Multa lume scrie despre catehizarea (virtuala) a tinerilor. Suntem specialisti in definitii, impartiri scolastice, evaluari, dupa modelul multinationalelor (care au, nu-i asa?, o cultura organizationala). Pe prea putini ii intereseaza esentialul (sa transmita tinerilor credinta, pentru a forma familii crestine normale). Unii vor doar sa bifeze, sa dea bine la raportul anual (eventual, cu o poza in Ziarul Lumina). Altii vor doar banii de pe pomelnice (nu pastoresc mieluseii, ci ii mulg fortat, desi nu sunt inca oite).

Dar cel mai mare pericol este sectarismul. Noi nu putem "fenta" traditia apostolica, de dragul eficientizarii aparente. Noi nu facem lucrarea noastra, ci a Domnului. Nu vrem sa ne laudam cu asta, nu vrem sa ne creasca salariul, nu vrem sa promovam in ochii lumii. Asa e, suntem cam "fraieri", cam saracuti cu duhul. Dar cred ca asa vrea Iisus Domnul sa fim.

Cred ca se exagereaza cu pedofilia fratilor occidentali, pentru a discredita aiurea o intreaga istorie crestina europeana. Cred ca metodele sectare (eretice) nu au ce cauta la noi. Cei putini si buni vor deveni - prin harul lui Dumnezeu (Cel mai mare iubitor de copii posibil) - cei multi si buni. Nu vrem multi si degeaba. Daca le oferim dragoste, vor veni. Daca avem de oferit ceva esential (pe noi insine), vor indragi Biserica lui Iisus Hristos. Eu, personal, nu pot sa ies din "schema" duhovnicului. El este catehetul copilariei mele (fiind o activitate interzisa, era si mai captivanta in anii ''80). Si sa stiti ca functioneaza! Am probat asta cu propriul duhovnic-catehet; doar ca e nevoie de respectarea tratamentului ortodox. Este nevoie de multa credinta, de mult post, de multa rugaciune. Abia dupa ce incepem sa le dobandim pe acestea (prin spovedanie si impartasanie, prin participare duminicala, cel putin, la biserica, prin respectarea canonului de rugaciune), putem vorbi despre avioane, planoare si navomodele. Noi nu suntem cercetasi.

Nu vrem ca si pe putinii tineri care se incapataneaza sa vina la biserica sa ii scoatem din biserica "in aer liber". Ca si cum nu ar putea sa respire. Adeseori am intalnit mentalitatea desfasurarii acestor activitati oriunde altundeva, numai in biserica nu. Bizar. Sigur, mergem si la salina si la picnic si la zoo. Dar nu incepem hrana cu desertul. Sa nu uitam de ce ne adunam si pe Cine propovaduim. Am intalnit asta in Germania: se desfasurau multe activitati, dar tinerii habar nu aveau Cine e Iisus Hristos. Jucam baschet, fotbal, mancam pizza, faceam o gramada de voluntariat. dar nu ne rugam. Iar cu voluntariatul mai e o chestie: majoritatea erau nepasatori, veneau acolo doar ca sa fenteze serviciul militar.

Nu se poate face catehizare fara cateheti. Iisus si-a asociat in lucrarea Sa misionara colaboratori devotati, pe Care i-a instruit si le-a oferit modelul propriu. La fel au preocedat si apostolii si urmasii lor, pana azi. Gresim flagrant reducand toata istoria catehizarii la perioada comunista, doar pentru ca ne este mai proaspata in minte. Orice activitate trebuie savarsita in numele lui Iisus Hristos. Fara acest debut, suntem pioneri, ne aflam in treaba, umblam tanda. Un catehet trebuie sa fie un traitor, un bun cunoscator al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti. Nu trebuie sa tina conferinte zilnic (poate apela la invitati), dar trebuie sa fie capabil sa raspunda spontan, firesc si fara ezitare provocarilor intelectuale legate de credinta. Nu este gnosticism, este duhovnicie. Ignoranta va fi pedepsita aspru. Un catehet trebuie sa fie preocupat mereu de formarea lui. Sa fie ca un "templier" ortodox, neobsedat de bani, ci dorind sa transmita si altora bucuria gasirii lui Dumnezeu.

In primul rand, un catehet trebuie sa fie si abia apoi sa indrazneasca sa faca. Altfel, distruge credibiltatea si sminteste. Nu poti canta colinde cu tigara in gura. Iar fiecare episcop trebuie sa ii urecheze pe catehetii lenesi. Nu putem face numai serbari si festivitati, cand noi nu participam la Liturghie, ci jucam doar tenis de masa in curte. Este un pericol, repet: in loc sa atragem mai multi, sa ii evacuam pe cei putini. Deja multi cateheti (preoti sau laici) fac icoane pe sticla, dezvoltare personala, curs biblic, filme religioase, pricesne si colinde, pelerinaje, conferinte, concursuri. Nu vrem sa iesim in evidenta. Deja stanga a uitat ce a facut dreapta. Am vazut de multe ori ca numai un catehet autentic "umple" biserica. Un invitat insa nu ramane cu noi pururea. Iisus insa da. Trebuie sa copiem metodele catehetice ale IPS Iosif de la Paris, PS Ioan al Covasnei, IPS Serafim Joanta, IPS Andrei Andreicut, PS Vasile Somesanul, Pr. Gheorghe Santa, Pr. Iuliu Gorea, Pr. Sebastian Zahan, Pr. Virgil Cerces si multi altii. Avem de la cine invata, numai sa vrem.

Daca ii umplem pe tineri de iubire, vor deveni capabili de slujire. Vor putea raspunde si provocarilor bioeticii si tuturor intrebarilor, prin raspunsuri ale inimii lor. Nu scoatem pe banda robotei, seminaristi sau ascoristi. Vrem doar slujitori. Tot ce trebuie sa facem este sa credem (si ce ne impiedica sa o facem?). Crezand, totul e posibil. In procesul de catehizare, tanarul are nevoie de modele, mai ales daca nu le gaseste in familie. Pentru a nu fonda o noua aberatie "maradoniana" (luam staruri de la TV drept zei), tanarul trebuie ghidat spre Dumnezeu. Sa luam notite de la Pr. Constantin Necula! Sa ne domolim mandria si trandavia. Sa exersam smerenia. Pe langa repetitiile la cor, sa exersam pacea cu toti. Sfintii Parinti au acelasi "concept", aceeasi tactica duhovniceasca, nici unul nu vrea sa epateze. Si sa jucam corect, fara sa trisam.

Riscam sa ne indepartam de Dumnezeu prin activitati strict pionieresti. Noi trebuie sa ii invatam pe tineri sa se reapropie de Dumnezeu, sa isi doreasca asta, sa isi planga pacatele, sa nu recidiveze. Sa nu venim cu o suma de interdictii din prima, ci cu o oferta de comuniune, regasire, apreciere, intr-ajutorare. Iar Dumnezeu, nu noi, ii adauga zilnic Bisericii pe cei ce se mantuiesc. Sa imitam preocuparile tinerilor din Biserica primara: invatatura apostolica, legatura frateasca, frangerea painii si rugaciunea. In loc sa fie cel mai tare punct al nostru, rugaciunea e cel mai slab, desi e cel mai la indemana. Avem mai multe "proiecte" decat apostolii, dar nu mai avem credinta lor, simplitatea lor, bucuria si fericirea de a fi impreuna in numele Celui inviat. Avem mult de daruit altora; ce ne retine?!

Nu le oferim tinerilor gogosi, nu facem propaganda, ci le transmitem bucuria pascala. Ne putem schimba in bine, noi, impreuna cu ei. Trebuie doar sa intelegem semnificatia minunilor: Dumnezeu este atat de aproape! El este izbavirea noastra (suntem neinfricati, plini de incredere). Multi cateheti omit subiectul invierii, in loc sa porneasca mereu de la el, sa se hraneasca din el. Iar "orele" de dezvoltare personala trebuie sa fie lipsite de speculatii. Fiecare psiholog invitat trebuie sa prezinte psihoterapia ortodoxa (Avdeev, Vlachos, Opre), nu orientalisme ieftine.

Catehizarea ii scoate pe tineri din disperare. Agonia lor este rodul deturnarii personale de la Dumnezeu. Noi trebuie sa ii reasezam pe Cale, sa fie ghidati de steaua magilor. Nu e suficient sa cautam Calea, trebuie sa ne lasam gasiti de Dumnezeu. Sa nu ne inchipuim ca ne "descurcam" si fara credinta. Iar dupa eliberarea de patimi, putem accesa "prietenia" cu Dumnezeu. Atitudinea fundamentala e limpede: smerenia. Tot razboiul dintre noi si cel viclean e pentru rugaciune; daca ne rugam, suntem deja castigatori. Catehizarea nu este o corvoada, ci o binecuvantare; sansa la mantuire (si a noastra si a lor). In catehizare trebuie sa respecti ierarhia: "Dumnezeu este in top mereu!". Cand nu acorzi prioritate Cui are dreptul acesta, ai accident; desi tu erai vinovat, tot El te dezpagubeste.

Marius MATEI

.