In aceste zile sfinte pe care le petrecem in familie, sau cu familia, incercam sa ne destindem si sa fugim putin de grijile zilnice cu care suntem impovarati. Ramanem in aceasta atmosfera de sarbatori prin vizitele facute, dar si prin cadourile pe care le oferim celor dragi. Poate ca ne amintim de perioada cand eram si noi copii si gandim cu nostalgie cat de frumos este sa fi primit, sa fi iubit.

In toata agitatia aceasta - as spune sfanta, pentru ca datorita Sarbatorilor randuite de Biserica avem ocazia sa (re)vedem ce este cu adevarat important in viata! - sper ca nu uitam cat de binefacatoare sufletului si mantuirii sunt aceste Sarbatori. Insa exista un amanunt pe care as vrea sa-l evidentiez putin: parca este sarbatoarea copilului!

Copiii sunt cei care asteapta in primul rand cadoul, copiii sunt cei care merg cu colindul (merg si cei mari, dar parca mai frumoase sunt glasurile ingeresti ale copiilor!), copiii se bucura cel mai mult de prezenta intregii familii, tot ei privesc cu o recunostinta sfanta orice gest neinsemnat din partea celorlalti…

"Toti oamenii mari au fost candva copii, dar putini dintre ei isi mai amintesc" scria Antoine de Saint-Exupery, si pe langa gandul acesta al Nasterii lui Iisus, ma framanta daca constientizam cat de binecuvantati sunteti. Nu-mi pot lua gandul de la Nasterea lui Iisus, de la faptul ca este copil acum, de la minunea aceasta care intr-adevar produce un "soc in creatie", dupa cum spunea Pr. Constantin Sturzu.

Minunat este Dumnezeu in toate lucrarile Sale! Pentru ca asa trebuia sa fie dupa Sfanta Iconomie, caci nu putea lua firea omeneasca de la varsta de 7 ani (deoarece atunci incepe sa pacatuiasca un copil)! Nu… Hristos sfinteste toata fiinta, Hristos decide ca trebuie sa fie langa noi in toate zilele si in toate clipele vietii noastre, de la inceputul inceputului pana in veci vecilor…

Acum, pe chipul fiecarui copil putem vedea pe Iisus Mantuitorul. Mai mult decat atat, in ochii lui ne putem vedea pe noi! Imi aduc aminte de Pr. Galeriu cand spunea: "Ai Scriptura acasa? O citesti? Stii ca in Noul Testament este vorba de Dumneata?”… Da, de Dumneata! Inca din frageda copilarie… nu trebuie sa ajungi la varsta inaintata pentru a te ocupa de Dumneata, ci o poti face inca de acum.

Nu este bine sa uitam ca am fost copii, nu este bine sa gandim ca numai noi ii putem invata ceva pe copiii nostril! Nu, ei ne pot invata mai multe decat putem noi realiza. "Stii ce inseamna sa fii copil? (fac o mica paranteza pentru a reformula: Iti mai aduci aminte??)… inseamna sa crezi in dragoste, sa crezi in frumusete, sa crezi in credinta!" spunea Francis Thompson.

Din pacate uitam repede anii copilariei, vrem sa crestem repede. Doar atunci cand ne afundam in tristeti si esecuri ne place sa ne intoarcem la anii nevinovati. Incercam sa ne depasim pe noi prin a dovedi celorlalti ca suntem mai mari (nu mai maturi!) decat cred ei. Si asta nu este dovada de maturitate, ci de imaturitate. Insa gresim copilareste…

Orice greseala copilareasca este considerata nevinovatie, totusi cei mai multi dintre noi –daca nu chiar toti- ne transformam copilaria intr-o amintire de care vrem sa scapam, considerand ca nu ne reprezinta anii aceia. Intr-adevar, nu ne pot descrie anii copilariei, dar ne pot folosi! Caci am crescut, suntem mari acum, dar nu ne mai bucura nimic ca atunci!

"Copiii gasesc de toate in nimic. Adultii, nimic in toate" (Giacomo Leopardi) si astfel ochii nostri privesc in gol, sufletul nostru este sarac si inima parca uita sa iubeasca…
Si ce-am realizat ca am crescut? Suntem adulti, ce ne mai bucura?. avem de toate, dar nu mai stim sa iubim; avem prieteni, dar nu mai stim sa iertam; avem cunostinte generale, dar nu mai stim sa ne comportam frumos; avem minte, dar nu mai avem credinta; avem familie, dar sa nu-L pierdem pe Dumnezeu!

Si iata cum putem invata de la copiii nostri… "Copilul este asemenea plantei eliotrope: are nevoie de soare, de mangaiere si dragoste" spunea Iulia Hasdeu. Vedeti?. nu se dezice omul de firea lui! Copii am fost, si am crescut asa: soarele era pentru noi mama si tata, familia; mangaierea ne era iertarea pe care-o primeam dupa o isprava; si dragostea ne-a fost lumina, bucurie si hrana sufleteasca.

Ce vrea un copil?. haideti sa ne uitam in ochii lui. Ce l-ar bucura mai mult: o imbratisare a tatalui, sau o jucarie? Clipele petrecute cu parintii, sau desenele animate la care se uita continuu? Intr-un cuvant: dragostea si atentia noastra, sau mostenirea lasata?. mie mi se oare mult mai aproape de adevar ca: "Un copil se naste cu nevoia de a fi iubit si nu trece niciodata peste ea!" (Frank A. Clark)

Nu inteleg de ce credem ca nu mai suntem copii… oare nu aceleasi lucruri cerem si avem nevoie toti, acum cand suntem maturi? Oare nu vrem sa fim iubiti?. Oare nu vrem sa fim iertati?. Oare nu alergam dupa frumos?. Oare nu vrem sa ne bucuram mai des decat o facem?. dar pentru a primi, trebuie sa invatam da daruim! Va aduceti aminte ce spunea Pr. Nicolae Steinhard?. "Daruind vei dobandi".

Si cum le obtine toate acestea un copil in simplitatea si nestiinta lui?. Printr-o simpla imbratisare! Acum, cu toate ca avem bratele mai lungi, nu mai imbratisam pentru ca nu-l cunoastem pe celalalt; sau poate pentru ca nu-l iubim pe acest strain; ori ne-a suparat si nu-l putem ierta!. totusi copilul poate sa ierte repede, sa te imbratiseze cu drag, chiar daca te cunoaste sau nu. Cine este mai “putincios” noi sau ei?. Prin insasi prezenta lui te face mai bun, mai cald, mai iubitor…

Cred si marturisesc ca am putea fi chiar fericiti daca am incerca sa invatam de la copii. Nu este intamplator ca a lasat Dumnezeu sa fie viata asa, de aceea Va rog sa nu inchidem ochii minunilor cu care ne inconjoara Bunul Dumnezeu, ci sa-L lasam sa ne patrunda in minte, in inima, in suflet, in cuget.

Am scris acestea referitor la ceea ce spuneam altadata -ca nu intamplator prima imagine (icoana) a Mantuitorului pe acest pamant este ca si copil, pentru a fi iubit de toti- si vrand sa pun la inima si in gandul tuturor ca nu-i pacat sa fi copil, ci-i pacat sa nu te intorci in copilaria ta. Asa cum noi ii invatam pe ei, si ei ne pot invata pe noi. Bineinteles ca parintii stiu mai multe, dar cu totii avem nevoie sa iubim mai mult. Sa iertam mai mult. Sa ne bucuram mai mult pentru ca si noi la randul nostru suntem copii ai lui Dumnezeu. Copiii se bucura de prezenta voastra IUBIND, bucurati-va si voi de prezenta lor in viata voastra INVATAND!

Si-un ultim gand… sa fim cu luare aminte, putem fi mai rai decat Irod cel ucigator de pruci! Sf. Ioan Gura de Aur spune parintilor: "Ucigasii de copii pot desparti sufletul de trup; dar cei ce nu dau copiilor Hristos, despart si trupul de suflet, si sufletul de Dumnezeu…". Acum, si pururea, si-n vecii vecilor.

Arhim. Siluan Visan

.