Mitropolitul Bartolomeu ar fi implinit azi, la 18 martie, 93 de ani. Adica varsta regelui Mihai.
Chiar daca nu a mai apucat acest soroc patriarhal, ierarhul a lasat suficiente urme in constiinta publica. Motivul: a oferit un exemplu de barbatie. Pentru ca nu altminteri poate fi cineva care a trecut prin victorii si dezamagiri, glorie si umilinta, prietenii celebre si detractari odioase, parcurgând tenace un intreg peisaj sufletesc. Al sau propriu si al contemporanilor deopotriva. Barbatia lui Bartolomeu s-a probat in timp. Adica nu a fost o toana, razvratire de moment. In general, oamenii de caracter se vadesc mai ales la capatul drumului. Au respiratia lunga. La polul opus ambitiosilor, hahalerelor, carieristilor, paranoicilor, delatorilor, turnatorilor, impostorilor cocotati in jilturi bisericesti sau analfabetilor ajunsi la catedra. Platind pretul libertatii prin faptul de a fi fost acuzat de cei de stanga ca era de dreapta si de cei de dreapta ca ar fi de stanga, Bartolomeu a incurcat constant logica aparatului comunist. Intr-o nota din 20 septembrie 1976 a lui Gheorghe Nenciu, controlorul de trista memorie al cultelor religioase, aflata in arhiva CNSAS, in Fondul Informativ, dosarul 1450, volumul 2, foile 209-210, se afirma negru pe alb: „Anania a fost trimis in urma cu 10 ani in SUA si are o atitudine total necorespunzatoare, s-a opus participarii preotilor si credinciosilor din cadrul parohiilor românesti la contramanifestatii motivând ca românii vor libertate in tara din partea regimului comunist. […] Patriarhul Justinian, prin scrisori personale si fara sa anunte Departamentul Cultelor, l-a adus in tara in cursul anului 1974 si a incercat sa preseze autoritatile de stat sa-l accepte ca episcop vicar. Cunoscând actiunile arhim.
Anania, trecutul lui dubios (fost legionar, condamnat la 20 de ani de inchisoare si caracterul sau nedeschis colaborarii cu statul), forul nostru conducator (tov. Bodnaras) n-a fost de acord sa promoveze in sinod un asemenea element.“ Eticheta de „fost legionar“ este la fel de justificata precum cea de „fost comunist“ pentru cineva care a fost, asemeni colegilor de generatie, pioner. De fapt, cum am sugerat deja, Bartolomeu a purtat toata viata stigmatele suferintei neintelese si acuzatiilor nefondate. Acestea nu fac altceva decât sa demonstreze ca, in fata unei alternative la minciuna generalizata, tendinta este sa il faci mincinos si pe omul cinstit. Este neputinta acceptarii ca se poate si altfel, ca nu toti sunt corupti, colaboratori, lasi. Intr-adevar, vazand pasivitatea, lipsa de empatie pentru agenda sociala reala, autismul, pofta de lux si de bani a unor contemporani, devine aproape de necrezut ca a existat un ierarh cu voce puternica, solidar cu pastoritii sai, atent la semnele vremii. Pe scurt: un barbat.
Sursa: teologie-sociala.ro
.
Aboneaza-te la newsletter
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.