Cu toate ca e un non-caz, eleva care a vrut sa plece la manastire da nastere la inca multe comentarii. Spun ca e un non-caz pentru ca, din fericire, nu s-a intamplat nimic grav. Dupa ce a stat cateva zile la manastiri din Moldova, Iulia Ionescu se intorcea acasa, urmand indrumarea pe care o primise de la calugarii de la Sihastria Raraului unde innoptase. Inteleg ca se discuta despre acest caz pentru ca a fost deja intens mediatizat, si e un prilej pentru a relua ( a cata oara?) teme ca predarea Religiei in scoala sau relatia dintre credinta si viata moderna. Dar directia pe care o iau comentariile analistilor „progresisti” capata deja accente ciudate, devenind expresia unei dorinte de decrestinare dusa pana la extrem.

S-a pornit, iarasi, artileria grea impotriva Bisericii, condusa de un amestec de prostie si rea credinta, cu efecte inzecite datorate harnciei cu care sunt produse astfel de puncte de vedere.

E trist sa vezi cum relatia dintre duhovnic si credincios este vazuta ca o relicva medievala, ceva anormal care trebuie sa inceteze. Un om normal, cred ei, nu are ce cauta la duhovnic. Acesta e un personaj depasit de istorie, o anomalie care trebuie sa inceteze. „Analistii” de acest soi ar fi gata, din grija pentru sanatatea noastra sufleteasca, sa dea un ucaz prin care sa se interzica sa mergi sa te spovedesti. Oricum preotul nu e competent, nu vrea si nici nu te poate ajuta cu ceva. Nu poate decat sa-ti tulbure mintile. O societate ideala ar fi una care s-ar putea dispensa de popi, personaje sinistre ce vor sa ne subjuge mintea si judecata corecta, dupa cum cred acesti „analisti”. Sau in care, dupa o vorba de spirit a lui Denis Diderot „Omul nu va fi liber pana cand ultimul rege va fi spanzurat cu matele ultimului popa.” Discutia a luat asemenea turnura, pe alocuri, incat progresistii pareau sa spuna ca daca religia si traditia care o insoteste nu vrea sa dispara de buna voie din peisaj, trebuie facut ceva ca sa fie eliminata. Si iata ca dintre ei se ofera unii „binevoitori” ca sa ne ajute sa scapam de aceste „relicve medievale” care ne impiedica sa traim modern.

Nici nu stii cum sa raspunzi in fata unor asemenea aberatii. Exista, dupa doua milenii de crestinism, atatea mii si mii de pagini despre duhovnic, ucenic, indrumare, ascultare, unele vechi precum Filocalia iar altele foarte recente, incat numai daca nu vrei cu orice pret nu stii de ele. Nu zic ca ar trebui sa le stie ateii, din moment ce s-au hotarat sa nu-i intereseze asemenea subiecte, sa le respinga, aprioric, orice relevanta. Dar daca habar n-au despre ele- despre ce inseamna taina spovedaniei si rolul ei in viata crestineasca - de ce vorbesc, de ce acuza? De ce nu se documenteaza inainte de a ataca? Probabil ca in agenda lor anti-bisericeasca nu intra si informarea pertinenta.

Iar pentru instiintarea celor ce vad o incompatibilitate intre indrumarea duhovniceasca, socotita perimata, si stiinte ca psihologia si psihiatria, singurele care, cred ei, ar putea ajuta, ar fi bine sa afle ca exista specialisti care imbina ambele domenii, cum ar fi dr. Dmitri Avdeev, dr. Konstantin Zorin, pr. Vassilios Thermos, pr. Filotheu Faros, persoane care au pregatire atat in domeniul teologiei ortodoxe cat si al psihologiei sau psihiatriei. Iar cartile lor, multe deja traduse in romana, sunt citite de mii si mii de oameni. Probabil ca adeptii stiintei laice ar fi surprinsi sa vada cate elemente de psihologie dar si de sociologie si asistenta sociala sunt predate scolile teologice. Ma gandesc ca in aceste acuzatii e vorba si de necunoastere, ca daca ar incerca sa inteleaga la ce se refera, ce poate face si ce probleme rezolva duhovnicul, n-ar mai fi atat de porniti impotriva lui. Sau poate ar fi, cine stie.

De pilda, pentru persoane gen Remus Cernea predarea religiei in scoala este echivalenta cu indoctrinarea fara mila, cu inocularea unor minciuni in mintea unor tineri, care vor deveni incapabili de o viata normala. Predarea religiei este anti-democratica pentru ca vorbeste despre adevarul pe care Dumnezeu il reveleaza oamenilor, devenind astfel discriminatorie fata de alte culte, care cred altceva, cat si fata de bietii atei, care pretind ca nu cred in nimic. Predarea catorva elemente legate de religie nu poate fi socotita acumulare de cunostinte. Este, dimpotriva, un act care „inabusa formarea culturala si intelectuala armonioasa” a elevilor. In fine, domnul Cernea atinge apogeul atunci cand vede in preadarea religiei o indoctrinare care poate provoca traume ce trebuie tratate la psiholog. Va dati seama ce culme a gandirii este atinsa aici: mergi la psiholog ca sa te vindece de trauma provocata de cunostintele dobandite la Religie!

Problemele care framanta azi societatea romaneasca nu pot fi degradarea sistemului de invatamant, violenta in scoli, pornografia, drogurile pe care le consuma adolescentii. Nu, astea sunt fleacuri care nu merita o atentie serioasa. E grav doar faptul ca o adolescenta a vrut sa ia calea manastirii. Nu se poate sti acum cat de serioasa este aceasta vocatie. Poti fi un bun crestin si in manastire si in afara ei. Dar sa diabolizezi din start o asemenea optiune, sa o vezi ca pe ceva patologic care trebuie tratat, deja intrece limitele bunului simt. Oamenii care gandesc astfel imi fac impresia unui laicism dus la extrem, care nu mai prcep nimic din complexitatea fiintei umane, preocupati fiind de extirparea oricarei urme de sacru din viata semenilor nostri.

S-ar putea accepta o optiune religioasa, din partea „progresistilor” cata vreme nu aduce o cat de mica schimbare modului de lucru laic, atata timp cat nu deranjeaza, nu pune in pericol starea de fapt. Dar orice optiune pentru credinta, care s-ar lua in serios, aseaza sub semnul intrebarii lumea asa cum e, directia in care ea se indreapta, de aceea acesti apostoli ai laicismului, grijulii si prevazatori, se straduiesc sa o asocieze fie cu patologicul, fie cu invechitul si, pe baza acestor etichetari, sa o elimine.

Intre autorii de opinii un loc aparte il ocupa Lucian Mandruta. Ii respect optiunea atee, iar daca s-ar pune problema sa se interzica ateismul, as milita pentru dreptul lui Mandruta de a respinge orice forma de impunere cu forta a credintei. Pentru ca aceasta nesocoteste libertatea fundamentala cu care ne-a inzestrat Dumnezeu, inclusiv aceea de a-L nesocoti. Personal cred ca pot invata multe de la atei, mai ales ca noi, credinciosii, avem tendinta de a ne instala mult prea neproblematic in albia doctrinei in care credem fara sa mai tinem cont de pareri contrare. Dar mi se pare esential sa existe, ca in orice dialog, decenta, respect reciproc si buna credinta.

Reactia lui Mandruta a fost, din cate articole am putut vedea eu pe net, cea mai dura. Il acuza de minciuna pe staretul Ioan Larion si Biserica intreaga, cerea pedepsirea exemplara, cu inchisoarea, a monahului de 83 de ani care a adapostit-o pe adolescenta, a linistit-o, a indrumat-o si a trimis-o apoi acasa. Sa zicem ca asta a fost pozita pe care a desprins-o dintr-un articol din Adevarul. Ca a fost manat de grija pentru fata, suparat ca a fost retinuta in manastire si insuficient informat. Putea sa-i treaca spararea daca, urmarind aceeasi sursa, ar fi citit si a doua zi ziarul. Fata s-a intors la manastire. „Şi poliţiştii, şi tatal, şi fata, i-au cerut iertare parintelui pentru toate cele intamplate şi i-au mulţumit pentru c-a avut grija de ea, pentru ca a indrumat-o sa se intoarca acasa şi i-a dat bani de drum. I-au mulţumit pentru tot ce a facut pentru ea şi pentru c-a echilibrat-o psihic, din starea in care era“ (Adevarul) Aceste lucruri le-a citit si domnul Mandruta. Stiu sigur asta pentru ca am vazut ca i-au fost consemnate intr-un comentariu pe blogul lui la care a raspuns. N-ar fi fost normal atunci sa faca un up date la postarea proprie, sa adauge elementele noi aparute, menite sa schimbe total perspectiva problemei? A preferat sa se mentina batos pe pozitie, sa se prevaleze de dreptul la opinie chiar daca nu mai avea argumente sa si-o sustina.

In plus, a mai facut o infamie. El, ditamai vedeta mediatica se gaseste sa atace dur, s-o batjocoreasca pe adolescenta plecata si apoi intoarsa acasa, intr-un alt articol de pe blogul propriu. Deci nu grija pentru adolescenta il mana pe el in lupta. Devine evident, din descrierea faptelor, ca scopul lui Mandruta era discreditarea Bisericii, iar pentru asa ceva nu putea sa se impiedice de chestii marunte, cum ar fi sa tina cont de faptele insesi.

Ar trebui sa fim atenti la ceea ce se intampla. Iuresul decrestinarii s-a pornit iarasi, chiar daca vine de sus in jos, de la „elite” care stiu ele ce e mai bine pentru popor, ce trebuie sa gandeasca, sa faca si sa creada oamenii de rand. Pe unii i-au convins deja, dar pe altii nu. Acestia din urma inca sunt suficient de inapoiati incat se incapataneaza sa mearga la slujbele Bisericii, sa se spovedeasca, iar uneori sa-si doreasca pana si viata monahala.

Paul Curca

.

• Duhovnicul si ucenicul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Indrumatorul duhovnicesc si ucenicul sau la Sf. Parinti
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sfaturi pentru o cercetare deasa
  Publicat in : Pilda zilei
• Nevoia de modele
  Publicat in : Editoriale