Dosarul greco-catolicismului a fost redeschis la noi in ultimele zile ale lui Decembrie. In primul act al noii puteri a fost anulata desfiintarea abuziva a Bisericii Romane Unite cu Roma si legalizat avortul. Prin amestecul acesta halucinant de teme si valori, Legea 1/1989 anunta deja lungul drum fundamental marcat de confuzie al tranzitiei. Inainte de orice, din perspectiva eclesiala, odata cu schimbarile din Europa de Est, uniatismul – cum mai este cunoscut procesul de atragere a ortodocsilor sub autoritatea catolica – a revenit pe agenda dialogului dintre cele doua emisfere crestine. Un rezultat remarcabil a fost redactarea in 1993, la Balamand (Liban), a unui document comun prin care se denunta metoda de unire aplicata pana atunci si se pleda pentru o intelegere mai profunda in raporturile dintre ortodocsi si greco-catolici.
Din punct de vedere teologic, uniatismul reprezinta o provocare majora. Canonic si liturgic, identitatea orientala este de regula umbrita de obedienta fata de latura latina predominanta. Functia initiala de a reprezenta in interiorul Catolicismului principiile Ortodoxiei a fost, in ultimele trei secole, doar in mica masura onorata. Mai grav: pentru unii greco-catolici, tocmai detasarea manifesta fata de originea ortodoxa este luata drept unitate de masura a fidelitatii fata de Hristos. Cultural si mental, ceea ce ar fi trebuit sa fie misiune de apropiere s-a transformat in opusul sau. Din punte intre traditii, uniatismul a devenit prilej de disputa si neincredere, motiv suplimentar de dezbinare. Juridic, in contextul esteuropean, revenirea legitima la viata publica a unei comunitati de credinta care a suferit mult in perioada comunista a degenerat, din pacate, intr-o veritabila vendetta. Inainte sa isi refaca structura umana, numarul celor reveniti fiind redus in comparatie cu situatia din 1948, reprezentantii greco-catolici au reclamat restituirea fara rest a patrimoniului imobiliar.
Ceea ce se putea realiza lesne in cazul cladirilor obisnuite s-a dovedit anevoios in cazul lacasurilor de cult. De ce? Pentru ca aici s-au gasit implicati credinciosii ortodocsi obligati, de la o zi la alta, sa isi paraseasca spatiul de rugaciune folosit timp de aproape jumatate de veac. Istoria s-a repetat. Cele petrecute recent la manastirea din Bixad ilustreaza faptul ca in numele dreptatii se pot comite nedreptati. Imprescriptibil, cum trebuie sa ramana, dreptul la proprietate nu poate fi impus cu orice pret. Este nevoie de un minim tact pastoral. De ambele parti. Aflate in conflict, cultele religioase nu trebuie sa se comporte cu duritatea si inflexibilitatea rechinilor de pe piata terenurilor. Excesul de paragrafe si sentinte ucide spiritul si tulbura constiintele. Daca ajungem sa avem la Bixad o manastire „mixta” – o parte unita si o alta ortodoxa –, starea conflictuala de acum va incetini gasirea caii de mijloc intre suferinta si iertare, injustitie si intelepciune, trecut si prezent. Spre paguba Evangheliei.
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.