Am aflat cu intarziere de moartea unei distinse doamne a teologiei ortodoxe romanesti contemporane, Anca Manolache (1923-2013). Simptomatic, faptul nu a fost consemnat de presa eclesiala centrala. Si totusi, Ancai Manolache ii datoram in teologia noastra multe. Celei care a ingrijit editorial traducerile filocalice si marea sinteza dogmatica a Parintelui Staniloae, stand cu anii aplecata asupra manuscriselor, discutand cu autorul variante stilistice si, la nevoie, verificand sursele citate. De regula, tocmai aceasta munca este din ce in ce mai putin apreciata la noi, indiferent de domeniu.
Acestea la un loc si altele asemenea formeaza un veritabil filon teologic inca insuficient valorificat. Absolventa de Litere, Drept si Teologie, detinut politic timp de sase ani pentru motivul de a nu isi fi tradat prietenele, adica pentru „omisiune de denunt“, Anca Manolache, asa cum am cunoscut-o dupa 1989, te cucerea prin curiozitatea calda a unei persoane care nu dorea sa afle pur si simplu ceva, o informatie, ci sa faca experienta Cuiva. Un detaliu sugestiv: Parintele Anania, viitorul mitropolit al Clujului, avea sa o angajeze pe doamna Manolache la Institutul Biblic, moment descris de aceasta ca fiind „a doua eliberare“. Dincolo de coordonatele unei biografii, exemplara ramane forta pe care femeia o poate pune in slujba Evangheliei. Chiar daca, prin mariologia constitutiva, Ortodoxia a integrat teologic chestiunea feminitatii, evitand astfel sa bata campii feminismului, nu este mai putin adevarat ca avem un deficit. Se ignora, de pilda, ca pastoratia multor preoti ar fi imposibila fara angajamentul sotiilor lor. Sau ca femeile sunt baza reala a comunitatilor de credinta. Ca pentru jertfa lor vor primi, cu siguranta, rasplata lui Dumnezeu. Ca, din partea barbatilor, ar merita, pana atunci, admiratie.
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.