Că suntem tineri sau bătrâni, bogaţi ori săraci, culţi sau ignoranţi, foarte mulţi dintre noi avem tendinţa/pornirea de a fugi după senzaţional, după himere, după kitsch, după spectaculos, după ceva colorat şi răsunător, chiar dacă este ceva lipsit de substanţă, esenţă şi (de) conţinut!...
Avem, de foarte multe ori, senzaţia ori convingerea că tot ce zboară se mănâncă, cu toate că, în realitate, lucrurile stau absolut diferit, pur şi simplu, altfel!...
Problema este că, din păcate, kitsch-ul şi superficialitatea au invadat în toate domeniile şi în toate cutele viaţii noastre umane, inclusiv, în zona culturală, spirituală şi chiar cea religioasă!...
Fugim după “pâine şi circ” iar speculanţii, profitorii şi manipulatorii de profesie cunosc foarte bine acest lucru, dezinformând masele de oameni/persoane, altiminteri, în cele mai multe dintre cazuri, cumsecade, bine intenţionate, cu bună credinţă însă prost, fals, greşit ori incomplet informate care, în baza principiului prin care urmăm turma, indiferent de situaţie, mergem, orbecăind, ajungând, în cele din urmă, oriunde şi, defapt, nicăieri sau, absolut aiurea!...
Şi de aici asistăm, uneori sau chiar de multe ori, neputincioşi, la multe greşeli comise, la multe nedreptăţi realizate, la multe erori generate/provocate ori, chiar, promovate şi la multe activităţi/acţiuni, speculate şi confiscate!...
Între altele, eu, unul, am observat/am constatat că tot acest senzaţional, kitsch ori praf în vânt poate provoca/genera între noi, oamenii, multă dezbinare, pronunţată ignoranţă şi crasă indolenţă, la care se adaugă lipsa unei conştiinţe, critice, positive şi constructive, serioase, sincere şi scrupuloase, toate acestea fiind deosebit de păguboase, atât pentru noi, toţi la un loc, cât şi pentru fiecare în parte!...
Tot acest spectaculos/senzaţional duce, până la urmă, la amăgire şi, în fond, la dezamăgire, dovadă stand, în acest sens, atâtea mărturii grăitoare şi exemple concrete care probează/confirmă faptul că ignoranţa, senzaţionalul şi ignoranţa a (con)dus multă lume la multă rătăcire şi la dureroasă împrăştiere sau risipire!...
Uităm, de foarte multe ori, că “ce este val ca valul trece!”, neluând aminte la vremelnicia, efemeritatea ori deşărtăciunea celor mai multe fapte şi lucrări omeneşti care nu sunt temeluite pe stăncă stabilă şi statornică ci pe nisip mişcător şi risipitor!...
Altfel spus, asistăm, în tot locul şi în tot ceasul, la ipostaze mincinoase, situaţii înşelătoare şi lucruri contrafăcute, cele mai multe dintre ele ajungând a fi penibile, ridicole, derizorii, bizare şi, chiar, groteşti, de-adreptul tragi – comice! Ce mai, râsul cu plînsul, nu alta!...
În altă ordine de idei, desigur, nu trebuie, totuşi, să generalizăm, căci mai sunt şi fapte, momente, evenimente, lucruri, obiecte, purtări şi oamni de cea mai bună calitate, ce se manifestă discreţi dar concreţi, care au simţul valorii, al bunului gust, al bunei creşteri şi, îndeosebi, al bunului simţ, însă avem, uneori, impresia/senzaţia că toţi aceştia şi toate acestea sunt sufocate/suprimate de prostul gust, de proasta creştere, de tupeul nemăsurat ori de nesimţirea nechibzuită, al unora sau… multora!...
Poate că, între multe altele, pe care le avem ori ar trebui să le avem de făcut, de schimbat, de modificat, în comportamentul nostru cotidian, ar fi (şi) acela de a respinge şi refuza kitsch-ul, senzaţionalul molipsitor, spectaculosul hilar şi superficialitatea contagioasă!...
Cunoaştem cu toţii că termenul de kitsch a intrat în uzul general începând cu anii 60-70 ai secolului al XIX-lea prin intermediul jargonului pictorilor şi al negustorilor de artă din oraşul german München, fiind utilizat prin referire la producţiile artistice ieftine.
Altfel spus, Kitsch-ul s-a născut din artă, s-a inspirat neîncetat din artă, însă efectul său este cel de parazitare a artei şi de deconstruire a eticii şi a esteticii.
Apoi, primele decenii ale secolului XX au marcat răspândirea la scară internaţională a acestui termen.
Lucrurile kitsch suscită în om trăiri superficiale iar lumea kitsch-ului va căuta mereu să ofere adepţilor săi ceea ce aceştia aşteaptă.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să afirmăm că anumite lucruri erau considerate în sine kitsch. Odată cu acest punct de vedere, kitsch-ul devine o parte imanentă alcătuirii sufleteşti a omului. Devine un fel de virus care, înmulţit peste măsură în „organismul” sufletului, îl îmbolnăveşte şi îi perturbă manifestările sănătoase.
În acest caz, lucrurile caracterizate drept kitsch devin doar simple proiecţii ale unui suflet îmbolnăvit de sentimentalism dulceag şi ieftin, înduioşare, nostalgie incurabilă, amuzament prostesc, visare narcotizantă, vulgaritate.
De pildă, sentimentele kitsch nu sunt niciodată calde sau reci; sunt doar călduţe. Omul kitsch îşi doreşte să trăiască într-o stare de fericire perpetuă, iar atunci când cade din această stare se împotmoleşte iremediabil în nefericire.
Singurul exces al kitsch-ului este doar ducerea lui la extrem prin proliferarea lui excesivă. Sau, după cum apreciază Herman Istvan, „kitsch-ul presupune năzuinţa spre sublim, dorinţa de idilă, de fericire, de tandreţe, de satisfacţii, dorinţa ca orice conflict să se termine cu happy-end şi ca binele să triumfe asupra răului”.
De fapt, pentru el nu există decât o iluzie a păcii, o pseudo-armonie, după cum în faţa unui obiect kitsch nu poate exista decât o himeră, o iluzie al originalului sau al katharsisului.
Fortăreaţa de obiecte kitsch este locul ideal pentru omul kitsch, care îl ţine departe de repercusiunile răscolitoare ale contactului cu insolitul, frapantul şi uluitorul din artă, de exemplu!...
Împlinirea orizontului așteptărilor, indiferent de considerentele etice, educaţionale, filosofice, va asigura perenitatea kitsch-ului. Între oameni şi obiectele care se produc pentru prostul lor gust se creează un cerc vicios, întreţinut de orizontul așteptării predictibile.
Prin prisma acestei realităţi se explică fluxul de nestăvilit al producţiilor mediatice kitsch care întreţin mentalitatea şi trăirile kitsch. Argumentul că pentru a putea face faţă concurenţei este necesar să prezinţi audienţei ceea ce îşi doreşte se află pe buzele majorităţii producătorilor de pe piaţa mediatică!...
Bunăoară, acelaşi precept se regăseşte, de altfel, şi în ideologia supermarketului. Aşa se explică şi proliferarea stereotipurilor în producţiile mass-media şi în special în publicitate.
Stereotipurile întruchipează aşteptări închipuite pe baza cărora se formează reacţii rutinizate faţă de stimulii din exterior.
Prin urmare, să nu utăm că, apa senzaţional-ului trece dar pietrele profunzimii, seriozităţii, originalităţii şi autenticităţii, rămân, adică să alegem, corect şi bine: ceva de moment sau ceva de durată, ceva frugal sau ceva consistent, ceva efemer, trecător sau ceva nemuritor şi veşnic!...
Se impune/se cuvine, aşadar, dreapta socoteală/chibzuinţă şi adevărata măsură, în tot şi toate!...
Adică, la noi trebuie să funcţioneze fuga de iar nu după kitsch, spectaculos şi senzaţional!...
Stelian Gomboş
Stelian Gombos
-
Imparatia kitsch-ului
Publicat in : Editoriale -
Religia si kitschul
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.