Dumnezeu vorbeste in multe chipuri oamenilor. Face acest lucru ca noi sa ajungem sa intelegem cele dumnezeiesti. Daca oamenii nu s-ar deosebi in ceea ce priveste cunoasterea lucrurilor, sa fim siguri ca Dumnezeu nu ar mai fi grait in chipuri diferite. Inainte de caderea in pacat Dumnezeu nu vorbea intr-un anumit fel lui Adam si in altul Evei.
Dumnezeu vorbeste uneori imediat, alteori mai tarziu.
Cel mai important lucru este ca noi sa avem dispozitia de a-L primi pe Dumnezeu in noi. Si El va veni in noi fie graind, fie tacand. Ne va ridica intr-un mod intelept si mantuitor din starea pacatoasa in care ne aflam. Si pe masura ce vom iesim din pacat, ne vom vedea si mai pacatosi, semn ca trebuie sa ne incredem si mai mult in lucrarea Sa.
Din vietile sfintilor aflam ca e de ajuns uneori un cuvant pentru a ne schimba viata. Alteori de tacere. Da, de tacere. In Pateric, avva Pamvo le spune la un moment dat fratilor care cereau de la el pentru un vizitator de seama un cuvant de zidire: "Daca nu-l zideste tacerea mea nu-i va folosi nici cuvantul meu". Tacerea acestuia era chipul in care a gasit de cuviinta sa graiasca Dumnezeu. Si pentru a intari acest cuvant, voi aminti cuvintele parintelui Sofronie Saharov din rugaciunea sa de dimineata: „Arata mie, Doamne, calea in care voi merge, Insuti ma invata ce mi se cade sa graiesc; iar de este voia Ta sa tac, invata-ma cum, in duhul pacii sa tac, nu scarbind, nici smintind pe fratele“.
Fiti dornici de a va uni cu Dumnezeu si o sa primiti puterea de a va lepada de voi insiva si de a cunoaste chipurile nesfarsite in care graieste Domnul.
Adrian Cocosila.
Pe aceeaşi temă
-
Tacerea si plansul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tacerea
Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
-
Tacerea care vorbeste
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.