In general, spunem ca Dumnezeu nu se supune vointei oamenilor. Cum am putea crede ca Dumnezeu ar fi in vreun fel constrans sa faca ceea ce doresc creaturile Sale impotriva vointei Lui? Cu toate acestea, noi deseori credem precum copiii ca putem face astfel incat, in loc ca noi sa ascultam de vointa Sa, El sa asculte de vointa noastra.
Iar intr-o anumita zi din istoria omenirii, Dumnezeu S-a abandonat total in voia oamenilor, din voia Lui: "Atunci Iisus i-a zis: Intoarce sabia la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau crezi cumva ca nu pot sa-L rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Dar cum se vor plini Scripturile, ca asa trebuie sa fie?".
In noaptea istoriei oamenilor, implinirea Scripturilor, invocata de Hristos de multe ori, este o cheie spre intelegerea faptului ca, din momentul crearii lumii, Intruparea Fiului lui Dumnezeu era planuita si infaptuita in prezentul lui Dumnezeu. Dar, asa cum ne arata Sfintii Parinti, caderea omului a facut ca aceasta inomenire a lui Dumnezeu sa aiba caracteristicile tragice pe care le-a avut. Iar cel mai socant lucru este acesta: ca atunci cand Dumnezeu a creat lumea, a stiut ca va trebui sa sufere El insusi pentru salvarea creaturii Lui.
Scripturile au vorbit extensiv despre acest abandon, si inca in cuvinte explicite: "Spatele Mi l-am dat spre batai si obrajii Mei spre palmuiri si fata nu Mi-am intors-o dinspre rusinea scuiparilor" (Isaia 50, 6). Sau, iarasi: "El pacatele noastre le poarta si pentru noi rabda durere, dar noi Il socoteam ca de la Dumnezeu se afla El intru durere, chinuri si necaz. El insa pentru pacatele noastre a fost ranit si pentru faradelegile noastre a patimit; pedeapsa pacii noastre asupra Lui era si noi prin rana Lui ne-am vindecat" (Isaia 53, 4-5).
Revenind, aceasta este noaptea in care Dumnezeu s-a dat pe Sine in mainile calailor Sai, desi putea (teoretic) sa nu o faca. Dar daca n-ar fi facut-o, ar fi insemnat sa-si nege si voia Sa, caci voia Lui, din veac, este dragostea. Acesta este faptul pe care ucenicii nu l-au inteles initial, sfatuindu-L pe Hristos sa se crute pe Sine: "Fie-ti mila de Tine, Doamne!, asta sa nu ti se intample!" (Matei 16, 22).
Cat de greu ii este omului numai si sa se increada in voia altuia, chiar si cand stie ca este buna! Dar minunea coborarii lui Hristos se vadeste cu putere in aceea ca El S-a abandonat cu buna stiinta in mana celor rai, a talharilor care ii furasera imparatia, care ii denaturasera Legea, care ii omorasera proorocii si care urmau sa il acuze ca, Dumnezeu fiind, "Se facea pe Sine Dumnezeu". "O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu!". In fata acestui neam ticalos, Hristos nu razbunator S-a aratat, ci revarsand mila si iertare asupra celor ce l-au chinuit.
Bine este, asadar, ca in aceasta saptamana a Crucii, sa incercam sa invatam a ne abandona voia unii altora si mai ales voii lui Dumnezeu. Paharul pe care El l-a baut, ne-a invatat Hristos ca si noi o sa-l avem a bea, urmand Sfintilor Apostoli. Pe umerii nostri nu se afla mantuirea lumii intregi, dar se afla crucea dragostei pe care suntem datori a o avea unii pentru altii, singura care ne poate transforma din oameni ai lumii in oameni ai Imparatiei lui Dumnezeu.
Paul Cocei
.
Paul Cocei
-
Invatatura despre Biserica
Publicat in : Biserica -
Enuntarea poruncii iubirii crestine si prevestirea Rastignirii
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Rastignirea
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Sfanta si Marea Vineri - Talcuirea Sfantului Chiril al Alexandriei
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Invierea Domnului si importanta ei universala
Publicat in : Sfintele Pasti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.