Cele mai multe din minunile savarsite de Mantuitorul sunt citite continuu in cadrul slujbelor, dar nu intotdeauna realizam ca Domnul se ingrijeste de trup ca si de suflet. Trecem cu vederea faptul ca El poate sa vindece, sa dea iertare si in acelasi timp sa ramana prezent in inima celui vindecat.

Suntem inca la inceputul postului si daca duminica trecuta Mantuitorul ne vorbea despre iertare, iata ca acum suntem martori ai vindecarii prin iertare, dar si "ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant.

" (Marcu 2,10); si mai mult decat atat, "pentru aceea se cuvine ca noi sa luam aminte cu atat mai mult la cele auzite, ca nu cumva sa ne pierdem [.] Cum vom scapa noi daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire care, luand obarsie din propovaduirea Domnului, ne-a fost adeverita de cei ce au ascultat-o?."(Evrei 2, 1-3).

Toti suntem raniti -trupeste si sufleteste- si toti avem nevoie de vindecare, caci tamaduirea ne este la fel de necesara ca si aerul; insa tratamentul contine credinta, pocainta, smerenie si dragoste, fara de care nu ma pot insanatosi. Iar insanatosirea mea o pot pune in slujba Domnului fie prin propovaduirea vindecarii, fie prin slujirea aproapelui pentru a-l ajuta sa-si capete si el sanatatea. Pentru ca "cea mai scurta cale catre Hristos este a purta povara celuilalt" spunea Staretul Ambrozie de la Optina, iar "povara" poate fi orice lucru usureaza sufletul celui incercat.

Hristos se afla in Capernaum si propovaduieste, printre cei prezenti se apropie si "patru insi care purtau un slabanog si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, printr-o spartura, au lasat in jos patul care zacea slabanogul. Si vazand Iisus credinta lor, i-a zis slabanogului: fiule, iertate iti sunt pacatele tale!" (Marcu 2, 3-5)

Un gest care impresioneaza, o fapta de milostenie ce ramane pomenita in veci si in acelasi timp o lectie de prietenie frateasca! Privind imaginea in ansamblu, observam cat de importanta si mantuitoare este relatia de prietenie, de sprijin reciproc. Dar pe langa acestea, Sf. Marcu Ascetul in Filocalie spune ca cei patru ce aduc in fata lui Hristos pe slabanog preinchipuie pe cei patru Evanghelisti ce ne duc pe noi oamenii in fata lui Hristos. Insa pe langa cuvantul citit mereu din Sfintele Evanghelii, exista si urmasi vrednici de pomenire ce au dat viata poruncilor Evangheliei si indemnului Sfintilor Apostoli de a fi "pilda credinciosilor cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta, cu curatia." (1 Timotei 4,12)

Unul dintre acestia este si Sf. Grigorie Palama care este pomenit astazi. Se naste in anul 1296 din parinti instariti in partile Asiei Mici, isi pierde tatal de mic si mama sa depune toate eforturile pentru a-l educa un bun crestin!!!. Urmeaza scolile timpului si institutele superioare din Constantinopol, citind continuu Sfintele Scripturi ducand o viata de meditatie desavarsita impreuna cu fratii si surorile lui; iar dupa moartea mamei, vinde averea si merge la Muntele Athos pentru o nevointa mai profunda. Aici cunoaste pe Nicodim care il invata ca "o minte fara cunoasterea invataturii, o inima fara durerea lumii si o traire fara fapte este o negare a descoperirii lui Dumnezeu". Intr-un tarziu accepta hirotonia intru Preot si devine unul dintre reprezentantii de seama ai crestinismului in secolul al XIV-lea.

Intr-o perioada de mari framantari sociale si politice, in crestinism apar noi curente si Grigore se opune rationalismului propovaduit de Varlaam de Calibria care considera crestinismul o filosofie; insa inima inteleptului calugar Grigorie -care traia Harul asa cum fusese transmis de Sfantul Duh si era convins ca energiile devine ale Sfintei Treimi apartin fiintei Dumnezeirii, nepatrunsa, negraita, neschimbata, dar descoperita prin Fiul spre mantuirea noastra- devine izvorul din care vrea sa potoleasca flacarile ereziilor.

Imparatul Andronic Paleologul vazand o noua amenintare a Evangheliei lui Hristos convoaca adunare la Constantinopol - la Vlaherne (1351) - unde invita pe Sf. Grigore Palama si pe filosoful Varlaam cu ucenicul sau. Forta morala a acestui traitor si credinta sa curata au rusinat pe ingamfatul calugar filosof, iar Sfantul este ales de cler si de popor Arhiepiscop al Tesalonicului. Indeamna prin scrierile lui la o viata interioara si modestie crestina printr-o petrecere ingereasca, invatand ca rugaciunea inimii si patrunderea tainelor dumnezeiesti se datoreaza luminarii interioare si harului Sfantului Duh.

Trece prin mari incercari dar iarta, binecuvinteaza si mangaie sufleteste pe toti, inchide ochii trupesti pentru totdeauna in timpul Sfintei Liturghii la "fie numele Domnului binecuvantat." in anul 1362. Continua sa faca minuni pana astazi, izvoraste mir din Sfintele Moaste si ramane o flacara vie, o marturie incotestabila a credintei curate traita prin impartasirea Sfantului Duh.

Pe langa starea de har in care si-a trait viata pe acest pamant, cred ca s-a impartasit din plin si de "bucuria de a-ti ferici aproapele" despre care vorbea IPS Bartolomeu Anania. Bucuria care suntem datori sa o facem aproapelui nostru, fara sa cheltuim nimic, sau mai bine zis, fara sa dam de la noi, caci nu eu vindec, ci Domnul. Nu intotdeauna este nevoie de bani pentru a face binele, dar intotdeauna trebuie sa am gandul cel bun si cuvantul mangaietor ce poate patrunde tristetea incercari si intunericul suferintei.

Sunt clipe in care trebuie sa ne rugam ca Duhul Sfant sa ne invete cum sa ne "caram" fratele, cum sa traim smerit si cum sa ajungem la Hristos in ciuda tuturor obstacolelor avute. Ajuta-ne Doamne!

Arhim. Siluan Visan

.