Viața nu e un „contract” pe care trebuie să-l onorăm punctual, potrivit unor „directive” stabilite „ad-hoc” de către lume ori în conformitate cu moda unor vremuri trecătoare.

Viața e o „urmă” pe care o lași în sufletul aproapelui, discret, nu ostentativ, o „cale” care rămâne vie prin cel care te poartă veșnic în inimă...

Altfel, la fiecare pas, ar fi doar realizări fără viață, peste care timpul și-ar așterne inevitabil vălul cernit al uitării.

Viața nu este ceea ce spune sau face lumea, pentru că tot ceea ce stă sub semnul păcatului îl desparte pe om de Dumnezeu și îi „omoară” sufletul.

Este vorba despre acea lume care nu poate să primească Duhul Adevărului, „pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte” (Ioan 14, 17), o lume care are însă îndrăzneala inconștientă de a se crede „etalon” și „model” de viață universal.

Acea lume nestatornică și trecătoare, care ne servește zilnic pe tavă lecții despre prietenie, iubire, altruism, adevăr, cinste, fericire..., și care are tupeul să vorbească despre ceea ce n-a cunoscut și nu cunoaște.

Și mai cu seamă, o lume neputincioasă în fața morții... Aici este „centrul de greutate”: viața veșnică..., pe care lumea nu o va dobândi niciodată de la sine și prin sine, indiferent cât de mult s-ar strofoca.

Însuși Mântuitorul Iisus spune: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” (Ioan 5, 39-40).

Cine este viața? Iisus Hristos este „învierea și viața”. De aceea, cel ce crede în El, „chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

Iată și o dovadă, potrivit căreia niciun om nu poate să despartă viața de cunoaștere, pentru că nu poți să-L iubești pe Dumnezeu fără să-L cunoști: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Ce este viața? Viața este darul lui Dumnezeu, cu toate că unora nu le convine acest adevăr. Chiar dacă lumea întreagă ar spune altceva, Adevărul rămâne neatins de rătăcirile oamenilor.

„Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” (Ioan 6, 63), cât timp ne ostenim doar pentru „mâncarea cea pieritoare” (Ioan 6, 27).

Omul nu e numai trup; este și minte și suflet. De aceea, viața oricărui om „nu stă în prisosul avuţiilor sale” (Luca 12, 15).

Iar cel care își face griji doar pentru trup, și se ostenește numai pentru cele trecătoare, „din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Galateni 6, 8).

Aceasta este făgăduința pe care Mântuitorul Iisus ne-a făcut-o: „viața veșnică” (I Ioan 2, 25). Iar mărturia este una singură: „Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (I Ioan 5, 11-12).

La acest „nivel” nu mai e loc de interpretări ori de „negocieri”: Domnul Iisus Hristos este „viața credincioșilor și moarte este viața fără Hristos” (Sf. Ignatie Teoforul).

Nu este așa cum vor să ne convingă tot mai mulți, că viața este doar „mâncare și băutură”. Viața cea adevărată este „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).

A tânji după multă bogăție și după putere în această lume înseamnă „moartea” sufletului. Numai osteneala, răbdarea, lipsurile purtate cu mulțumire și omorârea patimilor trupului sunt viață și fericire veșnică (Sf. Antonie cel Mare).

Pentru că Dumnezeu nu ne-a dat viața „spre odihnă, ci spre osteneală” (Sf. Ambrozie), știut fiind faptul că nu comoditatea, confortul ori cruțarea de sine ne fac „vii”, ci numai „omorârea” firii robită de păcate este „făcătoare de viață” (Sf. Simeon Noul Teolog).

Creștin adevărat este cel „întemeiat în lucrarea lăuntrică ascunsă” şi „dispreţuit” de lume. La polul opus se află creștinul „slăvit în exterior”, dar care ascunde în interior „tristeţea neautenticităţii”, trăsătura falsului credincios (Părintele Andrei Scrima).

Puţini oameni mai au „orizonturi deschise, universale”. Cei mai mulți au devenit oameni superficiali, fără „dorinţe dumnezeieşti, atemporale, neamăgitoare”, care s-au „legat de dorinţe mărunte”, crezând că în felul acesta vor afla fericirea.

Doar cel care are dorinţa arzătoare de unire cu Dumnezeu și cu toţi, nu va fi amăgit niciodată și nu va risca să se piardă în „lucruri zadarnice”.

În vremurile noastre dispunem de tehnologii avansate, dar lumina lui Dumnezeu nu mai luminează în viaţa noastră (Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos).

Și dacă nu am descoperit motivul pentru care merită să „murim” în fiecare clipă, înseamnă că nu am descoperit încă sensul vieții creștine...!

Sorin Lungu

• Lumea, revelatie a Cuvantului
  Publicat in : Dogma
• Lumea in invatatura Sfantului Grigorie de Nyssa
  Publicat in : Lumea vazuta
• Pictura la hotarul dintre lumea vazuta si nevazuta
  Publicat in : Interviuri
• Activitatea Apostolilor in lumea pagana
  Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole
• Raportul Ideilor cu lumea senzoriala
  Publicat in : Perioada sistematica