O caracteristica a zilelor noastre este goana dupa senzational. Cautam miracole si experiente paranormale. Insa, de un lucru trebuie sa tinem seama, acela ca omul nu poate lucra minuni prin sine insusi, deoarece acestea sunt rodul comuniunii. In acest sens, el poate primi darul facerii de minuni fie de la Dumnezeu, fie de la diavol. Acest adevar este confirmat, atat de Sfanta Scriptura, cat si de Sfanta Traditie.
Minunile - o constanta a istoriei mantuirii
Oricine a citit Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor sau Patericul, a putut observa ca minunile au insotit omenirea de-a lungul intregii istorii a mantuirii. Tamaduiri, animale vorbitoare, mersul pe apa, vederea ingerilor lui Dumnezeu si dialogul cu ei, Sfanta Lumina, icoane care plang, sunt numai cateva exemple.
Cine nu se indoieste de cuvintele Mantuitorului, "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului”, nu se poate indoi nici de faptul ca minunile se lucreaza continuu, prin El, in Biserica.
Minunile - pietre de poticnire pentru mintea umana secularizata
Cu toate acestea, se intampla ca in taina inimii noastre indoiala sa invinga credinta. Astfel, manifestam oarecare rezerve, atat fata de minunile din trecut, cat si fata de cele care se petrec in prezent. Cum ar trebui sa le primim de fapt? Ce ne retine sa le dam crezare? Ce ne opreste sa ne schimbam inima in urma minunilor?
Una din consecintele pacatului stramosesc este faptul ca omul priveste si intelege limitat realitatea. El nu-si mai poate explica multe aspecte legate de complexitatea lumii, sub cele doua chipuri ale sale, spirituala si materiala. De asemenea, acesta nu mai poate intelege deplin purtarea de grija si interventia lui Dumnezeu in lumea creata.
De aceea, minunile reprezinta importante pietre de poticnire pentru mintea fiecaruia dintre noi. Minunea insa nu trebuie cercetata potrivit intelepciunii acestei lumi. Putem afirma ca a supune rigorilor stiintifice o minune este un act zadarnic. Un om de stiinta ateu considera legile universului drept imuabile si, prin urmare, imposibil de schimbat.
Insa prin credinta, noi afirmam ca „ceea ce la om este cu neputinata este cu putinta la Dumnezeu”. Astfel, minunea nu se intemeiaza numai pe suspendarea temporara a legilor naturale, ci, mai mult, ne pune inainte, chipul lumii neafectate de pacat, in care omul era suveran peste lumea creata. In acest sens, minunea ne arata starea fireasca a omului, atunci cand se afla in comuniune cu Dumnezeu, aceea de a fi, nu sub legi, ci deasupra legilor naturale.
Numai aplecandu-ne asupra unei minuni, avand "inima infranta si smerita”, descoperim ca exista o intelegere a realitatii, mai presus de capacitatea noastra mentala, anume intelegerea duhovniceasca a lucrurilor.
Firescul minunilor
Minunile autentice nu au in ele nimic senzational. Pentru omul purtator de Dumnezeu, minunile sunt firesti. Ele vadesc lucrarea si puterea lui Dumnezeu, starnind in noi, acel fior sacru, acea uimire sfanta.
Faptul ca atatia sfinti au primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, nu arata decat ca minunea reprezinta rodul conlucrarii dintre om si Dumnezeu. Sfantul, vas ales al Duhlui Sfant, lucreaza, dupa har, pe toate cele omenesti dumnezeieste.
Dumnezeu savarseste prin sfinti minuni ca raspuns la rugaciuni si nevoi concrete ale altor oameni. De aceea, rostul minunilor este intarirea noastra sufleteasca si trupeasca, cat mai ales cunoasterea lui Dumnezeu. Avem, in acest sens, numeroase marturii cu mucenici care savarsind minuni in vremea martiriului, faceau ca multi pagani care erau de fata, sa treca la credinta in Hristos.
Vederea minunilor: dar cu ce ochi?
De cele mai multe ori, legat de girul acordat unor minuni, ne este usor sa spunem ”nu cred pana nu vad’. Cu alte cuvinte, vrem sa fim martori oculari ai minunilor.
Insa, trebuie sa fim constienti de faptul ca pe multi din cei de fata, minunile Mantuitorului i-a adus la cunoasterea lui Dumnezeu si la dobandirea Imparatiei Cerurilor, dar, in aceeasi masura, pe altii (ex. pe farisei) nu numai ca i-a lasat reci, ba mai mult, i-a facut sa sporeasca si mai mult in rautate si in invartosarea inimii lor. Acest lucru arata ca maniera in care participam la minune este una strict personala, si prin urmare subiectiva.
Potrivit credintei noastre, nu exista granita intre natural si supranatural, intre sacru si profan. Fiecare om, cat si intreaga creatie sunt meniti indumnezeirii. De aceea, trebuie sa constientizam faptul ca, in viata aceasta, nu numai ca nu suntem doar martori, ci, mai mult, toti suntem subiecti ai minunilor dumnezeiesti.
Dumnezeu face minuni cu fiecare dintre noi. Dar trebuie sa le vedem mai ales cu "ochii mintii”, si nu doar cu cei trupesti. Iar daca nu reusim, Sa-L rugam pe Dumnezeu ca mai intai, sa ne faca partasi "minunii” de a putea vedea toate celelalte minuni din viata noastra.
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.