M-am intrebat de multe ori: ce ne impiedica sa Il vedem pe Dumnezeu ca Parinte mult-iubitor si strajer al vietii noastre?. Adam si-a acoperit goliciunea, dar din cate se pare, unii dintre noi isi acopera ochii! Si cei trupesti, si cei sufletesti…

Slava Domnului pentru toate! Caci ne bucuram de sanatate trupeasca, ne bucuram de faptul ca toate simturile sunt intregi si uitam sa cercetam lucrurile spre a vedea ce este cu adevarat de folos sufletelor noastre. Ramanem adesea ancorati in ceea ce nu putem obtine material sau financiar, pe cand cele duhovnicesti devin “nevazute”.

Vederea este fara indoiala unul dintre cele mai importante simturi, fara de care omului ii este greu sa traiasca dupa placul lui. Devine un impediment in a se bucura de toata creatia Domnului, de toata splendoarea ei. Sfintii Parinti spun ca Dumnezeu se descopera omului pe doua cai: prin creatia vazuta si prin energiile necreate pe care le poate simti sufletul.

Dar, revenind la intrebare, imi vine in minte intalnirea dintre Elisabeta si Maica Domnului: “Si a intrat (Maria) in casa lui Zaharia si a salutat pe Elisabeta. Iar cand a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a saltat in pantecele ei…” (Luca 1, 41). Poate ca multi dintre voi au avut binecuvantarea de a asculta bataile inimii unui embrion de cateva saptamani, pentru ca primul lucru pe care-l putem auzi noi este bataia inimii pruncului ce se va naste; iar el la randul lui, primul simt pe care-l va capata va fi auzul! Intamplator?.

Orbul din Evanghelia de astazi nu vedea, dar a auzit! Nu s-a lasat prada intunericului in care traia, ci a dat glas credintei. A strigat, s-a luptat si a castigat in clipa trecerii lui Hristos. Din pacate se nasc copii cu handicapuri, purtatori de suferinte ce adesea le impietresc sufletul; gandul ca ar fi Dumnezeu de vina este pacat, caci niciun parinte nu vrea sa-si vada copilul suferind! Cu atat mai mult Dumnezeu.

Daca avem un Dumnezeu-Tata caruia Ii place sa vada oameni handicapati, atunci de ce prin Fiul Lui a tamaduit si tamaduieste??. «si in acel ceas El a vindecat pe multi de boli, si de rani, si de duhuri rele, si multor orbi le-a daruit vederea. Si raspunzand le-a zis (ucenicilor Sf. Ioan Botezatorul): mergeti si spuneti lui Ioan cele ce ati vazut si cele ce ati auzit: orbii vad, schiopii umbla, leprosii se curatesc, surzii aud, mortii inviaza si saracilor li se binevesteste.» (Luca 7, 21-22). Ingaduiti-mi sa adaug si versetul urmator: «Si fericit este acela care nu se va sminti intru Mine.» (vers. 23)!

Atat timp cat simturile nu-mi sunt afectate de patimile ce-mi denatureaza adevarul, sunt capabil sa indraznesc in fata Mantuitorului. Rusinea – care este o virtute – prin viclenia vesnicului dusman, devine prapastia dintre mine si Hristos. Si astfel raman un cersator sarac, cu strigatul ce mi se pierde in multime, trist si dezamagit. Insa indemnul Domnului catre noi este: «Indrazniti! Eu am biruit lumea.»!

«Si cei care mergeau inainte il certau sa taca, iar el cu mult mai mult striga: Iisuse Fiule al lui David, fie-ti mila de mine!» (Luca 18, 39). Vedeti? Aici este diferenta, «cu mult mai mult»! Nu inceta a cere, si vei primi; nu inceta a starui, si vei ajunge la cele dorite; nu inceta a te pocai, si vei avea iertare.

Ma intristeaza faptul ca multi dintre noi, crestini ce se lupta a fi bineplacuti Domnului, la prima incercare de a da piept cu batjocura lumii, incep sa se gandeasca cat de «bine» este sa fie crestin; dupa o disputa cu cei «apropiati», deja se hotarasc sa-si schimbe viata; iar dupa o mustrare a unui «prieten», renunta la Biserica.

Cararea este stramta si anevoioasa, avem de luptat cu noi, cu vicleanul si cu lumea. Trei campuri de lupta carora trebuie sa le facem fata, dar daca orbul Bartimeu ar fi urmat indemnul multimii sa nu mai strige, si-ar fi capatat vederea? Multimea nu se gandeste la nevoia mea, ci staruie in obiceiurile ei de a te impiedica sa te apropii de Hristos!

Haideti sa impartasim lumii cat de mult ne iubeste Dumnezeu, sa ascultam cuvantul Lui implinindu-l, «caci daca cineva este ascultator al cuvantului, iar nu implinitor, seamana cu omul care priveste in oglinda fata firii sale; s-a privit pe sine si s-a dus, si indata a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, insa, de aproape in legea cea desavarsita a libertatii si a staruit in ea, facandu-se nu ascultator care uita, ci implinitor al lucrului, acela fericit va fi in lucrarea sa.» ( Ep. Sf. Iacov 1, 22- 25)

Fericit nu este cel ce vede sau aude; cel ce are bogatii sau cel ce-si satisface patimile; fericit ESTE SI VA FI cel caruia Mantuitorul ii va spune: «Credinta ta te-a mantuit» (Luca 18, 43).

Arhim. Siluan Visan
 

.

• Vindecarea orbului din Ierihon
  Publicat in : Duminica a 31-a dupa Rusalii
• Vindecarea orbului din Ierihon
  Publicat in : Predici de duminica
• Predica la Duminica a 31 a dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 31-a dupa Rusalii