Una dintre primele îndatoriri ale oricărui credincios este să își cunoască credința. Să știe în Cine crede, să știe de ce crede, și nu în ultimul rând, să-și mărturisească această credință cu fermitate, fără ocolișuri. Căci, ne spune Mântuitorul fără echivoc, “de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mt. 10, 33).
Și mărturisim, în fiecare Dumnezeiască Liturghie, rostind cu toții într-un glas, Crezul, această minunată alcătuire a Sfinților Părinți care, prin Duhul Sfânt care i-a luminat în timpul primelor două Sinoade Ecumenice, l-au formulat odată pentru totdeauna, ajutându-ne și călăuzindu-ne pe noi în cunoașterea și mărturisirea fermă a credinței adevărate.
Dar nu este suficient să cunoaștem și să ne mărturisim credința doar în locașul sfințit. Mărturisirea noastră, credința noastră, este piatra pe care Mântuitorul a clădit Biserica Sa, iar noi, poporul dreptslăvitor, suntem păstrătorii și garanții acestei credințe.
Știm – am aflat din presă – că luna aceasta urmează să aibă loc Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei (pregătit de vreo 100 de ani). Nu este primul, nu este probabil nici ultimul. Dar este posibil să fie primul sinod pan-ortodox (adică la care să participe toate Bisericile Ortodoxe) care să nu mărturisească explicit, în primul rând, recunoașterea sinoadelor anterioare și a hotărârilor acestora.
Ca să înțelegem mai bine problema, trebuie precizat faptul că, deși sinoade există în toate Bisericile locale (cum este și Sinodul BOR), acestea nu au autoritatea să decidă în materie de credință. Atunci când se ivește o problemă fundamentală pentru Biserică, cum sunt în principal ereziile, Sinodul Ecumenic – adică universal – al Ortodoxiei este cel care poate hotârî în privința acesteia. Așa s-a procedat în Biserică în toate cazurile, începând cu Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50, continuând cu cele 7 Sinoade Ecumenice și terminând cu Sinoadele Ecumenice mai recente, din vremea Sfântului Fotie cel Mare și Sfântului Grigorie Palama. Aceste două sinoade mai recente, deși nu au fost proclamate ca “ecumenice”, au fost vitale pentru păstrarea dreptei credințe ortodoxe (respingând prin luminarea Duhului Sfânt ereziile și inovațiile catolice care începeau să se insinueze și în Biserica noastră).
Principiul cel mai important al oricărui Sinod este însă nu prezența neapărat a tuturor Bisericilor, sau a unor anumiți episcopi, sau a unui anumit număr de membri. Există o altă prezență care este necesară. Aceasta este prezența Duhului Sfânt. Încă de la Sinodul Apostolic, Sfinții Apostoli se exprimau astfel: “Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28). La fel au procedat toți Sfinții Părinți care le-au urmat, și realmente acesta este singurul motiv pentru care s-a păstrat dreapta credință, în ciuda unor vicisitudini care păreau de cele mai multe ori insurmontabile.
Iar Duhul Sfânt nu se contrazice niciodată. De aceea primul semn că un Sinod este ortodox este faptul că recunoaște explicit hotărârile Sinoadelor anterioare, care au definit credința în felul în care o trăim. De aceea, faptul că în documentele viitorului Mare Sinod Panortodox nu se recunosc în mod explicit hotărârile Sinodelor VIII și IX ecumenice, adică cele din vremea lui Fotie cel Mare și Grigorie Palama, este un prim semn că este posibil ca acest Sinod să fie un eșec lamentabil, cum au mai fost și altele, sinoade pe care istoria le-a reținut ca “tâlhărești”.
Faptul că cele două sinoadele menționate – care au combătut cu tărie, prin luminarea Duhului Sfânt, ereziile devastatoare ale catolicismului (mai ales cel din vremea Sfântului Grigorie Palama, care a dovedit erezia “harului creat”) – sunt ignorate, coroborat cu documentele – de o teologie îndoielnică și interpretabilă – legate de relațiile cu celelalte “biserici” – ne face să credem că nu se încearcă, la acest Mare Sinod, decât forțarea apropierii nesănătoase (fără dreaptă credință) de celelalte confesiuni, îndeosebi de Biserica Catolică.
Dar, în toate vremurile s-a încercat alterarea purității credinței ortodoxe prin felurite mijloace (erezii, presiuni politice, prigoane). Însă Cel care a spus că nici porțile iadului nu vor birui Biserica, a lucrat prin Duhul Său, prin sfinții Săi. De aceea este firesc să ne rugăm și să nădăjduim ca Duhul Sfânt să fie prezent și în acest Mare Sinod, și să ne povățuiască întâi-stătătorii către mărturisirea fără echivoc a Ortodoxiei. Altfel, dacă nu o vor face ei, o vom face noi, poporul credincios, după promisiunea Mântuitorului, că “pietrele vor vorbi”. Aceste pietre sunt aceleași care nu a primit nici Sinodul unionist de la Ferrara-Florenta (1438-1439), nici înaintea acestuia Sinodul tâlhăresc de la Efes (449), sau Sinodul iconoclast din 754, și nici alte și alte încercări sinodale de deviere a dreptei credințe ortodoxe.
Să nu se amăgească nimeni. Poporul ortodox nu va primi decât un Sinod Ortodox, cu hotărâri ortodoxe, care să emane adierea de-viață-făcătoare a Duhului Sfânt. În lipsa acesteia, sinodalii nu se vor întoarce din Creta decât cu litere care ucid.
Paul Cocei
Paul Cocei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.