Prin marturisirea pacatelor facem primul act de iesire din ceea ce este contrar voii lui Dumnezeu. Cel ce doreste sa se indrepte, trebuie sa-si marturiseasca toate pacatele savarsite. Nu trebuie sa omitem voit nici un pacat. Trebuie sa luam seama ca marturisirea se face in mod nevazut in fata lui Hristos, dupa cum reiese si din cuvintele pe care preotul le rosteste in cadrul Spovedaniei: "Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici nu te teme, ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata, si sfanta Lui icoana este inaintea noastra. Iar eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele indoite le vei avea; ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat".
Se intampla ca uneori sa asteptam sa fim intrebati despre cele neplacute lui Dumnezeu. Si asta pentru ca ne-am obisnuit cu prezenta pacatului in noi. Intr-o astfel de stare, nu mai simtim durere pentru savarsirea lui, tristete pentru departarea de Dumnezeu si dorinta de a-l lepada cat mai grabnic. Nu-l mai vedem ca pe ceva ce nu tine de firea omeneasca.
Este adevarat ca duhovnicul ne poate ajuta prin intrebarile sale sa avem o marturisire cat mai deplina. Dar nu trebuie sa mergem la marturisire cu gandul ca nu avem pacate sau manati de curiozitate: sa vedem daca parintele descopera in mine vreun pacat.
Nu trebuie sa fim disperati pentru pacatele savarsite, dar nici sa vietuim in nepasare si absenta sufleteasca.
Nu trebuie sa ne grabim in marturisire, caci trebuie sa stim care au fost si sunt cauzele pentru savarsirea pacatului si care leacurile pentru slabiciunile omenesti.
A ajunge la Spovedanie nu inseamna a primi iertarea pacatelor. Ea vine in momentul in care omul a marturisit toate pacatele stiute. Omiterea intentionata a unor pacate sau nemarturisirea completa, il poate face pe duhovnic sa nu rosteasca rugaciunea pentru dezlegarea de pacate.
A ramane in ura fata de cineva, e semn ca inima nu este deschisa pentru orice om. Iar intr-o astfel de inima nu poate locui Dumnezeu. Si astfel, nu primim iertarea pacatelor.
Refuzul de a indeplini canonul de pocainta este un alt motiv pentru care duhovnicul poate amana rostirea rugaciunii pentru dezlegarea pacatelor marturisite.
Preotul este cel care roaga pe Hristos sa ne daruiasca iertare pentru pacatele savarsite. Nu preotul de la sine da iertarea pacatelor, ci ea vine de la Dumnezeu prin rugaciunea sa. Dupa cum preotul nu da de la sine iertarea, tot astfel se cuvine sa nu asteptam de la el sa ne arate pacatul din noi. In concluzie, sansa de a nu evita marturisirea vreunui pacat savarsit nu sta in intrebarile preotului, ci in puterea noastra de a marturisi fara retineri cele neplacute lui Dumnezeu. Iar facand o marturisire deplina, insotita de parerea de rau pentru pacatele savarsite si de dorinta de indreptare, vom fi partasi si iertarii tuturor pacatelor.
Adrian Cocosila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.