Prezenta si implicarea intelectualilor in Biserica a fost dintotdeauna un subiect incomod. Putini au fost teologii/ clericii care si-au asumat un dialog deschis pe acest taram. Iar cand acest dialog s-a infiripat, nu rareori el a avut puternice nuante polemice. O viziune integratoare asupra actului cultural, asupra reflectiei filosofice sau asupra descoperirilor stiintifice rareori putem sesiza in biografia unor personalitati bisericesti. La noi avem, in acest sens, stralucite exceptii in persoana unor clerici precum Mitropolitul Antonie Plamadeala sau Parintele Constantin Galeriu.

Nici Ortodoxia din afara spatiului romanesc nu a cunoscut abordari radical diferite. Insuficient valorificata, prezenta intelectualului in Biserica poate aduce acel suflu revigorant de care un organism viu, precum este Biserica, are absoluta nevoie, mai ales in dimensiunea sa socio-culturala. Am ales, de aceea, pe unul dintre intelectualii incomozi din Biserica Ortodoxa spre a-i creiona portretul, mai ales din perspectiva crestina. Este vorba despre filosoful rus Nikolai Alexandrovici Berdiaev (1874-1948), prolificul scriitor ce a suscitat numeroase controverse in mediul eclezial. Si tocmai pentru ca a ridicat, sistematic, probleme ce se dovedesc a fi de o stricta actualitate pentru crestinismul bimilenar, ii voi dedica o serie de articole in cadrul acestei rubrici, cu speranta ca numai intrand pe taramul unor chestiuni incomode, fara prejudecati, ajutam la indreptarea acelor slabiciuni omenesti sesizate in viata Bisericii.

Personaj pitoresc si cu o prezenta constanta in cercurile in care se dezbateau ideile filosofice ale timpului sau, scriitor solitar, evitand orice curent de gandire care l-ar fi putut asimila, implicat in miscarile politice ale timpului sau, dar declamand inconsistenta oricarei doctrine politice, sensibil pana la limita sacrificiului suprem la suferintele celor din jur, dar neinteles si evitat pentru radicalismul convingerilor sale, sincer si entuziast aparator al unui crestinism innoit si innoitor, dar mai mereu in relatii incordate (pana la limita excomunicarii) cu reprezentantii unei Biserici pe care a criticat-o si a iubit-o in egala masura, Berdiaev este, inainte de toate si in toate scrierile sale, un om liber. Libertatea de a gandi si de a-si exprima cu franchete, fara menajamente, convingerile l-a caracterizat in cea mai mare masura, aducandu-i aprecieri de la cititori din toate colturile lumii, dar si atragandu-i multe inamicitii pe considerente ideologice, filosofice sau religioase.

Lectura unui text de Berdiaev devine o intalnire cu propriile framantari. Poti sa fii sau nu de acord cu el, poti sa rezonezi cu ideile sale sau poti sa te scandalizezi, dar nu poti ramane indiferent. Filosoful rus este un nume binecunoscut si in spatiul cultural romanesc, nu mai putin de 15 dintre cartile sale fiind traduse dupa 1990. Dar interesul fata de opera sa este mult mai vechi, ce-i drept dintr-o epoca mai degraba interesata (iritata chiar) de viziunea sa asupra unor subiecte eminamente crestine. De altfel, crestinismul sau este o amprenta de nesters, practic, din fiecare fraza, "urmele" sale fiind prezente fie in litera, fie in spirit. Este poate si motivul pentru care, desi lecturata cu interes, opera sa a fost mai degraba evitata, chiar si atunci cand invocarea conceptiilor sale ar fi putut aduce un plus de consistenta unor cercetari in domenii precum filosofie, sociologie sau istorie. Filosofii l-au evitat, cu politete sau indiferenta, reprosandu-i, mai ales, un vocabular prea intesat de termeni teologici, iar teologii au preferat, cel mai adesea, sa treaca sub tacere opera sa, siderati de indrazneala lui Berdiaev de a aborda subiecte la limita ereziei. Nici alte domenii ale culturii nu au lasat sa rodeasca in solul propriu samanta vreunei idei berdiaeviene. In estetica, spre exemplu, nu a avut ecou schimbarea de accent propusa, de pe "produsul" de creatie pe o intemeiere metafizica a actului creator, in timp ce istoricii nu par a fi convinsi de ideea unei aprecieri a faptelor istorice ca fiind secundare in raport cu resorturile lor eshatologice. Asa incat, am putea spune ca avem de a face, in modul prezentei lui Berdiaev in spatiul cultural romanesc, cu un paradox: un filosof citit, cautat chiar si de publicul larg, dar mai degraba neglijat de literatura de specialitate, in orice caz, extrem de putin valorificat.

Dar poate ca nota sa cea mai specifica o constituie amestecul original de concepte filosofice si termeni eminamente crestini. "Nu sunt teolog, modul in care pun problemele, solutionarea pe care o dau acestor probleme nu sunt deloc de natura teologica. Sunt un reprezentant al filosofiei religioase libere", nota filosoful rus in volumul sau autobiografic, Cunoasterea de sine. Intr-adevar, modul "de lucru", sesizabil in scrierile sale, nu este unul specific tratatelor de teologie, dar vocabularul le este in cea mai mare parte (si mai ales in privinta conceptelor cheie) comun. Cea mai consistenta contributie a autorului unei originale "metafizici eshatologice" este aceea de a aduce in actualitate si de a dezvolta discursul asupra "celor ultime". Fapt recunoscut nu doar in teologia romaneasca, ci si, cum e firesc, in insusi spatiul eclesial rusesc, intreg ansamblul teologiei ortodoxe ruse a secolului al XX-lea evoluand "in interiorul problematicii eshatologice", fiind "rafinata din punct de vedere filosofic de Berdiaev", iar din punct de vedere teologic de George Florovsky (cf. Marios Begzos).

Painea pentru altul - o preocupare spirituala

Cu toate ca, spre sfarsitul vietii, Berdiaev a afirmat, fara echivoc: "Nu sunt un eretic si cu atat mai putin un sectant, sunt un credincios cu cugetul liber", el este mai degraba catalogat "ca filosof gnostic-umanist", evitandu-se, in orice caz, de catre teologi, chiar si incadrarea sa ca filosof crestin ortodox (cu atat mai putin ca teolog). Cel mai cunoscut dintre teologii romani, Parintele Dumitru Staniloae, il mentioneaza de cateva ori in Dogmatica sa, uneori invocandu-l in sprijinul unor afirmatii, alteori pentru a-i combate unele conceptii. Spre exemplu, se foloseste de viziunea lui Berdiaev pentru combaterea doctrinei metempsihozei, dar ii critica pozitia acestuia cu privire la preexistenta sufletului. De altfel, genul acesta de atitudini, de delimitare acolo unde se considera ca este cazul, dar si de valorificare a unor idei ale lui Berdiaev este, totusi, cea mai frecventa intre teologii din diverse confesiuni crestine. Pentru ca dincolo de abordarile sale ce se invecineaza cu discursul teologic, Berdiaev, "incontestabil martor crestin in sanul gandirii moderne, se misca in problematica crestina" (Eugêne Porret). Aceasta actualitate de sorginte jurnalistica care se regaseste in opera sa, aceasta aplecare spre problemele si framantarile reale ale contemporanilor sai, asupra cunoasterii omului, il face extrem de viu si de citit chiar si astazi.

Pentru a intregi aceasta schita de portret a crestinului Berdiaev, trebuie sa precizam ca unele intuitii ale sale au fost extrem de fecunde pentru literatura crestina. Teimouraz Buadze, unul dintre cei mai energici critici, de pe pozitii teologice, ai filosofiei lui Berdiaev, nu se sfieste a sustine ca putem gasi la filosoful rus "conceptii, fraze, formule geniale, uimitor de apropiate de cele ale Sfintilor Parinti". Un exemplu de formula ce este parca desprinsa din vechea literatura patristica o reprezinta si cea in care Berdiaev considera ca "grija pentru viata aproapelui, chiar o grija materiala, corporala este deja ceva spiritualizat. Painea pentru sine este o grija materiala, painea pentru altul este o preocupare spirituala" (din volumul Destinul omului in lumea actuala).

Daca o va trata ca pe o provocare fertila, teologia crestina nu poate decat sa se imbogateasca din contactul mai ales cu metafizica eshatologica a lui Berdiaev. In ultima instanta, prin insasi unele delimitari ferme, punctuale, de anumite aspecte ale filosofiei sale. N. O. Lossky are dreptate cand afirma ca "exista oameni care, in dorinta lor de a fi mai ortodocsi decat insasi Ortodoxia, condamna opera lui Berdiaev pentru ca ar fi periculoasa pentru Biserica. Uita ca viata istorica a crestinismului, practica ecleziala sufera de numeroase defecte care au impins departe de Biserica o mare parte a societatii. Pentru a-i readuce in Biserica, este nevoie de lucrarea unor laici ca Berdiaev, care sa le arate ca aceste defecte pot fi inlaturate fara a dauna fundamentelor Bisericii crestine. Traducand aceste adevaruri esentiale ale crestinismului in termeni noi si originali, diferiti de stilul teologiei traditionale, filosofii precum cea a lui Berdiaev trezesc interesul pentru crestinism in unele suflete care se indepartasera de el. Oameni ca Berdiaev sunt de mare ajutor in opera de pastrare si de dezvoltare a unei civilizatii care apara valoarea absoluta a persoanei". Olivier Clément, spre exemplu, sustine ca datoreaza mult lui Berdiaev, mai exact cartii sale Spirit si libertate, citita "in momentul celei mai mari angoase si al celei mai patrunzatoare cautari", atunci cand nu stia "nimic despre crestinism".

O viata traita precum a facut-o Berdiaev, reflectata si intr-o opera consistenta si provocatoare, nu poate sa fie decat o lectura de neevitat pentru un iubitor de intelepciune, dar si o sansa pentru un teolog de a-si innoi perspectiva din care sa abordeze o aceeasi problematica divino-umana, insa avand ca punct de plecare (sau de desprindere, dupa caz) pozitiile unei gandiri de o temeritate si libertate rarisime in literatura crestina.

 pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

• Crestinism istoric si crestinism eshatologic
  Publicat in : Editoriale
• Libertate sau liber arbitru: o confuzie frecventa
  Publicat in : Editoriale
• Omul in epoca masinii
  Publicat in : Editoriale