Democratia noastra cea de toate zilele tinde sa devina demonocratie? Intrebarea poate fi iritanta, dar chiar de ar fi asa, ne putem fauri un viitor optimist.

Din ce in ce mai multe voci mondiale afirma ca umanitatea a ajuns la un punct de rascruce. Crizele (variate ca tematica), greutatile, nemultumirile, haosul social, luptele pentru putere si profit sunt in crestere, devenind parca mai puternice decat democratia, domnia legii si progresul spre bine. Pare ca demonii au pus stapanire pe planeta si ei fac legile vietii. Mai presus de lege par a fi cei care pot schimba legea.

Intamplator (sau nu) zilele acestea am recitit demonologie. Este acea ramura a teologiei care se preocupa, cu precadere, de existenta demonilor. Anumite pasaje m-au facut sa tresar, nu prin aparente grozavii, ci prin asemanarea foarte mare cu viata contemporana, pana la identitate uneori. Iar aceasta asemanare imi creiona, din ce in ce mai apasat, intrebarea cu care am inceput textul. Iata cateva dintre asemanari. In esenta, diavolul este un inger decazut. Din slujitor al adevarului, a binelui si a iubirii a devenit un sclav al mandriei, egoismului si impotrivirii. Principala sa unealta "de lucru“ este viclenia prin minciuna. Hristos il dezvaluie ca tatal minciunii si minciuna insasi. Dar oare, minciuna si viclenia, cat de prezente sunt azi in societate? Diavolul vine in chip de inger al luminii, pentru a amagi (Sf. Ap. Pavel), iar un proverb popular spune ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune. Vulpea se preface ca doarme, iar el se preface a fi sfant. Uneori, el chiar pare ca incurajeaza virtutile, dar doar pentru a ne insela prin extremism. Dar oare cat de mult sunt folosite azi manipularea si propaganda? Orice demon este lipsit si sarac, neavand nici o putere proprie asupra noastra. Dracul nu este o putere in sine, ci este un tolerat de catre noi, pentru ca se foloseste de slabiciunile noastre pentru a ne ispiti (Arhim. Arsenie Papacioc). Dar cati dintre noi nu facem raul de bunavoie, dupa care ne vaicarim ca nu avem putere sa ne indreptam? Demonii sufera de citarea si interpretarea gresita a Scripturilor. Episodul ispitirii lui Hristos este elocvent (Sf. Ioan Scararul). Astazi, insa, oare cati nu ratacesc, facand la fel? Demonul este un impotrivitor al divinitatii dar nu pentru a o desfiinta, ci pentru a-i lua locul, prin imitatie, fie si pe dos (Denis de Rougemont).

Dar oare cati dintre noi nu suferim de ispita asta? Demonii poarta mai mult un razboi cu mintea (sufletul) nostru, care este mai cumplit decat orice razboi vazut (Sf. Filotei Sinaitul). Dar oare razboaiele dintre oameni, fie ele armate, economice sau informationale, nu pleaca exact din acest razboi al demonilor cu noi? Diavolul provoaca opt ganduri ale rautatii: lacomia pantecelui, desfraul (nu e vorba numai de cel trupesc, ci de lipsa infranarii), iubirea de bani, mania (violenta), deznadejdea, lenea (comoditatea), slava desarta (dorinta de a fi cunoscut, adulat, idolatrizat) si mandria (Sf. Ioan Casian din Dobrogea). Dar, oare, unde nu le vedem pe acestea azi, ca sunt asa de raspandite.?! Diavolul nu poate provoca nici dragostea de Dumnezeu sau de aproapele, nici blandete, nici smerenie, nici bucurie, nici pace, nici linistea gandurilor, nici odihna sufletului, nici dorul desavarsirii (Sf. Simeon Metafrastul). Dar cati nu suferim de lipsa acestora? Asta daca ne mai pasa de ele, ca se gasesc din ce in ce mai multi carora nici nu le mai pasa. Diavolul are tara lui, in care domina instrainarea de Dumnezeu si deprinderea incapatanata si dura a rautatilor si nestiintei (Sf. Maxim Marturisitorul). Dar oare lumea amagitoare a interlopilor, cocalarilor si pitzipoancelor de azi nu seamana cumva.? Demonii sunt specializati pe fiecare tip de rautate (Idem). Dar oare cati dintre noi nu ne-am specializar si, poate, chiar invechit in lucrarea anumitor rautati? Chinurile iadului nu sunt decat biciuiri ale iubirii. Cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin (de aici simbolistica de foc nestins). Caci tristetea intiparita in inima din cauza lipsei de dragoste este mai ascutita decat orice suferinta (Sf. Isaac Sirul). Constiinta ca n-ai raspuns cum se cuvine iubirii si increderii aratate fata de tine va produce un regret vesnic, plangerea si scrasnirea dintilor (Pr. Dumitru Staniloae). Dar oare, nu simtim uneori, in propria noastra viata de acum, un fel de preview la aceasta, atunci cand ne lipseste sau alungam iubirea? Din fericire, toata civilizatia crestina ne invata sa extragem binele chiar si din cele rele. Caci lupta cu ispitele diavolului este folositoare, intrucat ne caleste duhovniceste si ne vadeste cat de buni suntem. Prin urmare, demonocratia, daca exista, ne poate fi utila in dobandirea Raiului, asemenea Iadului (Sf. Ioan Gura de Aur) Aurul se purifica in foc, iar sufletul devine virtuos prin lupta cu ispitele.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

.

• O noua relige: europenismul
  Publicat in : Editoriale
• Apocalipsa, economie si imoralitate
  Publicat in : Editoriale
• Politicienii ar lasa Biserica in trecut
  Publicat in : Editoriale
• Religiozitatea. Esentiala, complexa si greu de echilibrat
  Publicat in : Editoriale