Iertarea este un atribut dumnezeiesc. Nu trebuie sa facem un efort ca sa ne dam seama de neputinta noastra de a ierta. Dar pe masura ce Ii facem loc lui Dumnezeu in fiinta noastra, primim si putere sa iertam. Iar cand Il punem pe Dumnezeu tot timpul in centrul atentiei noastre, atunci iertam orice fapta, fara a mai fi rugati.
Iertarea nu-i usoara, e chiar imposibila atunci cand omul ramane la puterile sale. Numai cine nu a iertat, poate spune ca este usor sa ierti. Pentru inceput, omul trebuie sa incerce sa nu urasca pe cel ce i-a gresit. Apoi trebuie sa aiba in vedere ca Mantuitorul S-a jertfit si pentru cel care i-a facut rau. Deci, daca Insusi Dumnezeu l-a iertat, de vreme ce a murit pentru el, atunci si noi suntem datori sa iertam daca dorim sa ajungem la asemanarea cu El. Iar lucrul de care nu trebuie sa uitam niciodata, este acela de a-I cere neincetat lui Dumnezeu putere de a ierta.
De ce este important sa iertam? Pentru ca numai asa ne intarim in iubire. Cine nu iarta, nu iubeste. Si cine nu-si iubeste semenii, nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. A ierta este semnul prezentei lui Dumnezeu in noi.
Adevarata iertare este insotita de uitare. Parintele Nicolae Steinhardt spunea ca iertarea neinsotita de uitare nu inseamna nimic, e vorba goala, flecareala, amagire si masca a tinerii de minte a raului. Si in acest sens, amintea de parintele George Teodorescu care obisnuia sa le spuna enoriasilor: "Vin la mine barbati ori femei si graiesc: de iertat il iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le raspund: zici ca ierti, dar ca nu poti uita. Prea bine. Ti-ar placea insa, dupa ce te voi fi spovedit si-ti voi fi pus patrafirul pe cap si voi fi rostit: te iert si te dezleg, sa vezi ca sare Hristos de colo si-mi striga: l-oi fi iertand, Sfintia Ta, dar sa stii ca Eu unul nu-l uit. Aud?".
Iertarea pacatelor noastre de catre Dumnezeu este conditionata de iertarea gresitilor nostri: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, va va ierta si voua Tatal vostru cel ceresc" (Matei 6, 14). Iertand celor care ne gresesc, ne facem partasi de dragostea cu care Dumnezeu iubeste lumea. Din nefericire, de multe ori cand ne aflam cu fata catre Dumnezeu nu mai luam seama la ce rostim - ca Ii cerem sa ne ierte in masura in care noi am iertat: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri" (Matei 6, 12). Iar alteori, dupa ce am cerut iertare, ne intoarcem catre semeni insotiti de uitare, nu mai tinem seama ca trebuie sa iertam pentru a o primi. Sau mai bine zis uitam ca noi facem inceputul iertarii noastre, ca noi suntem stapanii judecarii noastre: "Dupa cum ai judecat, asa te judec si Eu! Daca ierti pe aproapele tau, te voi ierta si Eu!"
Daca oamenii s-ar cerceta pe ei insisi ar putea vedea ca iarta foarte putin sau chiar deloc. Pierdem din vedere ca masura iubirii pentru cineva este masura iertarii pe care suntem in stare sa o facem pentru el.
Un alt lucru pe care as dori sa-l scot in evidenta atunci cand vorbim de iertare, este ca indiferent de pacatul in care am cazut, sa ne ferim de credinta ca el intrece puterea de iertare a lui Dumnezeu. O astfel de credinta este pricina de deznadejde. Si ramanand in ea, ajungem sa ne asemanam cu Iuda, care a crezut ca Hristos nu este atat de bun ca sa-l ierte. Si stim cum a trecut la cele vesnice.
In concluzie, va indemn sa nu mizati pe ceea ce promoveaza cultura moderna pentru refacerea relatiilor umane: negocierea, justitia etc. Traiti cu constiinta ca Dumnezeu, in nemasurata Sa dragoste, ne-a daruit puterea de a ierta. Iar cand simtiti ca nu mai aveti putere sa iertati, ganditi-va ca Dumnezeu a murit si pentru cel care v-a gresit.
Adrian Cocosila
-
Iubirea semenilor
Publicat in : Pilda zilei
-
Iubirea semenilor
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.