Sufletul omenesc a fost inzestrat cu puteri spirituale, dintre care vointa spre deosebire de alte puteri sufletesti tine vectorial impreuna si celelalte facultati in lucrarea lor spre o tinta.

Oricata agerime ar avea mintea, oricata capacitate intelectuala ar avea cineva, oricat de inzestrat ar fi omul sub aspectul inteligentei, a culturii, a bunatatii inimii si a altor daruri, daca nu dispune de o vointa puternica, nu poate sa duca o lucrare pana la sfarsitul ei.

Nu doar sa-ti doresti un lucru e suficient, ci sa si vrei sa-l indeplinesti inseamna ceva, apoi sa vrei cu toata vointa sa-l faci si bine, e deja mai mult.

E fundamental ca, in toate intreprinderile noastre ceea ce savarsim, sa savarsim in Dumnezeu si cu Dumnezeu. In felul acesta avem o garantie ca, ceea ce lucram facem sub obladuirea lui Dumnezeu.

De altfel, Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne avertizeaza ca: "Fara El nu vom putea face nimic" (Ioan. 15, 5), iar daca parintii Bisericii au zis: "Binele nu-i bine daca nu-i bine facut", noi intelegem de aici ca, lucrarea noastra o face buna doar harul lui Dumnezeu. El este Cel care ne da gandul cel bun, apoi ne incurajeaza la toata lucrarea cea buna, spiritual vorbind, prin lucrarile Duhului Sfant sfintitoare, proniatoare, mantuitoare, care impartasite omului in Biserica prin Sf. Taine si ierurgii il ajuta pe acesta sa indeplineasca si sa duca la bun sfarsit lucrul sau.

Calitatea acestor lucrari omenesti depinde de aceasta intrepatrundere cu vointa si lucrarea Domnului.

Deci, calitatile vointei sunt: sa vrea binele, apoi sa lucreze bine binele si categoric in toate lucrarile sale, sa conlucreze omul si cu Dumnezeu sau impreuna cu Dumnezeu.
Aceste proprietati se consolideaza prin harul divin, intrucat doar con-lucrarea vointei omenesti cu Vointa dumnezeieasca, acordul acesta dintre lucrari il incredinteaza pe om ca: "Dumnezeu face si ca sa voim si ca sa savarsim dupa a Sa bunavointa" (Filipeni 2,13).

Acest lucru se intampla in toata libertatea vointei, intrucat interventia lui Dumnezeu in viata omului prin Pronie, judecata si alte lucrari mantuitoare este tot atat de delicata, de mangaietoare, de necesara ca lumina Soarelui, intrucat spune Domnul : "Umblati (lucrati) cat aveti Lumina ca sa nu va prinda intunericul. Caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge. Cat aveti Lumina, credeti in Lumina, ca sa fiti fii ai Luminii" (Ioan 12, 35-36). Textul trimite nu doar la lumina naturala, creata, ci mai cu seama la lumina necreata care izvoraste din Fiinta Divina.

Ca si razele Soarelui care incalzesc trupurile calauzind pasii oamenilor la lumina zilei si razele "Soarelui dreptatii", anume razele Lui harice incalzesc sufletele si intaresc vointa in lucrarea ei, la lumina Duhului Sfant, in cazul oamenilor credinciosi, care iata sunt numiti "fii ai Luminii".

Daca "cu vreo aprindere oarecare trupeasca sau sufleteasca ne-am despartit de a Sa voie si sfintire"(Sf. Maslu), caci "ce insotire are lumina cu intunericul" (II Corinteni 6,14), inseamna ca, despatimirea vointei noastre "intunecate", adica dezbracarea ei de poftele si patimile mortii, o face mai potrivita pentru a se uni cu Vointa Divina, spre viata cea vesnica, spre lumina necreata si energiile Duhului Sfant.

Altminteri, ea nu mai doreste pururea binele, ci si raul, iar daca se intampla totusi sa purceada spre lucrarea vreunei virtuti sau fapte bune, nu reuseste pe deplin sa se desparta de rau, de pacat in absenta unui ajutor de Sus, care sa o sfinteasca pentru a lucra virtuos sub inraurirea binelui.

Omul prin puterea vointei sale poate sa doreasca razbunarea, poata sa voiasca a desfrana, a pofti bunuri materiale, a face si a grai raul, a pacatui in fel si chip, avand numai astfel de dorinte pacatoase.

Vointa se poate "aprinde" in lucrarea ei imboldita fiind de "de pofta ochilor", "de pofta trupului", "de trufia vietii", adica de patimi. Iar fara Dumnezeu nu ne putem izbavi de patimi, nu putem dezbraca vointa de dorintele si de viciile ei, care o fac stricacioasa, de orientarea ei spre cele stricacioase.

Dupa cadere omul a pierdut puterea si harul ce inzestrau initial vointa sa. Dupa Intrupare, insa, vointa omeneasca este recuperata in datele ei primordiale fiind restabilita in har si putere.

In Antichitate pentru vindecare se punea mare pret si pe vointa omului, ca metoda terapeutica. Hipocrate , parintele medicinei zicea: "Pentru vindecare este nevoie de trei lucruri: de plante, de bisturiu si de vointa de vindecare", dar si racordarea ei cu vointa divina, proces care conduce la vindecare.

In situatia in care omul se intoarce la Dumnezeu si lucreaza impreuna cu El la mantuirea sa, vointa omului ca si celelalte puteri spirituale si fizice isi recapata vigoarea de altadata, sanatatea, devenind din stricacioase nestricacioase.

Imparatul David zice in sensul acesta: "Innoise-vor ca ale vulturului tineretile tale" (Psalmul 102, 5).

De asemenea si in Psalmul 103 acelasi lucru este evidentiat cand zice: "Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara.

Dandu-le Tu lor, vor aduna, deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatati;

Dar intorcandu-ti Tu fata Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce.

Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului."

Omul nu este puternic, nu poate fi numit asa, daca nu are vointa puternica si sanatoasa. Si culmea trebuie "sa dai vointa, mai intai, ca sa iei putere". La inceput ea apare ca un gand: "as vrea sa fac, daca-s putea." , apoi inima insufleteste un pic imboldul vointei si zicem mai hotarat: "vreau sa fac!". Mintea, de asemenea, isi aduce contributia ei elaborand proiectul si in fine, cand acesta este gata, prin rugaciune vointa primeste si putere de Sus si binecuvantare pentru lucrarea cea buna.

Daruind vointa, vom dobandi vointa, ca sa parafrazez putin adaptand expresia steinhardt-iana la subiectul nostru. Daca in fiziologie se spune ca: "functia face sau creaza organul", tot asa putem transla putin conceptul si in plan spiritual, afirmand ca, vointa se hraneste din insasi lucrarea ei, se intareste prin exercitiu de vointa. Prin urmare este valabila afirmatia Par. Nicodim Mandita: "Dai vointa iei putere".

Pana si asceza este o activitate prin care exersam aceste facultati spirituale, prin exercitii de vointa, dar si printr-o gimnastica a mintii si a inimii, de trezvie, de control si autocontrol, de educare si imbunatatire a lor cu ajutorul lui Dumnezeu.

Desigur, inima sustine lucrarile omenesti in desfasurarea lor, dar si mintea vine cu noi si noi argumente si motivatii pentru realizarea acestora. Insa, de multe ori vointa este motorul actiunilor noastre, chiar daca este ajutata si de celelalte puteri.

In Sf. Scriptura avem textul de la (Matei 11, 12): "Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum, Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea". Asadar, pentru mantuire este nevoie de straduinta, de silinta, acestea fiind proprietati ale vointei.

Pentru a ne mantui este nevoie, mai intai, sa ne dorim acest lucru, sa vrem! Dupa aceea, afland calea, adevarul si lucrand dupa poruncile Domnului vom mosteni viata vesnica si bucuria ce va sa fie! Deci: "Dai vointa iei bucurie!".

Asadar, vointa cu tenacitatea ei duce sufletul la bucurie, intrucat ravna ei este rasplatita cu implinirea dorintelor celor bune si cu bucuria realizarilor.

"Sufletul este osarduitor" datorita vointei, care este o putere ce tine toate cele ale firii in firea lor si in lucrarea lor cea dupa fire.

In sensul acesta Sf. Ioan Damaschin zice: "Sufletul este liber, volitional, activ, schimbator, adica schimbator prin vointa pentru ca este zidit. Pe toate acestea le-a primit in chip natural, prin harul celui care l-a creat, prin care a primit si existenta precum si de a exista prin fire in acest chip." (Dogmatica)

Prin urmare, cel mai bun exercitiu pentru intarirea vointei este insasi lucrarea ei fireasca impreuna cu harul lui Dumnezeu, Cel care rasplateste ostenelile si toate eforturile omenesti cu bucuriile si cununa realizarilor.

Asa cum “Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor.”(Galateni 5:22, 23), tot asa si roadele vointei sunt puterea ei si bucuria; bucuria ca s-a implinit ceea ce am voit si am putut sa facem cu ajutorul lui Dumnezeu.

Deci, "dai vointa iei putere, dar si bucurie!".

Toti cei care au vrut, cu timpul au si putut, iar cei care au putut au si facut.Iar, "daca nu poti, fa ce poti!", zic Parintii in Didahie (Invatatura celor 12 Apostoli, cap. VI,2).

Pr. Alin-Cristian Preotu

.

• Despre cele doua vointe in Hristos
  Publicat in : Hristos
• Compatibilitatea si relatia dintre stiinta si teologie
  Publicat in : Editoriale
• Vindecarea slabiciunii de vointa
  Publicat in : Religie
• Avem bunavointa?
  Publicat in : Editoriale