Filmele sunt mai mult decat vedem

Filmele sunt mai mult decat vedem

Filmele fac parte din viata noastra, in masura in care cautam un anumit lucru. Daca nu am avea nevoie de nimic, cu siguranta nu ne-am mai uita la filme. Astfel, fiecare cauta ceea ce considera ca ii lipseste sau ca are nevoie: unii cauta o sporire culturala, altii cauta divertismentul, altii cauta satisfacerea unor pofte necuviincioase, iar altii cauta sa traiasca intr-o alta lume, diferita de cea cotidiana.

Privind mai ales spre cei din urma, care cauta sa traiasca altfel decat ceilalti, trebuie avut in vedere faptul ca, de multa vreme, filmele au devenit spatiul preferat al experientelor imaginare. Spun acest lucru deoarece, cu ajutorul tehnologiei, prin sunete, culori si retusuri digitale, industria filmului a facut posibila reprezentarea oricarui lucru imaginar, astfel incat trecerile de la realitate la fictiune, si invers, sa nu mai poate fi percepute.

Filmele, un alt produs de consum

Daca, initial, filmul s-a manifestat ca un adevarat factor de cultura, astazi, acesta a devenit un soi de spectacol rudimentar si comercial, avand ca tinta pasiunile spectatorilor, indiferent de calitatea morala a acestora, si profitul producatorilor.

Datorita mijloacelor moderne de comunicare, perceptia omului asupra spatiului si a timpului a fost largita semnificativ, drept pentru care, pentru a putea uimi in continuare, filmul si-a dezvoltat si el oferta de senzatii, fara a mai tine cont de calitatea culturala si sufleteasca a acestora.

Pentru ca industria filmului s-a folosit tot mai mult de tehnologie, filmele au imprumutat caracteristicile marfurilor de consum, ajungand sa fie alcatuite din "ingredientele" comerciale cele mai cautate. Astfel, de cele mai multe ori, povestea si morala filmului sunt puse pe locul al doilea, dupa cautarea profitului, chiar daca filmele care au pus accentul pe o poveste deosebita au scos, mai apoi, profituri memorabile.

Filmele invita la o experienta psihologica

Filmele sunt produse comerciale care solicita participarea psihica a spectatorilor, implicand astfel numeroase efecte psihologice si educationale, chiar daca modelele propuse de industria filmului sunt, adesea, straine de valorile spirituale sau culturale autentice.

Filmele sunt adaptate la structurile psihicului, pe categorii de varsta. Astfel, filmele pentru copii dezvolta mai ales caracterul simbolic al lumii, infatisand personaje cu capacitati supra-omenesti, dinamice si deosebit de puternice. La randul lor, filmele pentru adolescenti vizeaza mai ales nevoia de independenta a acestora, concurenta, aspectul trupului si erotismul, care le stimuleaza psihicul intr-o masura semnificativa.

Aproape toate filmele cunosc si exploateaza resursele psihologice ale spectatorilor, in forme si intensitati pe care, prin propriile forte si in conditiile vietii cotidiene, acestia nu le-ar putea atinge. Pentru aceasta, nu exagereaza cei care considera ca actuala cinematografie este o arta a psihicului si a imaginarului, solicitand mai mult dimensiunea psihica a omului, decat pe cea culturala sau comunitara.

Identificarea cu personajele

Pentru cei tineri, identificarea cu personajele are loc in cea mai nepotrivita perioada: fie in copilarie, cand acestia nu ar trebui sa cunoasca faptele rele ale celor mari, fie in adolescenta, cand apar cele mai adanci intrebari cu privire la aceasta lume si la viata lor. Identificarea cu personajele este riscanta indiferent de varsta, aceasta putand afecta si persoane mature sau varstnice, prin uitarea propriei stari si visarea la o alta conditie sociala sau trupeasca.

Scurta caracterizare a celor "mai iubite" personaje: persoane invingatoare, chiar si in cele mai dificile situatii; reusesc sa biruiasca doar prin eforturile proprii si prin puterea de vointa; sunt seducatoare, puternice, independente si tocmai bune de invidiat.

Aceste personaje par sa aiba toate calitatile de care adolescentul crede ca are nevoie si pe care incepe sa le caute. La randul lor, intemeindu-se mai ales pe patimile celor tineri, prin trasaturile lor, aceste personaje au capacitatea de a deveni rapid modele culturale pentru cei care le urmaresc, impunand acestora un anumit comportament. Cel mai adesea, aceste "modele" ii determina pe spectatori sa adopte un comportament caracterizat de suficienta si indreptatire de sine, nesupunere, lipsa de respect si dezinteres fata de valorile sociale traditionale si crestine.

Nevoia de a trai intr-o alta lume

Multe filme infatiseaza evenimente, personaje sau trairi care nu-si gasesc nici un corespondent in realitate. Intr-un film care propune o lume aparent superioara celei cotidiene, de obicei, evenimentele reale se desfasoara in acelasi cadru cu cele fantastice, astfel incat spectatorul ajunge sa tinda spre lucruri imposibile.

Oridecate ori un film creaza o lume imaginara, toti aceia care nu sunt multumiti de lumea reala, din pricina faptului ca au consumat-o intr-atat incat s-au saturat de ea, se vor imbranci pentru "a gusta" noua oferta.

De asemenea, nu putini sunt aceia care, prin filme, cauta sa isi implineasca toate poftele si patimile, fara a fi stigmatizati de cei din jurul lor. In cazul acestora, filmul devine forma concreta a lumii lor psihice, intrupand toate pornirile lor interioare. Printr-o astfel de schimbare a mintii, o adevarata "metanoia" distructiva, spectatorul isi schimba raportarea fata de lume, de societate, de propria familie si chiar fata de sine.

In cautarea unei lumi imaginare, chiar fara elemente fantastice, intotdeauna se va pierde atat lumea reala, cat si cea imaginara, care nu va putea fi gasita si traita vreodata, asa cum este prezentata in anumite filme. Lumea reala este cea in care traim, desi afectata de pacat, singura din care putem trece in viata cea vesnica.

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

Pe aceeaşi temă

02 Aprilie 2013

Vizualizari: 9585

Voteaza:

Filmele sunt mai mult decat vedem 4.69 / 5 din 13 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • bonas NiculaePostat la 2012-11-24 20:00

    Fara alte cuvinte.Nicu.

  • Alexandru Cosciug Postat la 2012-11-23 12:38

    Eu sunt inginer electronist, specialist in comunicatii spatiale, si autor de carte. Ca orice lucru facut de mana omului, traiul in virtual este si bun este si rau. Depinde ce, cat si cum il utilizam. Din punctul meu de vedere ar fi bine sa utilizam cuvintele si imaginile produse de om pentru a cunoaste intelepciunea lui Dumnezeu (Pavel, 1 Corintieni 1.20-21) ) si nu pentru a produce rau semenilor. Realitatea cruda a prezentului este ca omul produce acum, in masa, aceste cuvinte si imagini virtuale nu pentru a descoperi maretia lui Dumnezeu ci pentru a face profit si a ne inrobi imaginatiei fara directie sau mai bine zis a ne orienta in alte directii decat ADEVARUL. Nu spun mai multe. Redau aici un citat, care a inceput sa prinda viata in realul pe care cu totii il traim: Aldous Leonard Huxley, "The brave new world": "Tele-tâmpiţii secolului douazecişiunu vor avea tot ceea ce au fost programaţi sǎ-şi doreascǎ, acţionând ca propriile lor tele-jucǎrii. Rebelul castrat de mâine se va plimba într-o holo-gramǎ şi va putea oricând deveni virtual asemeni propriului sǎu idol…. El va fi mult mai interesat de a urmǎri actul sexual al idolului sǎu, decât de a face el personal acest act." dar si unul optimist, conform caruia omul credincios va primi adevarul: Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi Neamul meu - "Se spune că intelectul este dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul este dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul....

  • Marcu AdrianPostat la 2012-11-20 12:58

    Multumim !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact