Omul a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu (cf. Facerea 1, 27; 9, 6). Asadar, Dumnezeu are Chip. Din lipsa de grija omul a pierdut impreuna-locuirea cu Dumnezeu, a pierdut asemanarea, a fost alungat din Rai, a uitat Chipul... Omul a purtat, de atunci, cu el, pentru lung timp, neostoit, dorul Chipului si al Numelui lui Dumnezeu. Pana astazi si intotdeauna exista in noi o sete de chipuri - chipul Iubitei si alte chipuri dragi -si o sete de Chip. Nu putem fi fericiti decat in prezenta chipului.Dumnezeu intervenea adesea in istorie, dar nu I se mai cunostea Chipul, si nici Numele. Cand timpul s-a copt, cand dorul acesta a devenit de nesuportat, Dumnezeu S-a milostivit si a venit in lume prin Fiul Sau. Daca odinioara omul fusese facut dupa Chipul lui Dumnezeu, acum Fiul lui Dumnezeu a luat chipul omului, redescoperindu-i asemanarea. Si Si-a dezvaluit si numele - Iisus Hristos. S-a nascut, S-a schimbat la Fata, a patimit, a murit, S-a inaltat... Cu Chip cu tot S-a inaltat de-a dreapta Tatalui. Acum insa omul a inteles sa pastreze Chipul si sa-l transmita pastrator pana la sfarsitul veacurilor. Caci Chipul din icoana este prezenta neapropiata, dar intensa. Atunci omul a cunoscut Chipul preanobil dupa care a fost facut, omul si-a regasit propriul chip si posibilitatea de a fi el insusi chip nemuritor.
Omul a aflat ca, prin insotire, poate ajunge el insusi icoana. Lumea de dincolo este o lume de icoane. Dar icoanele se zugravesc - pentru fiecare - de aici si de acum. Aceasta este chemarea suprema ce i s-a adresat. Poate face in acest fel saltul de la chip de lut Ia chip de slava. Cateodata icoanele coboara mirific pe chipurile transfigurate de iubire ale celor haraziti de Dumnezeu - ei ne devin soli ceresti.
Pentru acestea toate a trebuit sa urce indelung omul trepte grele in istoria sa spirituala: de la idol la simbol si de la simbol la icoana. Icoana vestejeste (ofileste) inchipu-irile noastre si infloreste intruchiparile. Unii nu vor sa stie nici pana astazi ca ni s-a daruit, de bunavoie, Chipul si-l ignora. Vai lor! Caci fara icoane - cata saracie!
Icoana s-a nascut din Schimbarea la Fata. Chipul lui Hristos a capatat atunci chip de icoana. Icoana este penetrata si sustinuta de lumina taborica. Necreata. Neapropiata. Neumbrind. Transfiguratoare.
Icoanele presupun si propun sfintenie, or, sfintenie inseamna adevar + iubire + frumusete. Nu poate exista icoana fara acestea trei - toate curate. „Spune-mi cu ce fel de icoane te insotesti ca sa-ti spun ce fel de crestin esti!" Cine se insoteste cu zamisliri mincinoase sau seci sau urate, mincinos si sec si urat este in fata lui Dumnezeu.
Toate icoanele adevarate fac minuni. Dar marile minuni raman de taina, ele tin de legatura cu lumea vesnica. Si minune mare si vitala este, pentru cel cu inima deschisa lui Dumnezeu, tocmai apropierea instantanee si irezistibila a sufletului sau de adevar, de iubire si de frumusete. Icoana a fost daruita spre orientare lumii dezorientate. Spre a nu rataci Calea, Adevarul si Viata.
Spre rasaritul venirii eshatologice a Prietenului omenirii intregi si al fiecaruia in parte sunt orientate bisericile noastre cu peretii lor de icoane - membrane osmotice destinate comunicarii apropiate a celor doua lumi, cea calatoare si cea biruitoare. Materia se topeste si iata-ne cum, in biserica lui Hristos stand noi cu randuiala, in cer ni separe a fi. Iar nu o data icoane au fost semne de intemeiere pentru biserici si manastiri.
Casele satului in jurul bisericii, ca o flotila de mici nave in jurul Navei, trebuie orientate (= rasarite). Si atunci s-a pus pe peretele dinspre soare-rasare macar o icoana. Fiecare crestin adevarat isi doreste sa fie fara intarziere trezvit la rasaritul Soarelui Dreptatii. Focul casei trebuia consacrat, si atunci s-a pus in incaperea cu focul, ocrotitoare, icoana de vatra.
Casele au nevoie si de alt fel de ferestre, spre un alt fel de lume, ferestre prin care sa stravezi si sa fii stravazut. Si atunci s-au pus icoane. Prin ele, El te vede si tu il vezi. Intensa privire de indragostiti! Dumnezeu locuind in om isi spune cu Dumnezeu locuind in afara lui. Si peste om se revarsa harul si iubirea ca mirul pe barba si pe vesmantul lui Aaron (cf. Psalmul 132, 2). Si omul se indumnezeieste si sare in alta conditie, de tot inalta: cea a sfinteniei - fireasca.
Icoana centreaza casa si ii da acoperirea de a deveni cu adevarat un acasa - in legatura directa cu acel Acasa vesnic - Patria Parinteasca. Oriunde te-ai afla, prezenta unei icoane si a unei candele aprinse iti da sentimentul de acasa, de spatiu prietenos, propice locuirii cu cuviinta si bunei lucrari.
In fata icoanelor se imbraca pruncul in Hristos.
In fata icoanelor isi poarta Iubitul de mana Iubita spre tripla insotire.
In fata icoanelor, plecand din aceasta lume, se desparte crestinul de ai sai, luand sarutarea de pe urma, si aceasta prin mijlocirea tot a unei iconite.
La icoane ne plangem ranile de tot felul, spre tamaduire.
In fata icoanelor orice intalnire adevarata este implinita.
Icoana este reprezentativa pentru spatiul crestin originar si, in mare masura, distinctiva pentru cel ortodox. Cunoscutul ganditor crestin francez Olivier Clement relata cum a cunoscut mai multi oameni care au venit la Ortodoxie prin icoana. Sarbatoarea Ortodoxiei din Duminica a doua a Postului Mare este prilejuita de restabilirea cultului icoanelor dupa furtuna iconoclasta. S-a murit pentru existenta icoanelor si sangele acela le sfinteste si ne elibereaza. Icoana vorbeste concentrat si irezistibil despre invataturi dogmatice revelate importante pentru care, altfel, este necesara scrierea a lungi si dificile tratate. Spune despre intrupare si despre inviere, despre Transfigurare si despre revarsarea energiilor necreate, despre viata si despre moarte, despre istorie si despre supraistorie, despre iubire si despre jertfire de sine, despre cate altele asemenea. Este un semn simplu si pur al adevarului atat de fericit formulat de Dostoievski despre frumusetea care va mantui lumea. Acest adevar il punea in lucrare sinarului Horia Bernea, care poate fi citita (nesemnata!) intr-una dintre salile cu icoane ale muzeului. La intrarea in aceste sali ar trebui, poate, pus un inscris: „Cei ce credeti nu ezitati sa va inchinati!" Icoanele nu sunt si nu vor fi niciodata simple „obiecte de patrimoniu" pamantesc, ci, oriunde ar fi puse, punti inefabile catre Dumnezeu, direct sau prin sfintii care l-au devenit transparenti.
Costion Nicolescu
Extras din volumul "Carte pentru indragostitii care vor sa se imprieteneasca", Ed. Sophia
-
Recenzie: Costion Nicolescu - Elemente de teologie taraneasca - Chipul crestin taranesc al lui Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Ravna pentru nuante
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.