Nu trebuie sa fii parinte pentru a constientiza si marturisi ca aducerea pe lume a unui copil este o minune. Dar, pentru a trai deplin minunea este nevoie sa devii parinte. Exista insa parinti - daca ii putem numi astfel - care, prin gresita intrebuintare a libertatii, transforma aceasta minune intr-o adevarata drama. Sunt acei parinti care, orbiti din punct de vedere duhovnicesc, fie isi ucid pruncii in mod violent, prin avort, fie ii "ucid", incet dar sigur, pe termen lung, printr-un comportament iresponsabil.
Daca de cand exista lumea, Dumnezeu a lasat in firea lucrurilor ca nou-nascutul sa fie intru totul dependent de mama sa, asistam la cazuri nefericite de bebelusi care se nasc dependenti nu de mama lor, ci de nicotina, alcool sau droguri.
Pentru copil, care preia orice substanta din sangele mamei, consecintele nu pot fi controlate. Acesta, inca din pantecele mamei sale traieste sindromul de sevraj, adica lipsa substantei de care e dependent.
Efectele sunt vizibile imediat dupa nastere - de la puls accelerat, tremuraturi si varfuri de tensiune, la scaderi bruste de puls, invinetire a pielii si letargie. Faptul ca nu mai ia substanta de care este dependent din sangele mamei ii provoaca dureri cumplite. In cele mai multe cazuri acesti copii prezinta greutate mica, tulburari de vedere si auz sau intelect sever afectat.
Mamele toxicomane intra ele insele in sevraj, imediat dupa nastere. Multe fug din maternitate in halat si papuci de spital, ca sa-si procure doza. Copilul ramane asadar si fara lapte matern, care ar putea fi folosit de medici pentru desensibilizare treptata. Asa ca 10 pana la 15% dintre copii mor in prima luna de viata.
Desi numarul gravidelor toxicomane, dependente de cocaina, opiu, etonobotanice si alcool, capata in Romania cote alarmante, problema se extinde la nivelul intregii lumi.
Insa, destul de frecvent, maniera in care noi ne raportam la aceste cazuri este, in mod fundamental, una gresita.
Daca ne referim la implicarea sociala din perspectiva Statului Roman - si asa din ce in ce mai restransa - vom ajunge la concluzia ca acesta este interesat mai degraba de statistici, ajungand sa prelucreze si sa deplanga doar niste cifre, uitand ca in spatele fiecarui caz in parte se consuma o drama.
Daca ne referim la implicarea sociala din perspectiva Bisericii Ortodoxe Romane, in mod sigur ar trebui sa fie mai evidenta. Niciodata Biserica nu poate spune ca a facut "totul" in implinirea vocatiei de a sluji lui Hristos prin semeni. Niciodata Biserica nu poate spune ca a facut "de ajuns" in implinirea vocatiei de a propovadui cuvantul lui Dumnezeu nu doar prin discursuri, ci si prin fapte concrete.
Nu in ultimul rand, poate cel mai neproductiv se dovedeste a fi efortul nostru - in calitate de crestini - orientat mai degraba spre "cautarea vinovatului", decat spre implicarea efectiva in sprijinul acestor copii "lipsiti de vina".
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.