De ce permite Dumnezeu raul?

De ce permite Dumnezeu raul?

Iată o întrebare care frământă pe mulţi: de ce permite Dumnezeu răul? Pus în faţa ei, însuşi Papa Francisc n-a răspuns. Nu pentru că n-a ştiut, ci pentru că n-a vrut sau n-a fost cazul. A fost o tăcere pedagogică sau o întrebare retorică. Răspunsul ar fi oare greu de înţeles şi de acceptat în lumea de azi? Asta e adevărata întrebare.

Preambul. Dumnezeu nu vrea răul

Problema nu e deci răspunsul în sine, ci contextul în care vine. Avem o lume cu mari dezechilibre între libertăţi şi responsabilităţi, între bogaţi şi săraci, între conducători şi conduşi etc. Toate aceste dezechilibre ne pot încurca în pătrunderea răspunsului. Cum? Pentru că ele provoacă răul. Nu Dumnezeu.

Modul de a raţiona al omului contemporan este unul părtinitor, subiectiv, uneori egoist, departe de Dumnezeu. Asta generează răul şi înţelegerea cu dificultate a răspunsului. De aceea, un preambul necesar ar fi să înţelegem corect această situaţie şi să transfigurăm modul de a gândi: “Că sfaturile Mele nu sunt ca sfaturile voastre, nici căile Mele precum căile voastre” (Isaia 55,8). Altfel spus, cu cât mintea noastră intră mai mult în mintea lui Dumnezeu, cu atât vom înţelege mai bine de ce permite Dumnezeu răul.

De ce permite Dumnezeu răul?

Răspunsul este simplu şi divin. Putem să-l formulăm chiar în două versiuni.

1. Dumnezeu nu se poate contrazice pe Sine. Din moment ce a dat omului liberul arbitru, nu i-l poate anula. Dacă omul decide să săvârşească răul, Dumnezeu nu-i poate anula decizia. Dumnezeu permite răul, pentru că omul îl doreşte.

E drept că, din iubire pentru om, a făcut tot posibilul pentru a-l face să înţeleagă că alegerea răului nu e benefică. Ne-a dat raţiune, legi, judecători, prooroci, pilde, avertizări, penitenţă. N-a fost suficient.

Când El însuşi a venit la noi, n-a scăpat nici măcar El de rău, cu toată-i Atotputernicia. Ura umană L-a Răstignit fără vină. Iar Crucea a devenit o formă de educaţie prin suferinţă. A acceptat această răutate şi pentru ca răsplata să fie dreaptă, nu în necunoştinţă de cauză. Căci cei răi, rău vor ajunge. Îndelunga-Răbdare a lui Dumnezeu are totuşi limite. Mai devreme sau mai târziu va fi o Dreaptă Judecată.

Până atunci însă Dumnezeu ne cheamă să fim asemenea Lui. Un om înţelept, sfânt, ar face la fel faţă de semenul său cel rău. L-ar iubi chiar şi când l-ar judeca şi l-ar pune la penitenţă, pentru a-l îndrepta. Iar când va vedea că acesta vrea să se autodistrugă, ar face orice să-l împiedice. Dar n-ar avea cum să-i impună.

A doua variantă de răspuns îmbracă o formă civică.

2. Dumnezeu este democraţie absolută. El iubeşte şi respectă liberul arbitru al fiecăruia dintre noi, în mod egal. Asta generează în societate un echilibru democratic ideal: libertatea mea se termină unde începe libertatea altuia, iar drepturile mele fundamentale sunt fix egale cu drepturile fundamentale ale celuilalt.

Dezechilibrul apare când omul rupe acest echilibru. Aşa apare “răul”, care nu este dorit de Dumnezeu, ci este dorit şi produs de către om. Şi care ar trebui să fie îndreptat tot de către om. Societatea, în ansamblul ei, are datoria sfântă de a păstra ea însăşi echilibrul democratic, prin reguli şi principii specifice.
Dacă Dumnezeu ar interveni, suprimând liberul arbitru, ar însemna să afecteze iremediabil însăşi societatea, pentru că s-ar întâmpla una din două:

a) societatea nu ar mai putea păstra echilibrul democratic din proprie iniţiativă, ci fiind obligată, ceea ce înseamnă că nu s-ar mai justifica libertatea şi scopul ei. S-ar ajunge la dictatură divină.

b) societatea nu ar mai putea practica îndreptarea răului, deci nu şi-ar mai recăpăta echilibrul. S-ar ajunge la autodistrugere.

Prin urmare, este logic-necesar ca Dumnezeu să NU intervină, tocmai pentru a da societăţii posibilitatea de a-şi recăpăta echilibrul şi armonia, desăvârşind ceea ce a primit de Sus: liberul arbitru. Vom învinge răul nu prin evitare la nesfârşit, ci prin auto-control şi stăpânire de sine.
Lucrurile se văd şi mai bine în relaţia părinte-copil. Dacă părintele ar interveni tot timpul peste copilul său, obligîndu-l şi suprimându-i libertatea, în ce măsură acel copil se mai poate bucura de rezultatele propriilor alegeri, în fond de propria sa viaţă? Căci viaţa nu-i o piesă de teatru, ci este o sumă de alegeri. Dumnezeu nu vrea deloc să fim nişte roboţi, ci oameni liberi. “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”.(Ioan 8,32) Adevărata libertate este cea de a face binele,nu răul

Răul este un rău necesar?

Dacă înţelegem corect cele de mai sus, ajungem la proverbul înţelept „tot răul spre bine”. Căci răul poate avea o valoare pedagogică. Nu înseamnă însă că e necesar sau de dorit. Se poate trăi şi fără el. Dar, inevitabil, apare şi, din fericire, se poate îndrepta. Mai mult, înţeleptul învaţă şi din rău câte ceva. De pildă, motivele pentru care apare şi cum să nu-l mai repete.
Într-o concluzie mai filosofică, Dumnezeu permite răul, pentru că omul nu ascultă de Dumnezeu. Şi atunci, trebuie lăsat să vadă ce i se întâmplă. Ca să se înveţe minte.

Sigur, se poate filosofa mai adânc dacă victimele merită aceasta. Nu merită, dar este un efect logic al interconectării dintre noi. Faptele fiecăruia nu se răsfrâng doar asupra propriei persoane ci şi asupra celor din jur. Aşa cum binele unora se răsfrânge şi asupra celorlalţi (şi e de dorit asta) tot aşa şi răul unora se răsfrânge asupra celorlalţi. De aceea, conştientizarea propriilor fapte este tot o formă de grijă faţă de cel de lângă noi.

De ce avem libertate? Mai rămâne de lămurit o întrebare colaterală: dacă Dumnezeu ştie că omul poate greşi, de ce i-a mai dat libertatea? Din două motive:

1. Pentru că binele (ca şi iubirea) nu se poate impune, ci trebuie săvârşit din proprie iniţiativă. Doar când poţi fi liber să alegi, te bucuri de alegere şi de roadele ei.

2. Pentru că are încredere că putem reuşi. Dacă vrem.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 28 Aprilie 2026

Pe aceeaşi temă

06 Septembrie 2016

Vizualizari: 2395

Voteaza:

De ce permite Dumnezeu raul? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în 20.00 Lei
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a 40.00 Lei
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact