O stiau deja foarte bine si grecii din antichitate: crizele sunt inevitabile in viata omului si a cetatii, motiv nu de a le ocoli, ca si cum ar fi posibil, ci de a le asuma ca atare. Intelesurile cuvantului krisis sunt ele insele sugestive pentru amploarea si profunzimea starilor pe cale le definesc. Daca verbul din care provine, krino, inseamna a judeca, a sta pe ganduri, a cantari mai multe optiuni, a cauta o cale de mijloc, chiar a te certa cu cei de alta parere, a te masura in argumente cu acestia, substantivul krisis indica faza in care trebuie luata, dupa epuizarea procesului de analiza, o hotarare irevocabila, buna sau rea. Iesirea din criza nu este rezultatul unei diplomatii sau a unui compromis, ci consecinta bataliei castigate sau pierdute.

A te confrunta cu o criza reprezinta in acest orizont semantic un act de barbatie, de determinare.

Astfel, pentru Tucidide, „criza” in care se aflau grecii in relatia cu persii se va rezolva in cele din urma pe campul de lupta. In scoala de medicina a lui Hipocrate, criza indica momentul in care se decide asupra vietii sau mortii pacientului, agonia in sensul propriu al termenului la capatul careia boala este infranta sau infrange. In filosofia politica a lui Aristotel, criza desemneaza actul gasirii si formularii normei de drept in urma consultarii cetatenilor, orice punere ulterioara in discutie a ordinii existente declansand automat o criza, adica reclamand o reluare din alta perspectiva a argumentelor pana atunci valabile. In greaca Noului Testament, unde atat verbul krino cat si substantivul krisis apar de peste 150 de ori, semnificatia suporta o imbogatire si aprofundare de proportii. Preluand din limbajul si mentalitatea iudaica dubletul a judeca (in sensul gandirii) – judecata (in sensul unei hotarari juridice), primii autori crestini dau judecatii un sens apasat eshatologic. Legalismul veterotestamentar este in linii mari pastrat, de unde si indemnul repetat al Mantuitorului si al Apostolilor de a respecta legea profana, insa acesteia din urma ii este mereu contrapusa judecata lui Dumnezeu, la finele istoriei, in lumina careia sunt proiectate faptele juste sau injuste din viata de aici. In alti termeni, pana la Judecata de Apoi, umanitatea traieste oricum intr-o stare de criza si de asteptare a ultimeikrisis, a verdictului. Este maniera crestina cea mai adecvata de a defini starea cazuta a omului si de a reinnoi promisiunea pe care acesta o primeste prin Hristos de a iesi, printr-o definitiva si lamuritoare judecata, din criza diferentei dintre vocatie si realitate, dintre virtute si pacat (cf. Romani 8, 11).

In aceasta logica, a crizei ca element definitoriu al existentei, ca indemn la gandire si la sfintirea vietii, intelegem mai bine tristetea unui parinte din Patericul egiptean care se plangea ucenicului ca a fost parasit de Dumnezeu. „Cum asa? De unde stii asta?”, intreba acesta cu uimire. „Cum sa nu stiu?! Nu mai am de ceva vreme nicio incercare (scil. criza)!”, raspunse batranul. Ei bine, data fiind actuala criza financiara, transformata intr-una economica, sociala si politica, nu ne putem considera parasiti de Dumnezeu. Dimpotriva! Pedagogia momentului de cumpana prin care trecem este evidenta, macar sa avem capacitatea de a invata cu adevarat. Sa ne intrebam asadar care ar fi posibilele lectii ale crizei, foloasele ei. Sa vedem ce a scos criza, adica momentul de judecata, la iveala in modul de functionare de pana acum al lumii. Ce sau mai curand cine se face vinovat pentru abuzurile si inselaciunile care au ruinat economii intregi si au produs un val urias de perdanti? Cat de puternic este banul si cat de slaba poate fi instanta politica de s-a ajuns aici? Cine pe cine a tradat? Finantele pe cei care lucreaza in economia directa? Clasa politica pe alegatorii care acum platesc costurile unor decizii pe care nu ei le-au luat? Este cumva capitalismul la capatul resurselor sale? Avem o alternativa la sistemul financiar-economic propagat de lumea vestica in ultimele secole? Daca da, cum arata? Daca nu, ce este de facut pentru a repara sistemul actual? In fine, care sunt consecintele pe termen lung pentru Romania? Mai este posibila prosperitatea intr-o tara precum a noastra? Este criza noul nume al tranzitiei?

Inainte de a raspunde la oricare dintre intrebarile deja formulate sau la altele posibile, sa ne lamurim asupra unui aspect aparent teoretic, insa esential pentru intelegerea varstei ideologice si istorice in care ne aflam. Cat mai simplu formulat, criza financiara actuala ilustreaza, alaturi de alte crize, de la cea ecologica la cea a alimentelor, ca ratiunea sub tutela careia se plaseaza cu mandrie modernitatea nu genereaza de la sine moralitate. Complexitatea organizationala, juridica si tehnica a unui sistem precum cel bancar nu se regaseste in mecanisme, deopotriva de complexe, care ar trebui sa asigure compatibilitatea sociala, transparenta si sa impiedice frauda de la prima tentativa. Astfel de sisteme, cu mii de angajati, operand cu sume uriase, reprezentand miezul economiei mondiale si dictand la rigoare echilibrul geopolitic al lumii, sunt deosebit de fragile din punct etic. Puterea lor, reala sau prezumata, este atat de mare incat se dispenseaza de cenzura bunelor practici, asa-zisele comisii de deontologie fiind de regula simple intalniri de club intre conducatori.

Aroganta mediului financiar, format din banci, burse, fonduri de investitii, asigurari si altele asemenea, este nu doar pe masura salariilor, dar mai ales pe masura impenetrabilitatii, a barierelor pe care stie sa le puna consecvent in raport cu proprii clienti, transformati in prizonieri, sau cu mediul politic, devenit dependent. In spatele rigorii si a preciziei, a virgulei dintre zecimala si sutime, s-a construit un univers unde domina impresia, zvonul, tendinta vaga, informatia inoficiala, riscul, panica, isteria, increderea sau opusul ei, adica unitati de masura cu totul altele decat cele strict rationale, predictibile si lipsite de echivoc. Pentru a parafraza titlul unei celebre carti in domeniu, am ajuns in faza capitalismului de cazino (casino capitalism), ruleta ruseasca fiind metoda predilecta a investitorilor si a creditorilor in egala masura. Pe scurt, avem de-a face, pentru a cita un alt titlu de volum, cu o iresponsabilitate structurata (Strukturierte Verantwortungslosigkeit), existenta latent si devenita vizibila abia in vremuri de criza.

La intrebarea legitim si frecvent formulata legata de originea crizei si de responsabilitatea actorilor financiari, raspunsul este uimitor. In raportul de peste 600 de pagini, publicat la inceputul lui 2011 si intocmit la cererea Congresului american de catre Financial Crisis Inquiry Commission, formata din 6 democrati si 4 republicani, sunt reconstituite pas cu pas, la capatul a nu mai putin de 700 de audieri a persoanelor implicate, din finante si politica deopotriva, etapele care au dus la actuala criza. Concluzia: momentul a fost “pregatit” direct de catre jucatorii de pe piata de capital si indirect de catre mediile politice, deloc dispuse sa intervina corectiv. Un rol nefast il joaca in aceasta arhitectura agentiile de rating, instante autoinvestite de al caror placet depinde soarta la propriu a economiilor nationale datorita impactului “notelor” date de ele si a reactiei pietelor de capital. Toate aceste agentii, la unison, nu au vazut niciun semn prevestitor al dezastrului.

Raportul dedica zeci de pagini consistente chestiunii impasului subprimelor (subprime mortgage crisis), aratand in detaliu gafele decidentilor politici, inclusiv a administratiei Clinton, in 2000, si reactiile improprii ale bancilor dominate exclusiv de dorinta castigului cu orice pret, inclusiv cu acela al “impachetarii” si vinderii mai departe a creditelor neperformante, un gest de infectare cu buna stiinta a institutiilor financiare din lumea intreaga. Documentul denunta fara rezerve mitologia crizelor financiare ca fenomene cvasi-naturale, imposibil de anticipat si care, in consecinta, trebuiesc acceptate ca atare. Fara a intra aici in detaliile tehnice ale unei analize la indemana mai curand a economistilor, ceea ce se poate intelege din rezultatele anchetei este altceva, mai grav. Chiar daca Raportul anunta trimiterea actelor catre organele de justitie, demers care prinde contur deja, nimeni nu trebuie sa se teama. Criza financiara este o crima fara criminali. Probabilitatea ca cineva sa plateasca personal pentru actiunile sale este aproape zero. Luate fiecare in parte, detaliile sunt acoperite juridic, doar rezultatul, adica actuala criza, fiind discutabil, o demonstratie a modului de a rationa irational, de a fi „corect” fara etica, de a fura fara sa fii hot, de a fi prosper cheltuind banii altora.

Daca nu putem si, cum se pare, nici nu trebuie sa aflam cine este vinovat pentru criza, cel putin sa vedem de aproape ce anume sta la capatul lantului de procese si decizii cu deznodamantul stiut. Tot foarte pe scurt si incercand sa sintetizam mai multe opinii avizate din domeniu, criza de acum a fost cauzata de primatul excesiv, discretionar, al virtualului asupra realitatii. Speculatia a fost mai importanta decat plusvaloarea rezultata prin munca nemijlocita. Nu este, de fapt, deloc surprinzator ca domeniul in care criza s-a facut pentru prima data simtita in SUA a fost cel imobiliar. Ar fi de ajuns sa ne gandim inclusiv la piata apartamentelor si a terenurilor din Romania de dinainte de 2009, la preturile total „inflamate”, fara nicio legatura cu puterea reala de cumparare si cu productivitatea economica, dovada gradul de indatorare actual al populatiei si cuantumul restantelor.

Un element suplimentar care a agravat criza, prelungind-o, il reprezinta datoriile suverane, adica datoria externa a statelor. Faptul ca Grecia a fost tara care a dat startul in acest segment financiar este, la rigoare, o chestiune secundara, alte tari, mai puternice, avand datorii cu mult mai mari, dar si un PIB pe masura. Important este aici raportul dintre economia locala si devizele de care se foloseste, drama greceasca fiind preludiu la drama monezii unice europene. Or, din acest punct de vedere, Grecia a fost folosita de catre speculatori drept un posibil cal troian in zona euro. Nu este mai putin adevarat ca, la nivel de bonitate, Grecia ofera inca prea putine garantii ca ar fi in stare sa isi plateasca intr-un orizont de timp rezonabil datoriile, fapt care intretine „nervozitatea” pietii financiare si preseaza decidentii politici europeni aflati in situatia sa practice o solidaritate pragmatica. Tot de domeniul evidentei este insa si slaba constiinta fiscala a majoritatii grecilor, campioni in eludarea responsabilitatii fata de stat, adepti ai unei cetatenii fara obligatii si ai traiului bun fara grija fata de binele comun. Acesta a fost, in esenta, mesajul critic adresat propriile credinciosi de catre Biserica Ortodoxa din Grecia prin scrisorile pastorale din martie si octombrie 2010.

Ce am putea intelege din toate acestea in cheie social-teologica? Mai multe. Ne oprim, in loc de concluzie, doar la doua teme de reflectie. Prima a fost deja amintita: consumismul exacerbat. Nu doar bugetele de familie, dar iata ca finantele unor state intregi sufera de pe urma mentalitatii lui carpe diem. Lipsa echilibrului dintre, contabiliceste spus, incasari si cheltuieli denota o asezare interioara deficitara pentru care Evangheliile si traditia patristica au un nume: pacatul. Acesta se manifesta in toate articulatiile crizei: de la dorinta nesabuita de a avea mai mult decat iti permiti la ruperea contractului cu generatiile viitoare, carora le lasi drept „mostenire” plata datoriilor, de la speculatia pe seama altora la lipsa solidaritatii. A doua tema este legata de scopul propriu zis al actului economic-financiar in general si poate fi articulata sub forma unei intrebari aparent simple: unde este omul? Ajuns sa fie o cantitate neglijabila si la nevoie o simpla victima colaterala a sistemelor atotputernice, omul nu mai conteaza. Absenta unei minime antropologii in mecanismul urias al raporturilor comerciale si bancare explica, la urma urmelor, de ce aceasta criza este atat de dureros resimtita si alimenteaza sentimentul singuratatii, al abandonului, fapt care se regaseste in mai toate statisticile recente cu boli psihice din lumea euroatlantica. Macar aceste doua teme, luate in serios si abordate inclusiv din punct de vedere spiritual, ar putea da un sens crizei, dezvaluind astfel foloasele ei.

Radu Preda

Sursa: teologia-sociala.ro

.

• Criza omului
  Publicat in : Religie
• Taina inmultirii painilor intr-o societate in criza economica
  Publicat in : Duminica a 8-a dupa Rusalii
• Iudeii, impotriva tuturor
  Publicat in : Religie
• Criza pe care o meritam
  Publicat in : Editoriale
• Motivare spre schimbare
  Publicat in : Religie