Singularul si pluralul

Prin dimensiunea sa verticala existenta personala se cufunda in plinatatea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeul nostru nu este in El insusi singuratate. Oceanul fiintei Sale vibreaza de o infinita "miscare de iubire". Adancul nu este intuneric nediferentiat. Exista in El o reciprocitate, un schimb: Celalalt este in El iar in comuniunea Uni-Trinitara se depaseste dualitatea. Sau mai degraba adancul sugereaza caracterul inepuizabil al Persoanelor si iubirea Lor. caci "Dumnezeu este iubire" - putem acum indrazni sa o spunem fara a risca blasfemia unei aparente banalitati. Si daca "Dumnezeu este iubire", persoana care se cufunda in El este prinsa in aceasta miscare, este deschisa de catre El la comuniunea cu aproapele.

Reciprocitatea singularului si a pluralului se inscrie in Biblie inca din primul capitol al Facerii, cand este vorba despre om: "Si a facut Dumnezeu om dupa chipul Sau: dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie " (Fac. 27). Faptul ca este vorba de barbat si de femeie, adica si de o polarizare a firii, nu schimba nimic din deschiderea acestui text in ce priveste singularul si pluralul. Caci femeia mea, chiar daca eu sunt tentat s-o uit, este mai intai aproapele meu.

Misterul singularului si pluralului in om reflecta misterul singularului si pluralului in Dumnezeu. Precum unitatea esentiala a lui Dumnezeu se realizeaza in iubirea personala, tot asa omul este chemat la asemanarea cu Dumnezeu realizand unitatea esentiala cu toti oamenii. Firea umana, nu in sens filozofic, ci ca revelatie, nu poate fi posesiunea unei singularitati. Ea se manifesta in diversitatea de persoane, se identifica acestui mare schimb de viata care le face sa existe fiecare pentru celelalte, prin toate celelalte.

Spiritualitatea crestina - in sensul vietii in Duhul Sfant - este cu necesitate o spiritualitate a lui "noi", in care constiinta de sine se trezeste in constiinta comuniunii. Cu toate acestea trebuie precizat ca acest noi nu este nediferentiat, ca el n-are nimic de-a face cu entuziasmele colective, ca el trece intotdeauna prin intalnirea cu aproapele, ca el este pentru mine chipul aproapelui. Iara numar desigur, ci de fiecare data chip. "Noi"-ul crestin reflecta Treimea: in liturghiile rasaritene. In pragul rugaciunii euharistice, slujitorul proclama: "Sa ne iubim unii pe altii ca intr-un gand sa marturisim...", si corul raspunde: "Pe Tatal, si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Treimea cea de o fiinta si nedespartita". Stravechiul "sarut al pacii" care-i urmeaza ne aminteste ca acest "noi" crestin, precum Treimea, nu este fuziune. contopire, ci unitare de unici.

Prin aceasta spiritualitatea crestina se distinge de misticile si metafizicile Sinelui. In India de exemplu, ceea ce ar trebui numit enstaza (caci este resorbtie in Sine si nu tensiune catre Celalalt) se numeste kaivalya, adica insingurare. In experienta drogului, asupra careia Huxley, Michaux sau Junger ne-au dat marturii literare, beatitudinea, chiar daca este traita de catre mai multe persoane reunite in acelasi loc, cufunda omul intr-o singuratate totala. In acest moment, orice prezenta straina care n-ar fi analoga si paralela, adica cufundata intr-o stare asemanatoare, provoaca o insuportabila durere. Nu poate exista nimic de acest fel in autentica experienta crestina care, zicea Grigorie de Nyssa, este dupa "modelul Treimii". Precum este un Dumnezeu in trei Persoane, tot asa in Hristos suntem "madulare unii altora" si este un singur Om intr-o multime de persoane - precum noi toti suntem chemati sa devenim.

Cel care deschide caile unei veritabile antropologii trinitare este mai cu seama Sfantul Grigorie de Nyssa, cel mai speculativ dintre Capadocieni. In mici tratate, considerate de catre critica un pic prea repede ca fiind pur filologice, el se opune "gresitului obicei" care consta in a vorbi despre om la plural, iar despre Dumnezeu la singular (caci, in amandoua cazurile, pluralitatea personala nu pune in cauza unitatea fiintei). In Hristos, in Noul Adam, ar trebui spus ca "omul este unic in toti oamenii" (Nu sunt trei Dumnezei, P.G., XLV, 117).

Gandirea religioasa rusa a secolului al XX-lea a reluat si precizat aceasta certitudine, ca pentru a dezvalui exigenta spirituala pe care o contine, dar o secularizeaza, socialismul. Parintele Serghie, Bulgakov sublinia "intreaga umanitate a fiecarui om". Cat despre Parintele Pavel Florensky, un mare savant, care cu acest titlu a putut ramane in Uniunea Sovietica, acesta remarca diferenta fundamentala intre conceptia in exclusivitate crestina si morala sociala cea mai bine intentionata, pentru care oamenii sunt numai asemanatori, pe cand pentru cea dintai ei sunt oarecum consubstantiali (deofiinta) ca si Persoanele Sfintei Treimi.

Cand omul devine "fiinta vie", el se dilata mult dincolo de limitele sale individuale, se face imens in Trupul lui Hristos, nu mai este despartit de nici o existenta, nu numai in spatiu, ci si in timp. Tinde a purta in el intreaga umanitate. Luate in sensul cel mai realist, aceste afirmatii dau istoriei adevarata sa deschidere. Daca exista un singur om, atunci istoria este intotdeauna istoria mea, in sensul unei nesfarsite comuniuni. Daca istoria este numai ruine si cenusa, istorie a mortilor si a mortii, pentru ce ne-ar mai interesa? As vrea sa amintesc aici o intamplare personala.

Aveam opt sau noua ani, cresteam intr-o lume - intr-un mediu, si de asemenea intr-o scoala - atee, mai putin in sensul negatiei cat al unei radicale absente a lui Dumnezeu. Imi placea mult istoria si, in acea zi, ascultam lectia profesorului despre Carol cel Mare, incoronat in anul 800, mort in 814. Mort... Ma cuprinse o zapaceala: Mort! imi zic. Toti sunt morti, toti acesti oameni despre care este vorba in aceasta carte. Atunci pentru ce ma mai intereseaza istoria? Mi-a trebuit mult timp pentru a gasi raspunsul: ca istoria in definitiv este destinul omului cu Dumnezeu si ca Dumnezeul nostru nu este Dumnezeul mortilor ci al viilor.

Olivier Clement

• Cele opt duhuri ale rautatii
  Publicat in : Credinta
• Gnosticismul, ca deruta
  Publicat in : Perioada etica - religioasa
• Teo-metafizica origeniana
  Publicat in : Perioada etica - religioasa
• Puterea cuvantului
  Publicat in : Religie