Unde-i dragoste puțină, lesne-i a găsi pricină.
Dacă nu poți să urci, e mai ușor să bârfești și să spurci.
Vulpea care n-ajunge la struguri, spune ca-s acri sau invidiosul care vede pe cineva de valoare, se repede să-l insulte, să-l târască în mocirlă cu o pripă isterică...
De câte ori n-am văzut fiecare împlinindu-se aceste cuvinte!?
În felul acesta se întâmplă și așa procedează omul mărunt, cu micime sufletească, care simte nevoia să bălăcărească, să ia în răspăr, să suspecteze cu atitudine de procuror pe alții, care sunt mai sus, mai virtuoși, mai iubiți, mai apreciați...
Când te roade invidia, nu se poate să nu găsești nod în papură, să nu strâmbi și lucrul drept, să maculezi valoarea sau munca altuia...
De ce să te bucuri, de ce să empatizezi, de ce să recunoști că altu-i mai bun sau că ești în urmă și mai jos ?
E mai ușor să cobori pe altul, decât să înaintezi și tu la măsuri mai înalte...
E mai ușor să spurci, decât să urci...
Răutatea se ține scai, parazitează binele, se agață de el, îl vampirizează, îl monitorizează, îl imită...
Îl xeroxează, fără sondări de conținut, pentru că radiografierea este superficială, iar imitația e un simulacru nereușit...
Demersul este un fiasco ricol de la început,alăturarea o caricatură hilară, deoarece decalajul dintre bine și rău este incomensurabil...
Elocvența lângă mediocritate strălucește...
Inteligența pusă lângă stupiditate se evidențiază și mai mult...
Bunătatea alăturată cu răutatea este copleșitoare...
Virtutea raportată la mizerabilitatea viciului îl desființează pe cel din urmă...
Adevărul așezat lângă minciună este ca lumina în întuneric,nu poate fi cuprins...
Răutatea știindu-se în inferioritate, nu-și poate asuma rolul second-hand în raport cu binele și are zvâcniri...
Nu rămâne datoare, nu cumva să-i scape a mai da un dos de palmă binelui, chiar și atunci când îi întoarce și obrazul celălalt...
Există și forme mai articulate de mahala, mahalaua cu ștaif scriitoricesc, dar parșivă... când în dosul cuvintelor stă pitită aceiași răutate veche...
Răutate cu meștejug, camuflată în vorbe de clacă... într-o scriitură beteagă, care-și are combustia într-o ardere a răutăților...
Un intelectual cu clasă nu se pretează la mahalagisme, nu-și face blog, site, cont, ca să arunce cu pietre, cu lături...
Un om de litere nu trebuie să fie un soi de om scârnav,care scormonește cu bățul în mizerii...
Vocația lui este să fie un sfeșnic de lumină, de evocare a frumosului, nu a urâtului, de plăsmuire a unor lumi mai bune...
Câtă noblețe de suflet și elevație intelectuală pot fi cuprinse într-un desfășurător al urii?
Într-un serial prost regizat, în care personajul negativ luptă cu obstinație împotriva binelui, în episoade de răutate succesivă... fără Happy End...
Cât ridicol irumpe din această scenarită care devolopează obsedant doar negativul fără nici un tâlc pilduitor și folositor sufletului !
Câți spectatori părăsesc sala scârbiți, smintiți, fiind nevoiți să asiste la grotescul unui spectacol de proastă calitate, ieftin și tâmp?
Ce folos se poate extrage dintr-o narațiune demonică care seamănă a catastif acuzator, în care opera devine doar o erată, un rechizitoriu probator pentru punerea la zid a personajelor?
Bine spunea N. Steinhardt că:
Hristos avea o noblețe boierească, care nu se observă la telectualii care aruncă din condei doar imprecații, suspiciuni, cu bănuieli de detectivi, scormonind în gunoi, cu talent țopârlănesc...
Ce era boieresc la Hristos?
Mărinimia, încrederea în oameni, un soi de naivitate inocentă, dar lucidă, opusă atitudinii bănuitoare a șarlatanului care-i suspectează pe toți de impostură, crezându-i pe toți asemenea lui, aparenți când e vorba de virtute, dar sigur putrezi pe dinăuntru...
Când Mântuitorul era împresurat de aceștia, de farisei, care-l abordau cu totală neîncredere, se făcea nevăzut, trecea prin mulțime, pleca, cel mult le dădea câte o replică dumnezeiască, rămânând fără glas toți potrivnicii Lui.
Este o chestiune de igienă personală și socială să eviți bălăcăreala, polemica cu această specie de pizmăreți, care sunt purtați de răutăți și viclenii orientate doar spre confruntare și conflict...
Le spui o dată, cel mult de două ori, le arăți rana, le pui oglinda înaintea ochilor, dar dacă nu-și văd păcatele, răutatea, bârnele, îți vezi de treabă și pleci...și-ți cruți timpul...
Nu merită osteneala...
Au iubit și iubesc mai mult întunericul decât lumina ...cum spune Domnul în Scripturi...
Să-ți fie aceștia ca niște păgâni și vameși ...
De omul nebun și ticălos te îndepărtezi, pentru că e fundamental și mântuitor să-ți cauți pacea, chiar și atunci când te războiesc demonii, cu chip de om sau fără de chip...
E plin Internetul, mass-media în general, de mizerii, de fake și de bullying...
Bălăcăreală și can-can cu titlul de breaking-news, de fapt, de fake-news în care autorii răscolesc de pe fundul apelor toată mizeria din societate, toate sedimentele unei realități tot mai greu digerabile, mai insuportabile...
Apetitul pentru acest gen de scriitură vorbește de la sine despre calitatea morală a celor care o inoculează...
Probabil, dacă ar fi deconspirați, în cazul de bullying, le-ar fi rușine să se mai privească în oglindă și să mai iasă din casă sau să se mai numească creștini ori oameni de presă în spațiul public...
Va veni, desigur, și momentul adevărului când vor da socoteală și aceștia pentru noxele, toxinele cu care au poluat conștiința colectivă!
Va veni vremea când măștile vor cădea, când se va vesti de pe acoperișuri, ceea ce a spus fiecare în șoaptă la ureche... când vor fi arătate în văzul tuturor nemerniciile săvârșite de fiecare în ascuns...
Vă bate și ceasul Judecății lucrului fiecăruia, a ceea ce a zis, a făcut, a gândit, cu repercusiuni smintitoare asupra celorlalți sau dimpotrivă cu reverberații ziditoare pentru contemporani...
Toate vor fi trecute prin foc... prin focul lămuritor al Judecății de Apoi...
Ceea ce s-a făcut din dragoste de om și împreună cu Hristos va rămâne, iar ceea ce s-a făcut cu ură și necredință, va arde ca paiele...
Ura și invidia au ceva demonic în ele și vor fi osândite în veac, dimpreună cu slugile purtătoare de duh mamonic...
Nu poți să ascunzi mizeria și răutatea din suflet sub o mie de zâmbete false puse pe deasupra și nici cu cel mai perfect fariseism ...
În societate sunt oameni falși, umblă ca niște năluci și le place să bântuie în jurul unei persoane care le devine victimă și care trebuie să le suporte toată nebunia și răutatea gratuită...
Pentru a nu trezi bănuielile victimei sau ale altora, disimulează cu aparențe de amabilitate publică, menite să șteargă urmele răutății ascunse sub recuzita de măști răzânde, sub un rânjet demonic care acoperă o mizerabilitate veninoasă, ce transpiră dincolo de ele...
Sunt oameni cu frustrări imense și invidii pe care nu le recunosc și nu le conștientizează.. și care caută un vinovat în afară, deși vina și cauza suferinței și nebuniei lor sunt ei înșiși...e în lăuntrul lor...
Dacă se întâmplă în spațiul digital se numește cyber - bullying...
Sub protecția anonimatului asigurat de un cont fals, dezlănțuirea capătă dimensiuni patologice, dar și penale (calomniere, atac la persoană, violență de limbaj, injurii, prejudicierea imaginii, hărțuire, etc.).
Oricât de mult s-ar camufla atacul sub adăpostul unei false identități, există posibilitatea să fie identificați autorii de bullying pe mai multe căi...
Cei mai mulți sunt deconspirați, întrucât manifestarea lor digitală, este o expresie cyber a resentimentarului din viața reală...
Aceste persoane pot fi recunoscute în proximitate printre cunoscuți, oricât de mult ar sta pitite în dosul disimulărilor de complezență...
Adesea, astfel de oameni suferă de un delir schizofrenic și de o paranoia, care nu are tangențe cu realitatea pe care o percep sau analizează demonic ...
Paranoia nu e doar ideea fixă în jurul căreia se urzește tot delirul lor, ci relația paranoică cu persoana care-i obsedează și care le devine muză și care-i inspiră fără voia persoanei respective...spre demente elucubrații și fantasmagorice închipuiri ...
Răutatea le devine drog și dependență, asemenea narcomanilor care trebuie să consume halucinogene ca să se instaleze delirul, prin care se amăgesc că scapă de viața mizeră...
Tot așa răutatea le asigură o satisfacție, un delir al răutăți în care exhibă această răutate...din dosul unor identități false de unde împroașcă veninul și lăturile cu savoare dintr-un preaplin de maliție acumulată și ejectată în afară sub forma unor euforice clevetiri și defăimări psihedelice...
Toate aceste momente artistice, narațiuni și efuziuni, reale sau digitale, sunt opera dracilor și/sau a bolii...
Exemple sunt destule și în industria muzicii, vedete, artiști care aveau nevoie să tragă pe nări ceva ca să presteze pe scenă, sau sportivi care se dopau ca să fie într-o formă fizică bună, sau chiar în budism unii călugări care consumau substanțe pentru a fi răpiți într-o meditație înaltă...
Fiecare cu drogul lui, cu paranoia lui...
Multe din răutăți stau camuflate sub hainele zdențuite ale corectitudinii, ale spiritului justițiar, dar orb de-atâtea bârne-n ochi ce nu sunt luate în seamă, de dreptate nedreaptă care are valoarea unei cârpe lepădate...de sfinți nesfinți la care nu mai vezi nici omenia dată la schimb pe un fariseism ridicol...
Există și un bullying profesional care se manifestă prin apetența de a desființa cu aceiași răutate pe unul care devine incomod sau indezirabil... De multe ori, acest bullying se produce nu doar individual, ci și în haită, când răilenii se adună să devoreze prada ca lupii, ca hienele când le miroase a sânge...
Când Evanghelia este suprimată în relația dintre oameni, totul devine posibil, orice răutate, orice nebunie, iar nebunia devine normă când lumea seamănă tot mai mult cu un spital de nebuni...
Avea dreptate un reputat medic psihiatru ieșean, Boișteanu, Dir. Spitalului Socola:
Nebunii nu sunt aici, în spital, ci afară, în lume; aici sunt doar pacienții care se tratează...
Orice ai face cu un astfel de om n-o scoți la capăt...de-ai fi și înger în trup; trebuie să găsească ei ceva, pentru că au o căutătură și o patimă demonică care-i muncește rău, un drac care scrâșnește din dinți și care scormonește satanicește orice, iar dacă nu găsește nimic, inventează...
Analizează orice gest, orice cuvințel, orice mișcare, orice reacție cu acribia și boala lui mi s-a pus pata, care-i scoate din văgăuna răutății cu o pripă isterică ce mitraliază cu gloanțele criticismului patologic orice bubă, orice imperfecțiune, orice scăpare, orice defect puse în cătarea puștii sau sub lupă...
Eu consider că astfel de persoane suferă de o boală psihică grea și ar trebui ajutați de rude și prieteni...
Însă primul pas în vindecarea unei boli este să recunoști că ești bolnav și să dorești să te vindeci...lucru greu de acceptat, că nu-i ușor să recunoști că ți s-a îndrăcit mintea...
Aceste patimi în Spiritualitatea Ortodoxă, anume ura și invidia dezvoltă obsesii față de persoanele la care se raportează și față de care se manifestă...
Îi roade pe dinăuntru dacă subiecții urii lor primesc laude ori sunt iubiți ori se bucură de daruri și aprecieri, care cred că li se cuvin lor, nu acelora și de aceea scrâșnesc din dinți, pentru că scrâșnirea dinților și viermele care nu doarme este tocmai ura și invidia care i-a muncit Aici și care le va deveni muncă, pedeapsă și durere... și Dincolo...
De aceea, Sf. Scriptură vorbește de aceste sentințe ale Dreptului Judecător, care este Dumnezeu, nu omul, pentru că porunca a fost de a ierta și de a iubi pe aproapele, nu de a urâ și a invidia...
Acești oameni sunt de compătimit, desigur; problema e că fac viețile altora un calvar pentru că trebuie să-i suporte...
De supărat orice om poate și are dreptul să se supere când sunt motive, dar să fie rău nu are dreptul, pentru că răutatea este demonică și de cele mai multe ori este ridicolă...
Sunt relativ ușor de recunoscut pentru că îi trădează chiar modul lor de a se proiecta în afară, disimulat desigur și de a comunica criptat sau necriptat, mesaje, stări, emoții, direct sau indirect, anume toată încărcătura lor de întuneric interior și de răutate...
În general, reproșează victimei o mizerabilitate care le aparține lor înșiși, nu victimei, anume: minciuna, răutatea, fățărnicia, mândria, lipsa iubirii, etc.
Și rănind cu modul lor toxic de manifestare și raportare, se comportă apoi ca și cum tu ești cel care i-a rănit...
Suferind de bipolaritate, una din fețele în care se oglindește identitatea lor duplicitară este victima, căreia îi atribuie toată această proiecție a Eu-lui lor, printr-un procedeu pervers alter ego, exact cum se întâmplă la devoloparea pozelor, când poza se transformă de pe negativ în poză la introducerea hârtiei fotografice în soluția tipografică...
Este desigur o iluzie a lor să creadă că proiectându-și răutatea în altul, răutatea nu le mai aparține...
Până nu realizează că au o problemă care reclamă ajutor specializat, psiholog, psihiatru și duhovnic care să-i pună pe tratament, se afundă tot mai rău în boală și într-un hău adânc care-și are talpa până la iad, în iadul din psihicul lor bolnav, unde colcăie demoni, șerpi și mult gunoi...pentru că fiecare trăiește încă de aici și-și pregătește și Dincolo, raiul sau iadul în care va sălășlui și pe care-l merită... după răul sau binele pe care l-au trăit cât au fost în trup și pe care l-au făcut sieși sau semenilor...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.