Exista mai multe feluri prin care se poate masura degradarea unei societati, bresle, institutii sau persoane. Inainte de 1989, Romania era hidoasa nu doar prin griul betoanelor si spaima de a fi urmarit de Securitate. Ceea ce uimea si ingretosa cel mai mult: cultul personalitatii. Mitologia personalizata reprezinta de doua ori un grav atentat la bunul simt. Pe de o parte, laudand, recitand, exagerand indicatiile pretioase, inscenand recunoasteri internationale, manipuland, aparatul de stat ridica minciuna la nivel de strategie. Toti stiau ca nu este asa, dar aproape toti se comportau pe invers. Analfabeta ajungea savant, iar balbaitul mare retor. Saracia era prezentata ca mod rational de viata, ca program de alimentatie stiintifica a populatiei. Perversitatea atinge spre finalul regimului culmi ametitoare. De aceea, prima eliberare a fost la nivelul cuvintelor. Se putea, in sfarsit, spune lucrurilor pe nume. Pe de alta parte, inscenarea are nevoie de public pe masura. Care se educa in consecinta. Imaginile din Coreea de Nord vorbesc de la sine. Tot sugestiv este si faptul ca, dorind cu disperare sa evite implozia sistemica prin care au trecut URSS-ul si celelalte tari comuniste ale Europei de Est, Partidul Comunist al Chinei a tras o concluzie: "stergerea” liderului politic de pe ecranul public si transformarea puterii partidului intr-o forta „invizibila”.
Cu exceptia simbolurilor de stat, a lozincilor si a paradei de ziua nationala, PC chinez cultiva la maxim discretia, neavand nici macar pagina de internet sau, culmea rafinamentului asiatic!, personalitate juridica. Ce a ramas insa la noi dupa deceniile delirului adulator? Ei bine, nu doar ca barzii geniului de la Scornicesti au intrat in Parlament, dar nici macar cenzorii nu au avut de suferit. Practic, cu minime corecturi de decor, mincinosii de partid si de stat au supravietuit tranzitiei in conditii excelente. Mai grav este ca modul lor de operare s-a mentinut si amplificat. Campaniile mediatice din ultima vreme, isterizarea si polarizarea societatii romanesti sunt expresii ale unui mecanism prea bine cunoscut. Trucarea imaginilor, decontextualizarea, neascultarea celeilalte parti, idealizarea unora si diabolizarea altora – acestea nu au nimic in comun cu jurnalismul. Cultul personalitatii se practica zilnic in cancelariile puterii centrale si locale.
Birourile de comunicare si presa sunt in continuare centre de corectare a imaginii, de inducere a unui singur mesaj, iar nu surse de informatii sigure. Seful Guvernului, ministrul, candidatul la Presedintie, primarul sau parlamentul se afla intr-o permanenta concurenta cu realitatea, cu propriile declaratii si decizii. Vor sa fie in lumina, dar sa nu faca umbra. Entuziasmul lor este insa si cea mai evidenta dovada a falsului pe care il intretin. Pentru ca, la urma urmelor, cultul personalitatii sporeste in jurul celor care nu sunt decat personaje.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
Radu Preda
-
Alexandru Soljenitin - omul care a invins comunismul
Publicat in : Parinti -
Nicolae Corneanu - Preotii colaboratori sa marturiseasca
Publicat in : Interviuri
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.