Ca orice slujitor al Sfantlui Altar, am intalnit de multe ori parinti nelinistiti de comportamentul sau nereusitele propriilor copii in viata. Ingrijorarea si suferinta li se citea pe chipurile obosite, dar cu toate grijile vietii, parca problema copilului era cea mai importanta.
Tristetea mea este alta: De ce – in cele mai multe cazuri- apelam la Hristos ca fiind ultima solutie? De ce nu venim intai la El si dupa aceea sa cautam si alte solutii?.
Of, ne doare adevarul, si parca suntem prea obositi ca sa mai putem face ceva. Trebuie insa, pentru ca nimeni nu vrea sa ramana la jumatatea drumului ce duce spre Casa!
Nu as vrea sa fiu inteles gresit, nicidecum nu vreau sa mai pun o tristete peste durerile celorlalti; ci sunt dator sa incerc a ne pastra in permanenta in fata Adevarului, si asa sa-mi pun temelia casei, in Hristos. Caci cel mai bun exemplu pentru copiii nostri este exemplul trait, nu numai vorbit.
Cu toate ca este vacanta pentru cei mai multi dintre noi, as vrea sa reamintesc una dintre cele mai triste zile ale anului curent: rezultatele de la bacalaureat pe tara!!! M-am cutremurat, ca multi altii… Si ma doare faptul ca trecem peste aceste nereusite la examene ca fiind firesti, nu se intampla nimic!
Tristetea-mi este mult mai profunda, deoarece in nereusita elevilor se oglindeste situatia dezastruoasa in care gaseste familia din punct de vedere al sanatatii duhovnicesti. Iar daca parintii de astazi nu sunt nelinistiti si ingrijorati de acest fapt, atunci acest lucru nu face altceva decat sa ma intristeze si mai mult…
Inteleg ca in zilele noastre foarte multe lucruri s-au schimbat. Prin ispitele vremurilor nu trec numai copiii, ci si parintii. Diferenta este ca, de la parinti ai pretentii ca stiu ce fac, de la copii nu poti cere discernamant de om mare! Si astfel, ispita parintilor este de a asigura copilului toate lucrurile cerute, folositoare si nefolositoare; parintele vazand in aceasta posibilitatea de a castiga timpul liber atat de dorit, caci constiinta-mi este linistita: am grija de copilul meu!
Poate fi o modalitate prin care-mi indeplinesc sarcinile de parinte, dar este total eronat. Nu fac altceva decat sa-mi invat copilul cum sa-si descopere nevoile, nicidecum cum sa-L gaseasca pe Dumnezeu. Totusi, care copil a fost crescut cu credinta si dragoste de Hristos si s-a pierdut in viata??. Onasis, unul dintre cei mai bogati oameni, in clipa in care doctorii au constatat ca nu pot face nimic sa-i prelungeasca viata, a strigat manios si revoltat: "De ce nu m-au invatat sa cred?!"…
Parintele ce nu-si creste copilul cu si in Hristos, se aseamana cu gospodarul care vrea sa-i fie curtea plina cu flori frumoase, fara sa le ude! Apa atat de necesara pentru crestere este Hristos, El este apa cea vie care intretine viata!.Amintiti-va discutia Mantuitorului cu samarineanca, "Dar cel ce va bea din apa care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, caci apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica" (Ioan 4, 14).
Parintele Sofronie de la Essex spunea ca: "Numele veacului acesta este departare, departarea de Dumnezeu" si uitandu-ne in jurul nostru observam tendinta de "a trai in libertate"… Intr-o libertate de care nu stim sa ne bucuram pentru ca nu avem judecata - "gandul Lui Hristos” (1 Cor. 2, 16); si nu facem altceva decat sa ne ofilim sub arsita pacatelor ce ne tin departe de Hristos, radacina avandu-o in satisfacerea placerilor.
Foarte simple cuvintele Evangheliei: "…s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau…” (Matei 17, 14-15). Cati parinti astazi ingenuncheaza in fata Domnului cerand vindecarea de pacat a copilului lor? Toti suferim de aceasta boala a pacatului, nu ar trebui sa cerem ajutor? Poate n-am realizat cat de daunator este sanatatii sufletesti…
Ca orice copil, port in viata sfaturile mamei ce ma insotesc mereu, in acelasi timp insa cuvintele Parintelui Galeriu ma fascineaza si le pastrez in suflet: "Omul se realizeaza prin trei dimensiuni: 1. Prin propria zidire dupa chipul Lui Dumnezeu; 2. Prin operele lui; 3. Si prin urmasi: fii sau ucenici".
Doamne, adusi am fost in fata Ta, ajuta-ne sa ne vindecam, sa Te bucuram, si sa ne bucuram parintii!
Arhim. Siluan Visan
.
Arhim. Siluan Visan
Pe aceeaşi temă
-
Duhovnicul, doctorul sufletului
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul sau psihologul
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul mare si duhovnicul mic
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.