Iadul: cine va merge in el ?
Cine va merge in iad ? Sfanta Scriptura spune ca pacatosii cei ce au facut rele (Matei XXV, 31-46), cei ale caror pacate nu s-au iertat (Matei XII, 31-32) si cei care nici dupa judecata particulara n-au putut dobandi imbunatatirea soartei lor. Pedepsele din iad vor fi proportionale cu faptele (Matei XI, 22-24; XII, 41-42 , Luca XII, 47-48). Aceasta leaga pedepsele de ideea de penalitate. Dumnezeu va face dreptate, pedepsind sau rasplatind.
Fericitul Augustin spune ca, in principiu, toti suntem condamnati la iad. Numai vointa lui Dumnezeu ii scoate pe unii de sub pedeapsa, nu meritele lor. Si daca Dumnezeu ii predestineaza pe unii la fericire, e din cauza milei. Daca ii lasa pe altii sa se piarda, e din cauza dreptatii. Aceasta teza n-a ramas astfel decat in protestantism. In dogmatica ortodoxa, potrivit Sfintei Scripturi si invataturilor Sfintilor Parinti, suferinta e legata de ideea de libertate si dreptate. Fata de romano-catolici, teologia ortodoxa nu a incercat insa sa stabileasca un raport amanuntit intre fapte si pedepse, asa incat sa se stie cu precizie care pacate duc la iad si care se iarta sau, potrivit catolicilor, duc la purgatoriu, dreptatea lui Dumnezeu aplicandu-se ca o lege mecanica.
Credinciosii au libertatea de a alege intre bine si rau. Aceasta libertate nu este circumscrisa numai vietii de aici, pentru ca ea alege de aici si pentru dincolo, pentru vesnicie, in deplina cunostinta despre aceasta. Dumnezeu nu poate fi acuzat ca pedepseste vesnic in mod inechitabil. De fapt credinciosul isi alege liber o stare sau alta. Libertatea de a alege, in cazul cand se alege raul, este echivalenta cu vointa personala de a merge in iad. In acest caz, raspunderea pentru condamnare nu cade pe Dumnezeu, ci pe pacatos. Sfantul Irineu spune ca iadul este incapabilitatea constanta a pacatosilor de a se bucura de viata fericita. Dumnezeu va alunga de la sine pe cei ce de bunavoie vor gresi si nu vor asculta poruncile Lui, parte pe care singuri si-au ales-o. Berdiaef este indreptatit sa spuna ca, in cazul acesta, se poate spune despre condamnarea la iad ca nu mai este judecata lui Dumnezeu, ci exact absenta lui Dumnezeu, departarea lui Dumnezeu de cei pacatosi si a pacatosilor de Dumnezeu. Si ceea ce inspaimanta nu este ceea ce ar putea face Dumnezeu cu mine, ci ceea ce voi face eu insumi. Iadul nu inseamna caderea credinciosului in mainile lui Dumnezeu, ci dimpotriva, lasarea lui pe seama sa insasi.
Libertatea de a alege justifica judecata si sentinta vesnica si confera faptelor valoare morala. Si daca nu ar exista libertatea, faptele ar fi private de aceasta valoare. Si daca ar fi facute din frica, iarasi ar fi lipsite de valoare morala. Ortodoxia invata ca ele sunt rodul deliberarii constiente, si hotararii libere a credinciosului.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.