Perihoreza
Perihoreza vrea sa exprime deodata atat unitatea cat si treimea in dumnezeire; adica faptul ca cele trei persoane locuiesc una in alta fara sa se contopeasca si fara sa se amestece.
Perihoreza este dogma a Bisericii ca si dogma trinitara de care se tine, in care exista si pe care o lamureste - cu baze sigure in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie.
Sfanta Scriptura accentueaza unitatea de fiinta a Domnului nostru Iisus Hristos cu Tatal prin cuvintele: "Nu crezi ca Eu sunt in Tatal si ca Tatal este in Mine?"; "Dupa cum Tu Parinte, intru Mine si Eu intru Tine...", "Iar Eu si Tatal una suntem."
Sfantul Justin Martirul cauta sa evidentieze nasterea Logosului celui vesnic din Tatal din analogia procesiunii cuvantului omenesc din ratiunea umana si cea a luminii din foc. Prin aceasta vrea el sa lamureasca modul nasterii spirituale si deofiintimea Fiului cu Tatal, baza perihorezei. Nascatorul prin nasterea Logosului nu se schimba, iar Logosul, nu se desparte de Nascator.
Sfantul Atanasie precizeaza impotriva arianismului ca Fiului ii este comuna impreuna cu Tatal aceeasi substanta divina simpla, si prin aceasta El este impreuna cu Tatal aceeasi fiinta divina una dupa numar si acelasi Dumnezeu unul dupa numar, iar sinodul II ecumenic stabileste aceeasi unitate de fiinta cu Dumnezeu Tatal si cu Dumnezeu Fiul si pentru Dumnezeu Duhul Sfant.
Marii Capadocieni intemeiaza si ei perihoreza prin doctrina lor despre unitatea fiintiala numerica a persoanelor divine, aparand si facand biruitoare formula o singura fiinta in trei ipostasuri, pentru ca orice acceptare de pluralitate a substantelor divine duce fatal la caderea in politeism.
Astfel Sfantul Vasile cel Mare spune: "Numara pe Tatal deosebit si pe Fiul deosebit, dar ca sa nu cazi in politeism, marturiseste in amandoi o singura fiinta".
Sfantul Grigorie de Nissa zice: "Noi marturisim o natura in ipostasuri diferite".
Sfantul Grigorie de Nazianz exprima intr-o cuvantare a sa urmatoarele idei:
a) Daca privesc o persoana divina, ma imbraca toate trei in razele de lumina din lumina fiintei lor; caci in fiecare este prezenta intreaga substanta divina, care este comuna tuturor celor trei persoane divine;
b) Daca numesc pe Dumnezeu, atunci sunt luminat de o lumina si in acelasi timp de trei lumini; de trei, in vederea proprietatilor specifice ale ipostasurilor; de una, in vederea fiintei comune.
In Simbolul atanasian intalnim expresia: "In aceasta trinitate nu este nimic mai inainte si nimic dupa aceea, nimic mai mare sau mai mic, ci toate trei persoanele isi sunt impreuna-vesnice si deplin egale."
Dificultati parute ne ofera in teologia trinitara situatia si caracterul de cauzator, izvorator al Tatalui fata de Fiul si Duhul Sfant. Nu cumva paternitatea si caracterul de purcezator are prioritate fata de filiatiune si fata de cel purces? Raspunsul este: Nu! Pentru ca Tatal, desi nu-si are originea de la alta persoana si isi este siesi principiu sau principiu fara principiu, totusi, desi este persoana absoluta, in raport cu celelalte doua persoane, are lipsa de Fiu ca sa fie Tata, precum si viceversa, Fiul de Tata ca sa fie Fiu. Daca, dupa continut, paternitatea ar aparea mai pretioasa decat filiatia, aceasta dispare daca avem in vedere cuvintele lui Toma de Aquino: aceeasi fiinta care este in Tatal, paternitate, este in Fiul filiatie. Daca accentuam ca in dumnezeire Tatal este principiul sau cauza prin excelenta, acest fel de a vedea si invata n-are inclinare subordinatiana, caci de aceasta ne fereste dogma egalitatii fiintiale dintre cele trei persoane.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.