1 septembrie marcheaza inceputul anului bisericesc in Ortodoxie. Adica a ciclului liturgic pe durata caruia, prin rugaciuni si lecturi biblice anume, este actualizata istoria iubirii lui Dumnezeu fata de om. Or, dovezile grijii pedagogice a Creatorului sunt vizibile in intruparea si invierea lui Hristos, dar nu mai putin in vietile Sfintilor.
Am participat zilele acestea la o emisiune de radio pe tema marturisitorilor din inchisori. Discutia a plecat de la evocarea momentului, organizat tot curand, de proclamare a cultului local a Fericitului Vladimir Ghica. Fara sa sugereze o concurenta inter-confesionala, cat se poate de paguboasa, intrebarea fireasca a fost de ce, trecand prin aceiasi perioada istorica, Biserica noastra ortodoxa majoritara intarzie sa isi recunoasca fiii si fiicele care au depus marturia suprema a credintei. Dialogul nu isi propunea sa acuze pe nimeni. Doar sa repuna, pentru a cata oara, pe agenda publica a comunitatii civice si religioase deopotriva o tema pe cat de delicata, pe atat de importanta, inevitabila. Dar de ce ar fi urgenta asumarea bisericeasca a exemplelor de sfintenie date in plina teroare materialista? Cel putin din trei motive. in primul rand, cum vedem in cazul Visinescu, teroarea a avut/are un chip. Acest fapt contrazice tendinta prezentarii comunismului precum o tornada, manifestare napraznica, caz de forta majora, cumva deasupra tuturor, pentru care nimeni nu poate fi facut cu adevarat raspunzator.
Nu! Raul are identitate si adresa. Asemeni lui Hristos alungand demonii, este foarte important sa ii spunem raului pe nume, sa il scoatem din anonimatul inselator, sa dam la o parte paravanul, sa smulgem masca. in al doilea rand, simetric, nu este mai putin sugestiv sa aratam ca tenacitatea, consecventa, solidaritatea, eroismul, caracterul nu reprezinta simple vorbe, ci au fost/sunt virtuti practicabile in mod nemijlocit. Scoaterea la lumina a unor asemenea destine contrazice scuza generala ca, in totalitarism, nu au existat alternative la colaborationism, denunt, tradare, carierism, ticalosie. Sigur, confruntarea dintre subteranul rezistentei si suprafata acomodarii nu vrea sa hraneasca extremele: nu toti din puscariile comuniste s-au imbunatatit sufleteste, asa cum nu toti cei care au evitat carcera au facut pactul neconditionat cu raul dezlantuit in istorie. in al treilea rand, aplecandu-se asupra biografiilor unora ca Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcanescu sau Vasile Voiculescu, Valeriu Gafencu, Daniil Sandu Tudor sau Benedict Ghius, Constantin Voicescu, Elisabeta Rizea sau Aspazia Otel Petrescu, pentru a nu aminti decat o frantura din lunga lista, Biserica noastra ar proba ca este atenta la semnele vremii, ca intelege mesajul suferintei, ca o intereseaza in afara de ziduri si alte ctitorii, reusite sau nu, oferirea unor calauze spirituale tanarului de azi. Indiferent de motivul politic pentru care au intrat in puscarie, cei care L-au marturisit pe Hristos ne-au marturisit si pe noi, cei de dupa, realizand o punte intre generatii. De ce, atunci, ne-ar fi frica de Sfinti?
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.