Duminica aceasta, Evanghelia ne vorbeşte despre minunea învierii din morţi a fiului unei văduve. Bucuria maternă este una din temele abordate.

E uluitor însă cum politicianismul poate manipula sentimentul matern lansând atacuri la persoană, cum s-a întâmplat în cazul doamnei Firea, mamă a trei copii.

Temele Evangheliei amintite sunt generoase: viaţa de după moarte, dumnezeirea lui Hristos şi relaţia mamă-fiu. Concluzia este dumnezeiască: ridicarea din morţi renaşte bucuria mamei de a-şi revedea copilul trăind, dar şi bucuria de a ne ridica deasupra morţii. Tot despre o ridicare vreau să scriu şi eu, dar de un alt fel. Ridicarea din greşeală.

Politica românească suferă de pandemia vânării greşelilor adversarului. Este ceea ce se transmite şi întregii societăţi: victoria asupra celuilalt, prin vânarea dosarului. O ridicare inumană, bazată pe votul negativ. Cu greu se poate stopa acest fenomen, dacă nu renunţăm la o astfel de vânătoare. Greşeli se pot găsi fiecăruia dintre noi. Când sunt neintenţionate e una, dar când sunt făcute cu intenţie, e altceva. Gravitatea creşte şi cere o îndreptare pe măsură.

Mai periculos este atunci când se inventează greşeli. Ca, de pildă, atacarea domnului Klaus Johannis de către doamna senator Gabriela Vrânceanu-Firea, pe motiv că acesta n-ar fi demn pentru a fi preşedinte, din moment ce nu are copii. Auzind, m-am întristat. Doamna Firea îşi dă cu stângu-n dreptul şi ţine morţiş să o facă în public. Tonul comunicatului trimis CNCD o demonstrează. Pare că nu-şi recunoaşte greşeala, ci dansează după cuvinte.

Cum însă nu este om care să trăiască şi să nu greşească, important este să ne ridicăm din greşeli. Dacă vrem să avem armonie socială este esenţial să cerem iertare şi să iertăm. Niciodată nu este prea târziu, deşi pare că subiectul nu mai este de actualitate. Vorba unui confrate: „Când faci un rău se aude peste 7 mări, când faci un bine se aude peste 7 ani”.

Evident, senatorul României a greşit mult, atacându-l deliberat şi închipuit pe candidatul Johannis pe o temă neprezidenţială. Multe voci i-au reproşat aceasta. Folosirea în mod politicianist a sentimentului matern nu este un lucru cinstit, cu atât mai mult creştinesc.

Cutumele morale sau sociale, chiar şi în cazul familiei, nu pot fi invocate, ca şi cum am fi în vremea Vechiului Testament. Pe atunci, lipsa copiilor era privită ca un blestem. Nici canoanele Ortodoxiei nu sunt un pat al lui Procust, în multe privinţe ele aplicându-se funcţie de situaţia şi personalitatea fiecăruia. Un singur motiv permite această elasticitate: nevoia stringentă de îndreptare a omului.

Nu e un păcat (defect prezidenţial, în opinia doamnei Firea) în a nu avea copii, deşi lipseşte bucuria de a fi părinte. Similar, nu e un păcat a te recăsători la 8 luni după decesul soţului, deşi nu poţi iubi la fel doi oameni, iar o altă cutumă menţionează trecerea a minim 1 an de la decesul soţului. Tocmai de aceea, este o nebunie să osândeşti dragostea cuiva, ca şi lipsa copiilor dintr-o familie, chiar şi dacă ne referim doar la cea a candidatului Johannis, suspectat de a fi jignit copilăria.

Lipsa copiilor nu l-a împiedicat pe domnul Iliescu să fie primul preşedinte al românilor liberi de comunism. Şi nici pe Angela Merkel să fie cancelarul Germaniei. N-aş vrea ca doamna Firea să devină comunistă în gândire, indicând cine să aibă copii şi cine nu. Nici Biserica nu obligă familiile să aibă copii, ci recomandă, căci dragostea rodeşte viaţă. E nefiresc să te fereşti de naşterea de prunci, dar este nedrept să îi osândeşti pe cei ce nu pot să aibă. Dumnezeu îi va judeca, nu noi. Deocamdată nu suntem într-un stat religios, unde preşedintele ar fi obligat să fie familist şi cu copii. Nici eu n-am copii. Oare nu pot fi preotul familiilor cu copii din cauza asta?

Am scris acestea ca o pedagogie, pentru a o ajuta pe doamna Firea să înţeleagă unde a greşit, dar mai mult pentru a găsi puterea de a-şi cere iertare sau măcar scuze. Asta dacă vrea să rămână în spiritul creştin al familiei, atât cea de acasă, cât şi cea socială. Şi să ne dea speranţa că nu va mai comite astfel de greşeli, care nu fac decât să polueze viaţa publică şi aşa destul de sufocată de toxinele luptei politice.

Dacă va reuşi, va fi încă o dovadă că este pentru copiii domniei sale un bun model de părinte creştin, care nu s-a lăsat prins în mreaja politicianismului şi care înţelege că nu poţi face bine cultivând răul. După cum nici domnul Johannis nu este un veritabil politruc sau ghinionist, deşi a afirmat-o cu stângăcie.

Greşind şi dânsul, cred că este dispus să ierte. Şi aşa, poate şi noi, electoratul, vom avea încredere că politicienii ne vor binele. Progresul bazat pe ură nu este armonie, ci nebunie. Dacă ei vor continua să se războiască în public, vânându-şi greşeli reale sau imaginare, nu ne vor convinge, ci îşi vor arăta dispreţul faţă de electorat. Căci respectul şi dragostea nu se pot mima. Sondajele de încredere o arată deja. Iar dilema votului devine din ce în ce mai apăsătoare.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

.