Prima Duminica dupa Inviere este inchinata Sf. Ap. Toma. Atat de importanta este transformarea necredintei lui in credinta, incat Biserica ii ofera acest loc de cinste si ii recunoaste capacitatea uimitoare de a rezolva multe si false conflicte in relatia dintre Stiinte si Credinta.
Iar „crede si nu cerceta“ va fi practic desfiintat. Caci Toma este calea desavarsirii omului de stiinta autentic.Pentru inceput, sa citim ce s-a intamplat exact cu Apostolul Toma, chiar la o saptamana dupa Inviere. Pentru a nu incarca textul, prefer sa va ofer un link cu el. Mai remarcam ca aceeasi invitatie la incredintarea prin atingere este facuta si cu alta ocazie, altor ucenici. Asadar, avem de-a face cu un act stiintific cu efect religios: Toma cel indoielnic, vazand si pipaind, se incredinteaza ca Hristos este viu, purtand pe Sine ranile Patimilor, ca dovezi ale trecerii prin moarte. Este acelasi Hristos, Dumnezeu si Om, pe care Il stia de dinainte de uciderea Sa, nu o aratare nalucitoare, nu o inchipuire a celorlalti Apostoli. Scepticismul fusese invins prin cercetare stiintifica.
Extraordinara lucrare a Stiintelor: sunt capabile sa transforme necredinta sau indoiala in credinta. Nu era insa ceva nou pentru Apostoli, care auzisera de la Hristos indemnul valabil pentru intreaga omenire: “cautati si veti afla”. So, it's all about education! Iar Sf. Pavel, un stralucit academician al timpului sau, polemiza des cu oamenii de stiinta sceptici, afirmand ca intregul univers vorbeste despre Creator: “Inca de la facerea lumii, cele nevazute ale Lui – adica vesnica Sa putere si dumnezeirea – prin cugetare se vad din fapturi”. Se naste o intrebare: daca Stiintele sunt capabile de asemenea efecte religioase profunde, ce lipseste astazi contestatarilor stiintifici ai credintei ca sa nu devina credinciosi? Lipsa de dovezi? Nu, deoarece sunt din destul. Faptul ca ele nu exista permanent sub ochii nostri, precum cele ale lumii materiale? Odata intamplate, ele dispar doar daca nu ne mai uitam la ele, exact ca si cele materiale. Esential este deci ochiul cu care privesti. Prin urmare, nu cred ca exista opozitie intre Stiinte si Credinta, ci difera doar modul in care noi folosim Stiintele si interpretam dovezile furnizate. Da, Stiintele au incontestabilul rol de a furniza dovezi, acolo unde se poate, inclusiv in zona Credintelor. Ce sunt dovezile istorice, arheologice, psihologice sau din ale ramuri, care se refera la spiritualitate? Nimic altceva decat o componenta stiintifica a Teologiei, a vorbirii cu si despre divinitate. Ba, daca ne-am uita cu atentie, am observa ca exista atatea dovezi despre liderii religiosi ai lumii, care determina pe multi sa creada ca ei au existat cu adevarat (a-i contesta pe toti n-ar avea iz stiintific). Cu toate acestea, imi pare ca cel mai contestat si disputat ramane Hristos. Aici, numarul ucenicilor lui Toma este, pe cat de remarcabil, pe atat de aprins. Dar este de inteles: nimeni nu L-a egalat si n-a patruns asa de adanc in fiinta noastra ca Hristos.
Dar Stiintele au si ele limitele lor: exista o zona a “nevazutului”, atat din macro-cosmos, cat si din micro-cosmos, inaccesibila ochilor ageri Stiintelor. Explicatia e simpla: Stiintele sunt produsul omului, limitat el insusi in capacitatile sale, chiar daca are la dispozitie infinitul. Este ca setosul in fata oceanului. L-ar bea pe tot, dar nu va reusi. Din pacate, neintelegand clar acest lucru, se poate intampla opusul: auto-umilirea omului, prin golirea de sens a existentei sale, in directie cosmologica (ca n-ar fi cea mai importanta faptura a Creatiei), antropologica (ca n-ar fi zidire divina) si psihologica (ca ar fi doar o masinarie psihologica). Ca o contrareactie, apare un domeniu interesant, care conexeaza Stiintele cu Credinta: metafizica. Ea este, practic, poarta de intrare in lumea Credintelor religioase, pe care tot Sf. Pavel o descrie: “credinta e fiintarea celor nadajduite, dovada lucrurilor celor nevazute“. Este o simetrie extraordinara deci: daca stiinta poate furniza dovezi credintei, la randul ei credinta aduce dovezile ce lipsesc stiintei. Astfel, avem o completare armonioasa. Stiinta ne spune legile dupa care functionam, credinta ne ofera motivul si scopul pentru care existam. Mai mult, Lumea “nevazutului” poate fi uneori si un spatiu al irealului, al fantasmelor, Toma insusi cazandu-i victima si crezand ca Apostolii au inchipuiri. Aici Credinta ajuta si mai mult, deoarece ea ne poate ajuta la deosebirea Adevarului de minciuni. In acest fel ea se arata a fi exact opusul a ceea ce este acuzata ca ar fi: opiul popoarelor. Nu e opiu, ci luminare interioara. Ea indeamna la lucrarea nadejdii si dragostei, nu la indoctrinare prin “tragere pe nas” a unor invataturi seci. Diferenta dintre dogma si dogmatism este ca deosebirea intre medicament si drog. Primul te zideste, al doilea te doboara. Chiar si ni teologie exista o preocupare pentru argumente rationale ale credintei religioase, pe care o putem numi demonstratie stiintifica a lui Dumnezeu. Astfel, avem elaborate argumente de ordin moral, istoric, cosmologic, cauzal, al miscarii, ontologic, fizico-teologic, etc. Dar si acestea sunt contestate, dovada ca si lumea stiintifica se aseamana celei religioase, in ea existand curente, grupari, polemici, dispute. De altfel, nici lumea stiintifica, dar nici cea teologica, n-au fost scutite de teorii gresite (erezii), de-a lungul timpului. Dar cred ca cel mai mare denaturare stiintifica si teologica va ramane aceasta gogorita pseudo-stiintifica, numita “crede si nu cerceta”. Nu m-ar fi preocupat subiectul, dar ma ingrijoreaza extinderea lui. In finalul dialogului cu Toma, Hristos ii spune: “Pentru ca M-ai vazut ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!“. Biblia Anania are o nuanta: “ fericiti cei ce au crezut fara sa fi vazut!“. De la nuantare insa e mult pana la denaturare.
Nicaieri Biblia nu contine formularea “crede si nu cerceta”. Ea este doar concluzia eronata a celor lipsiti de cultura teologica, ca si multe alte astfel de concluzii pseodo-biblice. Chiar si existenta denominatiunilor crestine este semnul diferentelor de interpretare, asa ca de ce n-ar fi posibila inca o grupare, cea a “acuzatorilor oarbei credinte”. Dar Hristos, care este Educatorul prin excelenta, n-are cum sa propuna o credinta oarba. Dimpotriva. El vorbeste chiar despre fericirea celor ce pot crede dincolo de argumentul stiintific si de bucuria intalnirii “nevazutului“, mergand pe drumul credintei. Este cu totul altceva decat orbire si opiu. Dar spusa lui Hristos se aplica chiar si lumii stiintei. Ce fericire este mai mare pentru un om de stiinta, decat cea a gasirii “nevazutului” dintr-o teorie stiintifica, initial doar o credinta intr-o ipoteza de lucru. Este extraordinar cum credinta in ipoteza il determina pe cercetator sa caute si sa gaseasca. Poate tocmai de aceea, multi dintre savantii lumii au fost si oameni credinciosi, sigur, fiecare cat a putut sorbi din oceanul divinitatii. Daca analizam si mai de aproape acest “crede si nu cerceta“, vom observa cat este de irational. Chiar dublu irational. In primul sens, daca vrem sa credem, suntem obligati sa cercetam, tocmai pentru a nu crede gresit. Deci lipsa de cercetare nu-si are locul. In sens invers, daca mergem doar pe cercetare, ajungem la dovezi, cum e firesc. Numai ca dovada este o certitudine, nu o credinta. Daca ai o certitudine, la ce mai foloseste credinta? Drumul stiintific de la concluzie la ipoteza este imposibil.
Dar confuzia intre ele naste acest nonsens monstruos a lui “crede si nu cerceta“ In concluzie, opozitia intre stiinta si credinta nu poate exista. Dimpotriva. Conlucrarea dintre ele este absolut necesara, pentru orice om onest. Bine ar fi ca stiinta sa poata merge pana la capat pe drumul confirmarii teoriilor, chiar si in domeniul credintei, atat cat poate. Deja psihologia da semne imbucuratoare, dar despre psihologie si teologie vom discuta intr-un viitor text. Incheind metafizic, va invit sa reflectati la urmatorul aspect: Materia lumii nu este decat cristalizarea dragostei divine si un mijloc de exprimare a ei. De aceea, ar trebui sa invatam sa folosim cu iubire cele materiale din jurul nostru, in beneficiul tuturor. Astazi insa ne poticnim destul de mult si nu reusim. Oare de ce? Dar rezolvare exista. Stiinta ne va arata cum (modalitatea). Credinta ne va grai pentru ce (scopul).
Un lucru este cert: orice fenomen material are o prima cauza spirituala. Dar si efecte.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Despre autor
Parintele Eugen Tanasescu
Senior editor
184 articole postate
Publica din 06 Ianuarie 2026
-
Necredinta cea buna a lui Toma
Publicat in : Duminica Tomei -
Caderea in necredinta
Publicat in : Credinta -
Necredinta - o optiune morala, nu un calcul gresit
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.