extrema, un sentiment al puterii alienat si frustrat si, la cealalta extrema, un public de eterni copii visatori care isi petrec intreaga viata in lumi imaginare. Atractia erei digitale este atractia unui drog.
Vom sfarsi oare cu totii "digerati" si in ciberlume? Sper din toata inima ca nu. Negroponte este oare intr-adevar ucenicul vrajitor alpost-gandiriil in lumea pe care o promoveaza si o ridica in slavi, masina e cea care intr-adevar face totul. El se preface ca nu ar fi asa povestindu-ne ca lumea multimedia-cibernetica este o lume guvernata de o "logica circulara" (nu o lume guvernata de o logica liniara si de inlantuirea cauzala), nemaiavand nici un centru.
Suna bine, dar nu inseamna nimic. Pentru ca "logica circulara" e doar o metafora. Ca logica nu exista. Logica stabileste regulile gandirii corecte (care, fiindca veni vorba, sunt reguli de inlantuire deductiva, nu de inlantuire cauzala); iar notiunea de centru apartine logicii in aceeasi masura in care notiunile de dreapta si stanga apartin matematicii.
Prin urmare "circularitatea" lui Negroponte evoca numai o hora ametitoare de incoerente. Intr-u-nul din comentariile sale la Infernul lui Dante, T.S. Eliot il descria ca pe un loc in care nimic nu se leaga cu nimic. Pastrand criteriile, logica circulara e un infern (logic).
Lasand deoparte sperantele, previziunea mea ca locul central al televiziunii va ramane ca atare - in pofida ciber-navigatiei si a sirenelor ei - se bazeaza si pe considerentul ca televiziunea nu are un plafon.
In 1992 deja existau in lume un miliard de televizoare. Excluzandu-i numai pe cei lipsiti de adapost si pe cei care intr-adevar mor de foame, televiziunea acopera, acolo unde ajunge, aproape suta la suta din camine. Pentru celelalte inventii, in schimb, exista un plafon. Internetul te blocheaza, iar "vederea pasiva" e mai facila si mai comoda decat "vederea activa" din navigatiile cibernetice.
Fara a mai pune la socoteala ca, asa cum remarcam deja, televiziunea ne face sa vedem un real care ne atinge intr-adevar, pe cand ciberlumea ne face sa vedem imagini imaginare. A trai in ciberspatiu este ca si cum ai trai cu Star Trek si cu filme S.F. Toata ziua si in fiecare zi? Ce plictiseala. Si, as spune, prea mult plictis.
Se intelege ca previziunea mea despre locul central al televiziunii s-ar putea dovedi gresita. Se prea poate, de pilda, ca eu sa fi subevaluat importanta unei comunicari active si interactive. Chiar si asa, problemele pe care le-am ridicat raman asa cum sunt. Prin urmare, ramane adevarat faptul ca spre sfarsitul secolului XX homo sapiens a intrat in criza, in criza pierderii intelepciunii si a capacitatii de cunoastere.
Giovanni Sartori
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.