Intr-o lume a opiniilor, a punctelor de vedere, fiecare om (plin de drepturi, însă fără datorii şi responsabilităţi) are dreptate. Intreg mapamondul are peste 7 miliarde de adevăruri, care mai de care mai adevărate şi mai bune - iluminismul şi ale lui păcate! Aşa se întâmplă când un univers de cunoaştere (care aşteaptă să fie cuprins de inima şi mintea omului) se restrânge în viziunea omului până devine un singur şi anemic punct: punctul de vedere (pentru a parafraza pe Dan Puric). Iar punctele, în loc sa unifice, aduc dezbinare, răzvrătire şi nasc haosul: economic, social, chiar şi pe cel teologic.
Introducerea priveşte mult discutatul Sinod din Creta şi, mai ales, urmările acestuia, în speţă receptarea lui în rândul unor credincioşi, profund afectaţi de lamentările „adevăraţilor cunoscători" ai „discuţiilor tenebroase" desfăşurate în insula grecească. „Luminaţi" prin profunda cunoaştere a Sfinţilor Părinţi (în fapt, aceştia redau numai frânturi cu valoare de adagiu), se aşază în poziţia noilor profeţi ce reacţionează în prezent pentru ceea ce se va petrece în viitor; se scandalizează pentru „ereziile" strecurate la acest sinod (provoc pe toţi oamenii serioşi să cerceteze documentele sinodului şi să le compare cu învăţătura Bisericii; dacă erezia este dovedită teologic, subscriu atitudinii lor; altcumva, este aşteptată cucernica îndreptare din ignoranţă şi o adevărată reparare a imperfecţiunilor sinodului, nicidecum tâlhăresc sau eretic. Cât timp o acuză nu e dovedită, acuzatul are prezumţia de nevinovăţie, iar acuzatorul nu este decât un simplu calomniator.)
E momentul prielnic ca „mari duhovnici" (în fond, speculanţi emoţionali) să conferenţieze, să arate „adevărata" cale a „Ortodoxiei mărturisitoare" (îmi cer iertare pentru explozia de ghilimele, însă sunt absolut necesare în cazul de faţă!). Care mai de care mai inspirat, mai îngrijorat de dezertarea în masă de la credinţa cea adevărată. .. Unul dintre cazuri este al unui monah, a cărui aserţiune e prezentată cu un titlu răsunător şi pompos: „Conferinţa monahilor athoniţi...". Pare-se că majoritatea monahilor din Sfântul Munte s-a adunat în „mărturia" părintelui, fiind vocea delegată a acestora. Atunci când cineva întreabă pe părintele Sava (vedeţi că nu l-am decăzut din preoţie? - simplu: nu am această putere, decât să mă rog pentru dânsul şi pentru toţi cei ce râvnesc curat, deşi am dubii serioase asupra sincerităţii şi autenticităţii lui) - dacă are binecuvântare pentru această conferinţă din partea Chinotitei, o dă cotită... de la Chinotită, spunând că are binecuvântare din partea altor părinţi.
E absolut firesc ca o opinie să aibă mai mulţi susţinători, ca şi demersul de faţă, însă problema (întrebarea corectă) e dacă are binecuvântare (însemnând rugăciunea şi acceptul formal din partea celor îndreptăţiţi şi recunoscuţi ca autoritate) valabilă. Răspunsul, prin omisiune, este NU. Corect (jurnalistic, teologic, chiar ca o regulă a bunului simţ), titlul trebuie restrâns: Opinia părintelui (insist în păstrarea denumirii de cleric) Sava şi a altor câţiva. Care nu prea a luat binecuvântare, decât, spune dânsul, din partea Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfântului Paisie Aghiorirul. Smerită cugetare (smerit, mândruleţul - vorba poporului)! Intr-o scrisoare adresată Patriarhului Athenagora în care exprimă durerea pentru apropierea Bisericii Ortodoxe de Biserica Catolică prin ridicarea anatemelor, Sfântul Paisie avertizează: „Dacă pentru o abatere sau alta a patriarhilor ne despărţim şi facem propriile noastre biserici - să ne ferească Dumnezeu! - îi vom întrece chiar şi pe protestanţi. Uşor se desparte cineva, însă greu se întoarce"). Nimeni dintre păcătoşii care stau sub ascultare n-a auzit glasurile acestor sfinţi, ci numai rascolnicii aflaţi în luminare (parcă privesc un episod de inspiraţie şi tremur al penticostalilor - numai ei ştiu şi înţeleg cele ce văd şi ce aud!). Ca în cazul părintelui înţelept ce avea un mieros fiu duhovnicesc şi, bucurându-se de continua prosternare a novicelui (rugaţi-vă pentru mine, păcătosul! cel mai ticălos - şi toate pronunţiile nazale din această gamă), l-a băgat în examen: „Eşti cel mai leneş, mai desfrânat, mai bârfitor!" Răspunsul l-a dat pe faţă pe ucenic: „Cine părinte, EEEU?"
Vrem să îl apărăm pe Dumnezeu? Să ne apăram inima de cugete înşelătoare şi mintea de neştiinţă! O temere nejustificată: căsătoriile mixte (dintre o persoană romano-catolică şi una ortodoxă). Documentul sinodal e mai „cuminte" decât ceea ce avem în Liturgica Pr. Branişte (apropo: atunci când ascultăm de glasul cuiva, deşi nu există infailibilitate, există autoritate. Pr. Branişte are autoritate; Pr. Sava, ba!). In document se spune că aceste tipuri de cununie vor rămâne la latitudinea fiecărei Biserici Autocefale - Pr. Prof. Branişte, spune: „Biserica nu refuză săvârşirea căsătoriilor mixte, pentru a nu lăsa fără binecuvântarea ei asemenea însoţiri". Pr. Branişte, care a cercetat, nu eu sau cine ştie care mare teolog luminat, disperat de hiliasm! Unde e noutatea din documentele de la Creta? (Liturgica specială, Bucureşti, Ed. Nemira, 2002, p. 311 - vedeţi cum se dă bibliografia completă? - nu ca fraţii care aud glasuri de sfinţi de te miri de unde mai scot aşa grozăvii.)
Multe se pot spune, dar mult mai multe se pot face prin rugăciune. Gândul de faţă este o tristă constatare a lipsei de substanţă din partea unora, dublată de atitudinea protestantă a lor. Ce rămâne de făcut? Nădejde spre îndreptare, pentru a nu se rupe cămaşa lui Hristos; iar dacă alţii doresc să o păteze, trebuie spălată cu lacrimi de căinţă autentică.
Preot Ovidiu DINCA
BĂRĂGANUL ORTODOX- noiembrie 2016
-
Superortodoxul
Publicat in : Editoriale -
Datornicii nemilostivi ai Ortodoxiei
Publicat in : Religie -
Dorinta schismei
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.