De aproape un deceniu nu imi da pace o intrebare: cum poate fi o tara in acelasi timp majoritar religioasa si majoritar corupta? Dilema a fost formulata initial de un prieten, episcop catolic german, cunoscator al Europei de Est si admirator al Romaniei. Entuziasmul lui, hranit de vizitele la manastirile noastre, era sistematic domolit de revenirea brutala la agenda zilei dominata de scandaluri, fraude, deturnari de fonduri, complicitati, furturi, privatizari trucate, plicuri, cadouri si alte atentii. Nu pretindea ca Germania ar fi fost cea mai corecta cu putinta, arogandu-si astfel un ascendent moral, nici nu dorea, cu atat mai putin, sa lezeze sensibilitatea gazdelor, ci se intreba pur si simplu, uimit, cum stau in relatie doua majoritati atat de diferite. Nedumerirea lui, sa recunoastem, probeaza trasatura fundamentala a oricarei intrebari bune: ne provoaca la reflexie. Fara sa cred ca am gasit raspunsul, am cel putin un inceput de explicatie.

Intai de toate, este important sa lamurim un cliseu cultivat de cei care se grabesc sa identifice raporturi de cauzalitate intre confesiunea religioasa si dezvoltarea sociala. Instalati comod intr-o falsa obiectivitate, acestia acuza prompt nefericirea de a fi ortodocsi: daca am fi fost catolici, zic ei, Romania ar fi fost mult mai repede primita in Uniunea Europeana, am fi fost cel putin ca polonezii sau ca ungurii, am fi rezistat mai bine comunismului, am fi avut azi autostrazi si bunastare. Asemenea proiectii „ce-ar-fi-fost-daca” nu sunt doar sterile, insa tradeaza o defectuoasa punere in pagina a destinului personal si de grup. In logica unor asemenea regrete, am putea sa ne plangem de faptul ca Romania nu este mai mare, ca nu are iesire si la Mediterana, ca nu a castigat Campionatul Mondial de Fotbal, ca nu i se recunosc inventiile capitale pentru omenire, de la aspirina la calorifer, si asa mai departe. Or, faptul ca nu exista un automatism intre religie si progres se poate cu usurinta verifica, de pilda, in America Latina, majoritar catolica, dar si in Irlanda, avand un profil confesional mixt, catolic si anglican, pana in prezent una dintre cele mai polarizate economic tari ale UE, in ciuda cresterii spectaculoase din ultimele decenii. Ducand pana la capat logica unora, este cumva ateismul cheia progresului Chinei?

Intelegandu-ne asadar in termeni realisti timpul si locul, sa revenim la intrebarea episcopului german. Dilema acestuia, care trebuie sa devina si a noastra, scoate in evidenta nu faptul ca suntem cu totii corupti, o supozitie evident falsa, ci situatia in care majoritatea religioasa nu reuseste sa induca in spatiul public valori si repere prin care coruptia, latenta in orice societate, sa nu ajunga atat de raspandita. In ciuda majoritatii religioase, masurabila ca atare prin instrumente sociologice, tot cantitativ se poate constata cum statul postcomunist in ansamblu functioneaza la noi dupa criterii corupte. In ciuda Ortodoxiei, mediul de afaceri, dar si cel intelectual, pentru a nu mai vorbi despre clasa politica sau chiar despre cler, inclina zilnic spre practici „neortodoxe”. In ciuda supranumelui de „gradina a Maicii Domnului”, Romania este la ora actuala puternic poluata, in primul rand mental si comportamental. De ce? Ce ii lipseste majoritatii religioase? Ei bine, mi se pare ca am ajuns la momentul critic in care platim lipsa de traducere a valorilor spirituale in tot atatea valori publice. Dimensiunea liturgica nu este secondata in mod evident de cea etica. Comuniunea duhovniceasca, a carei experienta o facem in biserica, se regaseste, in consecinta, din ce in ce mai greu in comunitatea civila. Daca asa stau lucrurile, este limpede ca avem nevoie in parohiile noastre de o cateheza aprofundata, astfel incat credinta sa fie in cunostinta de cauza. Nu este suficient sa declaram, ci trebuie sa probam calitatea de crestini. Inclusiv sau mai ales prin asumarea consecintelor. Una ar fi tocmai necesitatea acordului dintre teorie si practica, dintre cuvant si fapta, dintre munca si plata, dintre nevoile proprii si cele ale altora, dintre aspiratie si capacitate, dintre greseala si iertare, dintre interes si dreptate. Doar aparent simplu spus, cred ca este momentul sa luam credinta in serios. Intrupat in istorie, Dumnezeu este solidar cu noi, iar nu complice!

Radu Preda

 Sursa: teologia-sociala.ro

.

• Coruptia, coruptii si coruptibilii
  Publicat in : Editoriale
• Coruptia spirituala
  Publicat in : Editoriale
• Plagiatul si copiatul, pacate nespovedite
  Publicat in : Editoriale