Nu te lua dupa ce vad ochii

Nu te lua dupa ce vad ochii Mareste imaginea.

Nu te lua dupa ce vad ochii. Caci ochii vad cele de deasupra, nu cele din adanc; vad vesmantul, nu miezul; vad actorul, nu omul; vad omul, nu pe Dumnezeu. Mintea binecuvanta vede ceea ce ochiul nu poate vedea; vede adancurile de sub suprafata, vede miezul de sub vesmant, vede omul de dincolo de actor, si pe Dumnezeu dincolo de om. Cele ce nu se vad sant pentru cei maturi; cele ce se vad sant pentru copii. Toate profunzimile si inaltimile fiintei sunt nevazute; tot miezul, toata esenta si tot rostul tuturor lucrurilor este nevazut - nevazut pentru ochiul simtitor, dar vazut pentru ochiul launtric, pentru vederea dumnezeiasca din launtrul nostru, iar aceasta este mintea. Intr'un cuvant, ochiul trupesc vede semnele sau chipurile, iar mintea vede duhul si rostul.

Pentru ce in pilde graiesti lor?- intrebau ucenicii pe Domnul lor. Iar El le raspunse: Pentru ca voua sau dat a cunoaste tainele imparatiei cerurilor, iar acelora nu sau dat. (Mat. 13:11) Deschisi sunt ochii lor, dar mintea nu le e deschisa. Cu ochii trupesti privesc si vad lucruri trupesti, vad suprafata acelor lucruri, culoarea si forma lor, dar nu sunt in stare sa vada nici miezul cel dinlauntru, nici rostul, nici intelesul acelor lucruri. De aceea, lor trebuie sa le vorbesti in pilde, adica in simboluri sau imagini, in descrierile infatisarii exterioare, accesibila ochiului. Aceasta se aseamana hranei sugarilor. Adultii au nevoie de o hrana mai consistenta. Omul implinit cunoaste tainele, caci se straduieste neincetat sa afle cele dinlauntru.

Povestile sunt pentru copii. Simbolismul, esteticul naturii e pentru copii. Toate acestea sunt frumoase si firesti. Este frumos sa fii copil, si este firesc pentru copil sa se ia dupa ochii trupesti si sa treaca cu vederea trupeasca peste suprafata lucrurilor. Dumnezeu iubeste copiii. Prunc este Israil, si eu am iubit pre el (Iosia 11:1) a zis Domnul prin prorocul Sau. Dar este urat cand omul in varsta da in mintea copiilor. Urat si nefiresc.

Apusul a dat in mintea copiilor. In aceasta sta uraciunea si nebunia lui. In perioada sa Crestina, atunci Apusul era ortodox, el vedea cu duhul si privea cu mintea. Insa cu cat s'a indepartat mai mult de adevarul si virtutile crestine, cu atata i s'a scurtat vederea duhovniceasca, pana ce, in veacul al XX-lea, aceasta s'a intunecat de-a binelea.

Nu i-au mai ramas acum decat ochii trupesti, pentru vederea materiala. Apuseanul si-a inarmat ochii cei trupesti cu multe instrumente nemaiintalnite, pentru a vedea mai bine si mai in amanunt lumea materiala, forma si culoarea ei, numarul, masura si distanta. El se uita prin microscop si vede viermisorii, microbii, precum nu i-a vazut nimeni, niciodata. Se uita prin telescop si vede stelele ca si cum ar fi deasupra pornului casei, asa cum nimeni altul dintre oameni nu le-a mai vazut vreodata. Dar pana aici; atat, si nimic mai mult! insa in ceea ce priveste intreaga vedere si patrundere duhovniceasca in miezul ascuns al lucrurilor, in rostul si intelesul intregii zidiri din marele cosmos de deasupra noastra, o, fratii mei! - in aceasta privinta, omenirea Apuseana de astazi e mai oarba decat Arabia musulmana, decat India brahmanilor, decat Tibetul budist si decat China animista. O mai mare rusine pentru Hristos decat aceasta, ca cei botezati sa fie mai orbi decat cei nebotezati, nici ca se poate.

Apostolul Pavel ar fi rostit intocmai si astazi cele dezvaluite Galatenilor botezati, pentru batranul Apus cazut in mintea copiilor. Asa a scris el Galatenilor: O, fara de minte Galateni, cine pre voi a zavistuit ca adevarului sa nu va plecati, voi inaintea ochilor carora zugravit au fost Iisus Hristos intru voi rastignit? Asa fara de minte sunteti? Dupre ce in Duh ati incaput, acum in trup savarsiti? (Gal. 3:1,3) Si Europa de odinioara incepuse cu duhul, iar acum in trup se savarseste, adica in vedere trupeasca, in judecata trupeasca, in dorinte trupesti si in castiguri trupesti. Ca si cum ar fi fost inselata! Intreaga ei viata din vremurile noastre este cuprinsa intre doua dimensiuni: lungime si latime. Ea stie numai de spatiu, adica de lungime si latime. Nu stie nici de adancime, nici de inaltime. Din aceasta pricina, se lupta pentru pamant, spatiu, extindere. Pentru spatiu, numai pentru spatiu!

De aici, razboi dupa razboi, si grozavie dupa grozavie. Caci Dumnezeu nu L-a zidit pe om sa fie doar o vietate in spatiu, ci ca sa patrunda cu mintea in adancimea tainelor, si sa se ridice cu inima la inaltimile dumnezeiesti. Razboiul pentru pamant este un razboi impotriva adevarului. Iar razboiul impotriva adevarului este un razboi impotriva firii dumnezeiesti si omenesti.

O, tristete mai amara decat pelinul! Cat de mult sufera, se nevoiesc si se jertfesc oamenii pentru trecatoarea si amagitoarea imparatie pamanteasca! Daca ar fi primit sa patimeasca macar a suta parte din aceste chinuri si jertfe pentru Imparatia cea cereasca, razboiul de pe pamant le-ar fi fost pricina de ras in hohote! Cu greu dau doi banuti lui Hristos, iar templului diavolului Marte ii dau copiii si toata avutia!

Fie ca Europa sa se reboteze si sa se intoarca spre Hristos. Sa pomeneasca pe Preasfanta Nascatoare-de-Dumnezeu si pe cei 12 mari Apostoli, iar solzii de pe ochii ei vor cadea. Si va fi din nou frumoasa precum era in urma cu o mie de ani, Europa ortodoxa a lui Hristos. Si va fi fericita, iar noi impreuna cu ea. Si se vor bucura popoarele inlacrimate ale Europei, si vor canta cu noi cantare de slava lui Dumnezeu, in vecie: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaoth, plin este cerul si pamantul de slava ta. Amin.

Sfantul Teofan Zavoratul
 

Pe aceeaşi temă

20 Octombrie 2017

Vizualizari: 4392

Voteaza:

Nu te lua dupa ce vad ochii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE